2010/07/23

Globalizare-imperializare-fascizare

Există o tendinţă obiectivă de globalizare naturală, socială şi spirituală a Umanităţii. Există o tendinţă mai mult sau mai puţin obiectivă a Americii de a prelua procesul globalizării şi a-l modela în conformitate cu motivaţia proprie transformându-l în imperializare americană. Ambele procese confirmă teza lui Vladimir Ilici Ulianov despre terminarea împărţirii Pământului între marile puteri capitaliste şi lupta pentru reîmpărţirea lumii printr-un al treilea război mondial.

 

Cine gândeşte serios acest proces nu face măscări politice ci creează soluţii alternative. Obiectivă este lupta,  subiectivă este motivarea. Gândiţi-vă că la baza acestui proces de mondializare stau factori biologici ai speciei umane şi nicidecum motive scornite de oamenii de cultură.

 

În conjunctura luptei biologice intraspecie oamenii pot doar să găsească modalităţi de ajustare a acestei lupte şi nicidecum de eliminare a ei. În mod natural rasa europeană trebuie să se regrupeze în faţa înmulţirii şi expansiunii celorlalte rase. Conjunctura acestei lupte pentru resurse materiale obligă la unire , unificare, coordonare, centralizare ceea ce determină apariţia sistemelor sociale umane de tipul uniunilor.

 

Americanii au sesizat această tendinţă naturală şi au preluat-o acţionând în consens cu ea dar în favoarea unor grupuri anume. Creatorul suprem ne pune să ne selectăm între noi fără nici o morală. Hitleriştii au fost conştienţi de acest proces natural şi au acţionat în consecinţă. Americanii şi ruşii au fugit de el dar acestă luptă le-a ieşit în faţă cu fatalitate. În concluzie i-au omorât degeaba pe rasişti căci acum trebuie să facă ei ceea ce trebuiau să facă naziştii.

 

Viziunea etnicistă este o viziune ingustă în raport cu procesul obiectiv al globalizării dar ea îşi dobândeşte valoarea organică, naturală şi logică imediat ce se integrează în viziunea poporului şi apoi a rasei.

 

Dificultatea prezentă este că americanii vor să rezolve această posibilă luptă prin alegerea celor mai buni din fiecare popor alcătuind fascia fiecărei naţiuni adică aşa cum  s-a spus acei 10 milioane ai fiecărui popor. Pe această cale americanii împacă şi tendinţele populare şi pretenţiile elitelor creând o lume mai selectă.  În această abordare ei desconsideră rasa naturală mizând doar pe ,,oamenii în acţiune,,. Problema care le apare în faţă este aceea că se rupe legătura cu naturalul pentru că nimic nu garantează că formula după care îi aleg pe cei mai ,,buni,, este şi conformă legilor Naturii. Cam la acest punct s-a oprit demersul lor nemaiputându-l depăşi.

 

Coborând în particular Problema Uniunii Europene  şi a oricărei uniuni se pune raţional în aceşti termeni.

Invitaţie la genocid

Capitaliştii bazându-se pe averea furată de la poporul român împreună cu anticomuniştii de serviciu susţin că generaţiile expirate sunt acum înlocuite de cei tineri  de 30 de ani, 20 de ani, de zece ani, de 1 an . Aceştia aduc un suflu nou capitalist nealterat de conştiinţa îmbâcsită a cetăţeanului şi a omului social. 

 

