Postare prezentată

NASUL TV PRELUAT OSTIL

2009/07/10

Şarlatanie ştiinţifică

O definiţie obiectivă, reală a psihicului, o definire ca redare a unei existenţe încă nu poate fi găsită în scrierile de specialitate. Cauza acestei stranii situaţii este aceea că nu s-a descoperit materia din care este constituit psihicul, substanţa lui specifică.

Unii autori neagă existenţa pshicului pe motiv că nu este cognoscibil direct prin mijloace obiective.

Diverşii autori care încearcă a circumscrie psihicul ca existenţă sunt nevoiţi să se menţină în sfera fenomenalului, perceptibilului, limitându-se la descripţii exterioare prin redarea manifestărilor indirecte ale psihicului.

Alţi autori uită că sarcina cunoaşterii ştiinţifice este să definească riguros obiectul de care se ocupă şi după eşecul definirii directe a existenţei pshicului trec la descrierea şi explicarea diferitelor tipuri de manifestări psihice, la descrierea relaţiilor şi funcţiilor pshicului dezvoltând o imensă cantitate de informaţii despre ceea ce nici măcar nu au definit. În această direcţie sunt ilustrative definiţiile date psihicului de autori ca Paul Popescu Neveanu, Mielu Zlate.

În ,, Psihologie,, manual de liceu clasa a-X-a, 2005 Mielu Zlate arăta că psihicul este o formă.
Anume este o formă de reacţie a organismului la solicitările mediului formă de reacţie având ca scop adaptarea organismului la mediu. Această formă de reacţie este una din multele forme de reacţie la mediu a organismelor de-a lungul evoluţiei biologice. (Zlate, 2005, p. 13)

Se menţionează în ordine cronologică la organismele vegetale reacţia ca fotosinteză sau ca tropism. La organismele animale se remarcă forme mai evoluate de reacţie ca iritabilitate, excitabilitate, instinct, reflex şi altele.

Forma de reacţie ,,pishic,, a apărut la animalele care au sistem nervos denumite cefalopode. La rîndul său această formă de reacţie a organismului la mediu a parcurs o succesiune de faze evolutive, succesiune determinată de condiţiile schimbătoare ale mediului în care organismul a trăit.

Se susţine că pishicul este formă a vieţii de relaţie adică a vieţii trăite de organism în legătură cu împrejurările în care se află. În sprijinul acestei idei se afirmă că psihicul are sursa şi expresia sa vitală în realitatea exterioară. Deci pshicul are sursa şi expresia în relaţia cu mediul dar ce este psihicul nu se demonstrează.

Se argumentează că întreruperea contactului cu realitatea exterioară activitatea psihicului s-ar perturba.

Reamintim că această definiţie deşi generală se menţine în zona observabilului nedefinind substanţial psihicul.

,,Psihicul este un rezultat, un produs, o funcţie a materiei superior organizate care este creierul. Deşi psihicul are un suport material-cuantic, energetic, fizico-chimic, electrofiziologic, neurologic, el nu se confundă cu acesta,, (Zlate, 2005, p 13)

Deci psihicul este produs al creierului. Creierul produce psihic. Dar ce este acest produs al creierului?

Pishicul este o funcţie. Deci există funcţia de psihic. Funcţia de pshic este exercitată de creier.

Psihicul are suport material dar nu se confundă cu suportul material. Cine nu îl confundă? Sau poate nu trebuie confundat cu suportul său. Să presupunem că nu îl confundă nimeni pe psihic cu suportul său care este material şi implicit îl distingem de suportul material deci suntem obligaţi să îl considerăm nematerial. Dacă psihicul este nematerial atunci nu există identitate între psihic şi materie. De aici decurge concluzia logică: psihicul nu trebuie identificat cu o existenţă materială. În consecinţă psihicul nu este decât o existenţă nematerială. Dar fiind un produs al materiei aceasta presupune că materia produce nematerie adică ceva total diferit de ea însăşi. Este o trecere a ceva în opusul său. Presupunînd că materia este universală trebuie să admitem că materia negându-se pe sine s-a transformat din existenţă în nonexistenţă. În consecinţă psihicul este nonexistenţă. Această consecinţă ar explica imposbilitatea definirii sale ca obiect existent. Pentru a putea defini psihicul ca entitate existentă trebuie să permitem să existe în Univers atât materia cât şi nemateria. În cazul acesta materia nu mai este universală ci este doar existenţă particulară alături de nematerie care este o altă existenţă particulară care este psihic. Deci Universul are o compoziţie duală materială şi nematerială. În acest caz psihicul fiind o existenţă particulară el poate fi definit ca existenţă specifică printr-o definiţie reală: psihicul este cutare existenţă. Autorul nu dă o definiţie reală a unei existenţe.

