2016/11/28

Sensul biblic al viețuirii umane


În decursul evoluției speciei umane s-a încercat de multe ori să se identifice direcția și sensul viețuirii omenești. Diferiți filosofi au găsit diferite răspunsuri la această problemă.

Una dintre aceste soluții este cea susținută de religia bazată pe cărțile evreiești. În această viziune omul vine dinspre bine merge prin rău și poate ajunge la rău sau la bine în funcție de ce face. A plecat din Eden, este pe Pământ și va ajunge în rai sau în iad. Scriitori cărților evreiești nu sunt interesați în această problemă de cunoaștere ci de ce este bine și de felul în care trebuie să trăiești ca să ajungi de la pedeapsa dată de zeul suprem prin viață, la mântuire sau la nenorocire veșnică. Este o invenție genială sub aspectul jugului moral.

Dar oare este adevărat ce spun autorii scrierilor biblice? Dacă nu este așa? Răspunsul dat de Biblie este acela că nu, autorii nu cunoasc nici direcția nici sensul devenirii speciei umane. Toată treaba este lăsată în sarcina domnului zeu. Pentru scriitorul Genezei omul era în Bine atunci când era ideal ca un animal. Era fericit atunci când trăia ca să își satisfacă nevoile trupești. Scopul vieții umane create de Jahve era să mănânci într-una, să dormi și să regulezi la nesfârșit. Probabil dându-și seama de absurditatea unei asemenea vieți l-a pus pe primul dobitoc creat de Jahve să muște din mărul cunoașterii. Abia acum animalul se neagă pe sine și devine om. Moise minte că Adam a devenit ca unul dintre zei. A devenit eventual asemănător cu zeii dar nu zeu. Jahve a instituit raporturile stăpân sclav în prima fază pentru că altfel nu l-ar putut fi acuza pe Adam de păcatul cunoașterii. Cunoașterea este prima activitate a spiritului prin care omul se distinge de animal. E mare păcat că ne-am desprins de animalitate. Trebuia să fim dobitoci.

Nu, cu siguranță scriitorii biblici nu au descoperit direcția și sensul vieții speciei umane. Mai mult decât atât, după începerea cunoașterii, trogloditul ideolog biblic a prins a-l acuza pe om de josnicia supunerii față de cele trupești. Este strigătoare misiunea sclavagistă a acestei viziuni. Să nu cunoști adevărul ca să fii sub-om adică sfânt și dacă îl cunoști devenind ca unul dintre ei ești vinovat dacă ești dobitoc și nu cunoști adevărul. O ideologie mai curvă ca politica este această viziune.

Conform acestei concepții binele este ipostaza primordială a obiectului mineral, vegetal sau animal. Astea trei nu pun probleme paraziților sociali: toate sunt docile. Idealul binelui paraziților.



2016/11/25

Dacă puciștii erau patrioți


Dacă puciștii români din 1989 ar fi fost patrioți am fi avut o altă situație în România acum.

În situația în care suntem problema cu care ne confruntăm este o problemă a inteligenței. Străinii au fost în perioada postpucistă mai deștepți decât românii. Străinii au distrus țara noastră prin intermediul românilor. Agențiile războinice străine au cunoscut mintea românilor și au manevrat-o în așa fel încât românii să se distrugă singuri. Ce au însemnat toate acele acte de discreditare a economiei românești, de discreditare a statului român, de discreditare a poporului român însuși? Au fost manevre de convingere a poporului român că economia română este un rateu economic, că statul român este un rău administrator, că poporul român este prost. Toate aceste marote ale bufonilor capitalismului occidental au avut rolul picăturii chinezești asupra conștiinței sănătoase a poporului român timp de un sfert de secol.

Printre insultele proferate de agenții capitalismului antiromân, împotriva noastră au fost folosite frecvent lozinca mincinoasă a josniciei comunismului, a caracterului hoț al comuniștilor, lozinca securismului și securiștilor care chipurile au fost niște prădători ai neamului român și nu niște apărători ai independenței și suveranității poporului român. În conjunctura agresiunii capitaliste occidentale împotriva poporului român foștii deținători ai puterii statale nici nu puteau face altceva decât să se salveze ca reprezentanți procapitaliști ai poporului român, acumulând averi ca să nu fie deposedați totalmente de către oligarhia prădătoare calificată a Occidentului. Dacă nu și-ar fi însușit ce au apucat din avuția națională poporul român ajungea o masă proletară sau chiar un lumpenproletariat dependent de mila agresorului occidental. Oricum chiar și în acest caz capitaliștii români au ajuns o minoritate economică în propria lor țară, minoritate care cu averea lor nu vor putea salva niciodată un popor. Puciștii ,,democrați” după ce au reușit lovitura de stat au lansat alarma de mizerie capitalistă: ,,Scapă cine poate!” Scăpa-i-ar moartea din viață să îi scape pe acești criminali trădători. Acum au aliați: tâlhărimea occidentală. Să vedem pe cine vor avea ei aliați când oligarhia occidentală nu va mai fi.