Propagandiştii capitalismului uită că un popor nu este format numai din generaţiile prezente ci şi din cele trecute şi din cele viitoare. Prezenţii sunt numai un pas între trecut şi viitor. Acum văzând că nu mai au argumente teoreticienii scot armele pentru a ne dovedi valoarea de adevăr a balivernelor lor. Chiar dacă am considera poporul român fără memorie şi fără imaginare  am constata că el însuşi nu este atât de stereotipizat pre cât vor fii lui Coca Cola. Încă nu a ajuns poporul român o populaţie sau o haită aşa cum au proiectat  occidentalii. Doar o parte dintre români au ajuns escroci şi lumpenproletari. Manipulatorii occidentali au jucat cartea bolii caracteriale, axiologice . Ei speră că românii vor începe a crede în lucruri rele cum ar fi imposibilităţile democraţiei capitaliste.
Români… atunci când cineva vrea să vă bage în cap idei care până acum nu au fost transformate în fapte îndepărtaţi-l pe acel cineva şi tăiaţi-i  legăturile cu voi căci este duşmanul lucrurilor realizabile.
Omogenizarea caracterială este necesară românilor deoarece fără ea vor fi distruşi. A crede în lucruri şi idei imposibil de realizat iată o boală de care profită duşmanii voştri, români. Uniformizarea atitudinilor nu trebuie făcută în jurul mâncării, organelor sexuale şi coteţului pentru acestea vă limitează spiritul şi vă ţin în animalitate ceea ce convine capitalistului pentru că îi dispar  adversarii. Vedeţi români că învăţătorii capitalismului vor să creeze din voi baza zombică şi animalică. Capitaliştii vor deveni în curând conştienţi de inteligenţa acestui popor răbdător care nu va putea fi tâmpit în întregime cu tembelizorul, cu tâmpresa sau cu radiotâmpul.


Grăbiţi-vă capitaliştilor să-i omorâţi mai repede pe cei de 70 de ani, pe cei de 60 de ani, pe cei de 50 de ani şi pe cei 40 de ani dacă vreţi să aveţi o populaţie în loc de popor  şi mai cu seamă o haită zombică, fizicalizată, chimizată, biologizată şi psihopatizată. Altfel nu veţi putea atinge obiectivul planificat de americani de a reduce fiecare popor la 10 milioane de vietăţi. 

 

Timpul a acţionat în favoarea imperialismului capitalist occidental. După 20 de ani capitaliştii simt nevoia şi posibilitatea accelerării genocidului antiromânesc. Tocmai de aceea pentru a veni în întâmpinarea crimei capitaliste români, faceţi bine şi acceptaţi să fiţi omorâţi pentru că vă va face SUA monument post-mortem la care se vor reculege maimuţele viitorului.

Investitori părăsiţi Dacia

La câtă investiţie au făcut străinii în România în 20 de ani de la lovitura de stat adică 1 miliard de euro şi la profiturile pe care le-au scos din România nenorocind poporul este urgent să părăsească România. Nu mai vrea poporul capitalism şi în special din acela străin colonialist. Deci luaţi-vă investitorii şi dispăreţi cu ei cu tot. Decât o dictatură a hoţilor şi curvelor e mai bună democraţia socialistă. Măcar în democraţia socialistă ai cu cine să dialoghezi şi pe cine să tragi la răspundere. În dictatura hoţilor şi curvelor ai pe Nimeni în faţă.

Zombificarea acţinii politice

Dacă nu va disparea iluzia ajutorului american majoritatea celor preocupaţi de actualitatea românească se află în gargară. Cu această gargară încearcă impostorii culturii române să tâmpească poporul. Până la un timp românii făceau demonstraţii ca să intre şi ei în rândul ,,lumii bune,,. După aceea când capitaliştii postpucişti le-au trimis câteva gloanţe ,,democratice,,  în gură, cei care au rămas în viaţă nu au mai vrut democraţie ci s-au transfigurat în anticomunişti. Uneori mai făceau românii demonstraţii capitaliste aprobate frumos de primărie şi jucau pinguinu. Pinguinu nepinguinu până la urmă s-au săturat de pinguinat şi au trecut la cerşit. Metamorfoza revoluţionarului în vierme postpucist a fost condusă cu delicateţe de psihologii sociali ai Occidentului homălău.