Neatacând problema la bază adică nedefinind obiectul real autorii se văd nevoiţi a continua substituţii de definiţii după cum urmează.

,, Psihicul reprezintă o altă expresie a activităţii nervoase superioare, a activităţii reflexe a creierului,, (Zlate, 2005, p 13)

Psihicul este deci o expresie. Activitatea nervoasă superioară are diferite expresii din care una este psihicul.În sprijinul afirmaţiei că activitatea reflexă a a creierului produce această expresie care este psihic aduce argumentul că orice tulburare a funcţionării neurocerebrale produce tulburare a activităţii psihice. Dar ni se atrage atenţia să nu înţelegem că procesele din creier determină activitatea psihică. Deci activitatea creierului produce psihicul dar nu îl determină. Deci ceea ce produce nu determină. Creierul, scrie autorul nu este izvorul vieţii psihice ci doar organul prin care fiinţează viaţa psihică. Cauza pshicului este în realitate. ( Se înţelege că realitatea nu este în creier ci în afara lui, în creier fiind altceva decât realitatea). Realitatea acţionează din exterior prin intermediul materiei superior organizate asupra psihicului. Creierul printr-o anumită funcţionare (cauzată din exterior) face să apară o anumită funcţie a sa care este psihicul.

Psihicul este o construcţie subiectivă (internă, mintală, a realităţii obiective care se exteriorizează în comportament (Zlate, 2005, p14)

Această definiţie ne spune că există un subiect care construieşte psihicul adică există o minte care construieşte o entitate numită pshic entitate care apoi iese din minte şi se concretizează în exterior.

Se dă o definiţie negativă a psihicului care arată ce nu este pshicul nu ce este el după cum urmează.

Psihicul nu este o copie a realităţii ci o filtrare a realităţii prin ansamblul de trebuinţe, necesităţi, etc.

Deci psihicul este un produs care trece prin filtrele motivaţiilor care preexistă psihicului. Abia după ce realitatea trece prin filtrele motivaţiei se constituie psihicul. Aici psihicul se reduce la un anumit fenomen psihic.

Caracterul subiectiv a psihicului constă în :

1. Apartenenţa psihicului la un subiect

Aceasta presupune preexistenţa subiectului faţă de psihic.

2. Psihicul selectează, aproximează obiectul în funcţie de particularităţile personalităţii;

Se presupune preexistenţa personalităţii pentru apariţia psihicului.

3. Psihicul reprezintă transpunerea şi traducerea pe plan mintal a realităţii, înconjurătoare, a obiectuvului în subiectiv fiind o modelare informaţională a lumii şi a relaţiilor cu lumea;

Se presupune preexistenţa minţii, a subiectului ca o condiţie pentru apariţia pshicului.

4. Psihicul are un caracter prin excelenţă activ ; se realizează prin intermediul unor operaţii de mânuire, prelucrare, etc.

Omite fenomene psihice pasive: ca de exemplu visul din timpul somnului.
Psihicul este condiţionat social şi istoric ( Zlate, 2005)
Este condiţionat dar nu se ştie ce este.
_______________________________________

Aceasta este ştiinţa psihologică la nivel bazal, adică la nivelului învăţământului liceal. Veţi vedea însă că nici la nivel superior ştiinţa psihologică nu este mai avansată.