În momentul de faţă românul nu numai că nu mai impune şi nu mai cere ceva statului său dar nu mai face nici măcar cerşetorie statului român. Românul a ajuns pe lângă sluga occidentalilor, să facă cerşetorie statelor străine europene şi americane, chiar împotriva statului său.  Democraţia capitalistă vrea să transforme cetăţeanul naţional în anonimul globtrotărist fără mamă fără tată fără patrie adevărată: Boschetarul mondial…

Suntem la un punct critic. De lătrături capitaliste la bulevard deschis  e plin de 20 de ani. Este tocmai ceea ce îşi doresc duşmanii românilor. Acest mod de acţiune are multiple avantaje pentru opresorii noştri:

1. În esenţă o manifestare publică este o cerere pe care stăpânii au grijă să o transforme în cerşetorie;

2. O manifestare este o acţiune pe care stâpânii opresori o transformă într-o luptă fizică cu paznicii burgheziei;

3. O manifestare publică uşurează activitatea poliţiei politice capitaliste accelerând identificarea actorilor. şamd.

Situaţia este deci mai complicată pentru oamenii serioşi. Este normal să fie aşa din moment ce capitaliştii deţin averea,puterea şi mijloacele de informare în masă. Românul actual este deprins să interpreteze prezentul prin prisma trecutului interbelic sau mai vechi. Puţine elemente de atunci mai sunt valabile acum şi numai cele principale poate. Actiunea se compune din operaţii şi operaţiile din mişcări şi tocmai în aceste componente situaţia actuală diferă de trecut. Nu sunt suficiente principiile. Capitaliştilor le convin de minune oamenii incremeniţi în principii şi fără nici o posibilitate de ajustare a lor prin norme şi reguli de acţiune  la viaţa actuală. Aşa se şi explică mortificarea tuturor grupurilor politice autentice de după 1989. Oameni au fost dar au fost zombificaţi de sculele capitaliste remunerate de escrocherimea economică. De exemplu ,,lupta anticomunistă,,  după 20 de ani de la căderea sistemului socialist internaţional şi naţional este o marotă moflăită de criminalii sociali ai burgheziei de orice provenienţă.

Poporul organizaţie

Trecutul nu poate fi integral cunoscut şi de aceea insistarea asupra trecutului nu este practică. Importantă este situaţia actuală şi implicaţiile trecutului asupra situaţiei actuale. Deci ce putem face noi dacă poporul evreu este o organizaţie? A pus autorul o problemă într-un fel rar: popor ca organizaţie. Aceasta ne indică : poporul respectiv este un popor superior dotat şi nu o adunătură de indivizi. Luaţi aminte. 

Cum poate fi contracarată acestă caracteristică a unui popor? Cel puţin prin crearea unui sistem similar.  Noi nu suntem în stare să ne unim într-o acţiune comună minoră dar cu atât mai puţin  să fim popor-organizaţie.  De 20 de ani asistăm la tot felul de imposturi capitaliste menite a dezbina a fărâmiţa a slăbi unitatea naţiunii române. Sub pretextul anticomunismului, antibolşevismului tot felul grupuri de slugi proocidentale latră pe la colţuri doar doar vor mai provoca vreo daună poporului român. 

Lingăii Americii şi prostituatele culturii române fac tot felul de măscăricii pe la instituţii în care vor să îşi dovedească caracterul parazitar de slugă prooccidentală. Îşi pun denumiri de dreapta, de extremă dreaptă, de stânga dreapta, de dreapta stânga şi moartea ne paşte din urmă în beneficiul occidentalilor nu al chinezilor, indienilor sau ruşilor.

Orice încercare de unire a poporului român este atacată imediat de hahalerele capitaliste cu acuzaţia de comunism. Şi fraierii cocliţi muşcă momeala propagandei criminale a imperialismului capitalist. Românii nu au demnitatea de a muri în luptă. Ţigănia este nota dominantă a spiritului românesc actual. 

Nu v-aţi întrebat de ce poporul în ansamblul său nu mai bagă în seamă aşa-zisele întruniri anticomuniste? Vă stau probă locuinţele socialiste în care trăiesc şi după 40 de ani oamenii, spre deosebire de barăcile pestilenţiale  oferite de capitalişti poporului român.

Problema grea pentru capitalişti este că sarcinile impuse de un popor sunt prea mari pentru coteţăria lor. Problemele unui popor nu încap într-un coteţ capitalist.

În aceste coordonate existenţa poporului organizaţie este o problemă care depăşeşte un popor eterogen, eteroclit, multirasial, măcinat de duşmani interni şi internaţionali.

Crima tăcută

Capitaliştii contemporani au avut răbdare 20 de ani acţionând din umbră ca poporul român să-şi omoare copii, să îşi distrugă sistemul economic, să îmbătrânească, să moară de bătrâneţe şi să se destrame ca sistem social. Acum după 20 de ani cei ce aveau 20 de ani şi au  perceput ceva din societatea socialistă, acum au 40 de ani şi încep să coboare biologic şi psihic. Cei care aveau 30 de ani şi au înţeles funcţionarea sistemului social socialist putând face comparaţia faptică între cele două sisteme sociale sunt slăbiţi pentru acţiune. Cei care aveau 40 de ani la lovitura de stat şi aveau experienţă de viaţă socialistă acum au 60 de ani şi nu mai pot face nimic pentru salvarea poporului fiind şi ei marginalizaţi.  Cei care aveau 50 de ani la puciul din 1989 şi cunoaşteau pe deplin sistemul socialist acum au 70 de ani şi mor în sărăcie.  Din aceleaşi categorii de vârstă mai fac parte capitaliştii care nu au crezut niciodată în socialism şi au fost impostori toată viaţa lor activă subminând societatea română încă din vremea socialismului: foşti delapidatori, foşti escroci, foşti hoţi, foste prostituate, foşti falsificatori, foşti şantajişti, foşti borfaşi. Ei au scos capetele hidoase imediat după lovitura de stat din 1989 şi care nu acumulaseră averi ilicite până atunci au atacat clădirea Comitelului Central al PCR pentru pradare, au dat atacul la întreprinderi, au sustras banii UTC, banii PCR, banii UGSR, banii depuşi oameni la CEC.  În aceasta a constat revoluţia din decembrie 1989: descătuşarea forţelor infracţionale ale societăţii socialiste. I-au asasinat pe Ceauşeşti nu ca revoluţionari ci ca concurenţi la aceeaşi pradă capitalistă. Îmediat după asasinarea lor au interzis asasinarea legală pentru a nu fi ei omorâţi la rândul lor de semenii lor sau de revoluţionarii autentici.

Europa ca slugă

Câtă vreme  va fi SUA,  Uniunea Europeană nu va fi ea însăşi. Actuala uniune europeană este făcătură americană. Uniunea europeană nu poate porni decât de la europeni şi nu de la extraeuropeni. Actuala uniune europeană este o adunătură anchilozată de politicieni bătrâni depăşiţi de vremuri. Duceţi-vă prin oraşele europene şi veţi găsi boschetărie, manţocărie, tembelisme capitaliste. Nu veţi găsi revoluţie, vizionarism, prosperitate, înnoire, modele de cultură şi civilizaţie care să depăşească viaţa ordinară.

Întreaga situaţie a mortificării Europei actuale este rezultatul greşelilor şi sfârşitului celui de al -II-lea război mondial.  Europa este subjugată. Popoarele Europei sunt exploatate. Oamenii europeni nu mai sunt creatori nu pentru că s-a epuizat potenţialul spiritual european ci pentru că sunt constrânşi europenii să trăiască o viaţă animalică, josnică. Agresiunea rasială a Europei este asistată de imperialii americani care fură totul de peste tot şi stârpesc orice originalitate ce nu se afirmă în interesul imperiului lor.

Problema Europei este o problemă imperială, de raport de forţe, de luptă între rase, de hegemonie.

Capitalism cinstit-contradicţie

Unde aţi văzut capitalist muncind şi bogăţie făcută prin muncă?

Plusprodusul se realizează prin muncă dar însuşirea plusprodusului se face prin înşelăciune. Capitalistul nu munceşte ci deposedează pe cel ce munceşte de produsul muncii sale.

Ca orânduirea socială socialistă şi orânduirea capitalistă a colectivităţii umane a încremenit într-o idee de vitrină ideologică prin care escrocherimea  înşeală poporul.  Formula este: munca creează bunăstare dacă este bazată pe proprietatea privată asupra mijloacelor de muncă şi asupra obiectelor muncii. Da, creează bunăstare pentru proprietar dar nu pentru cel ce munceşte. Bunăstarea pentru cel ce munceşte este garantată dacă se bazează pe repartiţia echitabilă nu pe înşelăciune. Acesta este adevăr peste care capitalistul nu poate trece. De aceea are nevoie de minciuna vieţii de apoi şi de manipulatorii religioşi.

Descriptorii urii capitaliste

Poate gândeşte cineva că ura nu se poate măsura deoarece ea este o trăire,  un proces afectiv. Da, ura este un proces afectiv de trăire a relaţiei de contradicţie conflictuală deci exclusivă cu o realitate dată. Afectivitatea în acest caz arată dizarmonia dintre om şi acea realitate dizarmonie care este atât de puternică încât nu permite coexistenţa omului cu acea realitate. Ura arată că acea realitate contradictoriu exclusivă trebuie să dispară ca omul să existe sau că omul trebuie să dispară ca acea realitate să continue a exista. Particularizând în cazul capitaliştilor şi a celor care sunt parazitaţi de capitalişti avem situaţia prezentă în care capitalistul şi omul cinstit nu pot coexista deoarece capitalistul este pe cale de  a finaliza procesul de deposedare a necapitaliştilor şi prin urmare nu mai au de ce să îi lase în viaţă pe oamenii cinstiţi. În mod obiectiv existenţa unuia implică inexistenţa celuilalt adică uman exprimat viaţa unuia înseamnă moartea celuilalt.

În aceste condiţii ura ca proces afectiv de măsurare a gradului de concordanţă a unei existenţe cu viaţa ta ajunge la determinarea unor proiecţii cognitive a unei lumi posibile în care adversarul dispare, este anihilat. Această proiecţie cognitivă nu rămâne subiectivă nu rămâne doar scop ci prin intermediul unei voinţe ascunse se tranformă în realitate. Deci scopul distrugerii necapitaliştilor se transformă în realitate  într-un mod în care necapitaliştii îl sesizează greu deoarece capitaliştii îmbracă omuciderea în forme înşelătoare şi plăcute.

Totuşi pentru că voi nu sunteţi animale cum vor să acrediteze capitaliştii veţi înţelege că ei nu acţionează conform doctrinei liberalismului economic umanist ci conform liberalismului natural al luptei şi selecţiei celui mai tare. Ei vor să vă omoare pe voi ca să râmână în lume ei. Daţi-vă seama că nu aveţi de pierdut decât viaţa dacă sunteţi învinşi şi numai moartea dacă veţi fi învingători.

De aceea dau ideea măsurării urii capitaliştilor împotriva oamenilor cinstiţi şi în cazul nostru împotriva majorităţii românilor. Această ură se măsoară prin următorii descriptori ai urii capitaliştilor autohtoni şi străini:

1. Valoarea datoriilor externe ale poporului român

2. Gradul pierderii protecţiei externe a poporului român prin statul său; se consideră scăderea capacităţii de apărare naţională, reducerea armatei, armamentului, substituirea cu forţe americane de ocupaţie.

3. Scăderea siguranţei vieţii interne; se consideră capacitatea statului de a asigura viaţa, integritatea şi bunăstarea cetăţenilor săi, numărul deţinuţilor de drept comun, numărul infracţiunilor.

4. Valoarea distrugerii biologice a poporului român; se consideră avorturile, intoxicarea, infectarea, sustragerea mijlocelor de subzistenţă, abandonul sanitar, denaturările, mortalitatea, infantilă, mortalitatea bolnavilor şi pensionarilor, numărul boschetarilor, numărul drogaţilor, numărul prostituaţilor, numărul homosexualilor, numărul sinuciderilor, numărul vilelor postpuciste, numărul obiectelor de lux deţinute şi proporţia lor în categorii de populaţie.

5. Măsura distrugerii psihice a poporului român; se consideră proporţia reducerii activităţilor psihice a românilor la mijloace de supravieţuire biologică, reducerea conştiinţei sociale la conştiinţa individuală, numărul bolnavilor psihici.

6. Degradarea vieţii sociale; numărul impostorilor profesionali, proporţia corupţilor în totalul poporului.

7. Distrugerea culturii; numărul agramaţilor din televiziune, radio şi jurnale, gradul vulgarizării culturii române.

Etalonul pentru apreciere nu este etalonul criminal al capitalismului ,,peste tot în lume,, ci nivelul  din R. S. R.

2010/07/19

Sinucidere guvernată capitalist

Români, văd că guvernanţii vă obligă anticonstituţional să daţi bani americanilor.
Ţineţi cont că înaintea loviturii de stat anticeauşiste guvernul României a mai făcut un împrumut la americani care au dus la blocarea sistemului economic român şi în final au dus la criză. După ce guvernanţi socialişti au achitat datoria către americani şi au hotărât că nu vor mai împrumuta niciodată bani de la capitalişti pentru a nu sacrifica poporul, agenturile străine occidentale au decapitat conducerea României mână în mână cu puciştii din interiorul ţării.
Dacă poporul român nici atunci şi nici acum nu a făcut revoluţie este pentru că pe ansamblu are înţelepciune.

Totuşi eu români vă întreb de ce atunci puciştii i-au asasinat  pe conducătorii României pentru o datorie la americani  de câteva miliarde de dolari  şi acum foştii pucişti nu îi asasinează pe actualii guvernanţi pentru o datorie externă către americani  de 120 miliarde de euro?

Dacă vă convine să-i hrăniţi pe americani şi să vă omorâţi pe voi atunci vă întreb: de ce nu v-aţi sinucis de la început?

2010/07/04

Pervertirea politică a vocabularului

Gargarismele şi mâzgălelile limbologilor români sunt acte fără valoare care au menirea să ascundă linguşirea, trădarea, josnicia animalică a unor indivizi pe care presa slugarnică îi numeşte cetăţeni.

Vajnicii luptători pentru ,,democraţie˝ ,  ,,justiţie˝ şi ,,civilizaţie˝ şi alte manţocării capitaliste ne vorbesc de ,,revoluţie˝ şi ne dau lecţii de limbă română fără să simtă că ei înşişi în cel mai bun caz sunt deja victime ale agresiunii capitaliste occidentale asupra culturii , societăţii şi conştiinţei române după lovitura de stat antiromânească din 1989.

Impostorii culturii şi civilizaţiei române utilizează cu nonşalanţă, cu tupeu, cu obrăznicie, cu neruşinare termeni cu sens pervertit cu scopul criminal de a anihila capacitatea de gândire, de cunoaştere şi acţiune a poporului român şi cu rezultatul eronării acţiunii sale legitime de emancipare de sub tutela occidentală condusă de America de Nord.

Poporul român trăieşte în orânduire socială capitalistă bazată pe exploatarea omului de către om dar limbologii nu recunosc că se foloseşte termenul ,,democraţie´´  ca şi cum românii ajunşi boschetari în propria lor ţară şi în  Occident ar avea un regim politic democratic deci un mod de exercitare a puterii politice de către el însuşi şi nu de către străini prin intermendiul guvernanţilor. Are poporul român atâta putere politică, câtă le permite imperiul american ca să nu poată conduce, adică nimica.

Vorbesc fraierii cocliţi de activitatea ˝justiţiei´´  şi perverşii limbologi tac din gură şarlataneşte ştiind că substituirea termenului de putere judecătorească cu termenul de justiţie este menită să ascundă vinovăţia,  judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor capitaliste cu ideea de dreptate şi pentru a ascunde ticăloşia capitalistă.

Vorbesc politicienii români şi slugile lor jurnalistice  despre ,,revoluţie˝ neştiind ce este revoluţia şi tac limbologii acdemicieni ştiind bine că şi aceasta este o manipulare a conştiinţei cetăţenilor pentru a-i convinge  că orice mascaradă capitalistă de jaf este o transformare profundă a sistemului social în sens progresiv.

În general ,,oamenii  de cultură˝ români au coborât la nivelul unor vietăţi ordinare. Pe baza unor asemenea oameni de cultură în curând veţi pieri ca mieii.