 

 

Cheia problemei noastre este inteligența. Dacă nu vom avea inteligență, vom fi omorâți pe rând, treptat până câd nu va mai fi cine să se revolte. Lupta împotriva poporului român este o luptă inteligentă. Este o luptă a unei armate înalt calificate în materie economică, sociologică, politologică, juridică și psihologică. Împotriva unei acțiuni de o asemenea anvergură și profunzime poporul român trebuie să se unească și să se organizeze pentru a-i elimina rând pe rând pe toți cei care sapă la temelia României.

O parte din românii postpuciști adică unii din aceia care nu au plătit cu viața lupta lor împotriva României au greșit atunci când au acceptat treptatele și subtilele sugestii și indicații crimnale ale oligarhiei occidentale. Dacă deținătorii puterii statale în România postpucistă ar fi refuzat propunerile criminale ale oligarhiei capitaliste bruxeleze, i-ar fi determinat pe agresorii occidentali să folosească războiul convențional pentru a ne distruge și atunci s-ar fi văzut mult mai clar cine este dușmanul poporului român. Capitaliștii occidentali au jucat la limită psihologică și au câștigat fără uzul armelor convenționale un război pe care l-ar fi putut pierde dacă stârnea conștiința patriotică a poporului român prin atac frontal.

 

 

Acum capitaliștii bazându-se pe faptul împlinit al subminării economiei populare române, al subminarii statului român, pe rărirea fizică prin omorâre lentă, avorturi pervertiri sexuale și emigrare, pe degradarea mentală a poporului prin televiziuni, radio și ziare precum și prin școlile distruse se raportează altfel la noi. Pun condiții.Dictează legi. Impun norme. Conduc ei. În același timp îți bagă picioarele în gură zicându-ți că este democrație nu dictatură ca în comunism. ,,Jos comunizmu!” Acum străinii sunt stăpâni pe țara noastră și ne iau banii puțini din buzunare prin moluri, farmacii, bănci, servicii pe bunurile noastre legitime, pe toate troacele și gunoaiele venite din lada de gunoi occidentală. Am ajuns colonia prădătorilor capitaliști occidentali. De ce nu ne-au spus de la început că aici au vrut să ne aducă? Răspunsul este că riscau să fie desființați cu capitalismul lor cu tot.


2016/11/20

Creșterea agresiunii antiromânești

Aversiunea capitaliștilor  occidentali împotriva românilor a crescut la cote criminale.

Uniunea bruxeleză a comandat guvernatorilor de la București o serie de legi antiromânești în anii de după lovitura de stat.

Războiul antiromânesc s-a desfășurat consecvent.

1. Subminarea puterii statale române;
-reducerea armatei populare române,
-darea a 2% din venitul național român pentru întreținerea organizației criminale americane NATO;
-legi anticonstituționale:legea camerei preliminare care suprimă dreptul la judecată prevăzut constituțional de articolul 21.
-dare de legi în perioada electorală

2. Subminarea culturii române

-Legi care interzic istoria românilor
-Cultivarea disprețului față de scriitorii români

3. Distrugerea economică a României

-Legi antieconomice: devalorizarea monedei leu
-Legi antiagricole: legea câinilor ciobănești, combaterea falsei gripe aviare, modificari genetice ale culturilor agricole;

4. Subminarea sănătății poporului

-Legi antibiologice de denaturaea a activității umane reproductive: permiterea homosexualității, pervertirea sexuală a copiilor în școli, proliferarea pornografiei, coruperea minorilor prin permiterea relațiilor sexuale cu minori.

Ce este de făcut?

1. Trebuie să conștientizați că suntem în război cu oligarhia capitalistă occidentală;

2. Trebuie să cunoașteți toate procedurile de atac antiromânesc practicate de America și de Uniunea bruxeleză; 

3. Evitați aplicarea directivelor venite de la dușmanii poporului român: consum de alimente intoxicate, de medicamente falsificate, uciderea animalelor  sănătoase etc;

4. Refuzați informațiile toxice trimise de slugoii occidentali pe post de știri cu sunt cele din ziarele, radiourile și televiziunile lor;

5. Să caute și să asculte, să citească și să privească numai la informatorii patrioți;

6. Evitați mărfurile străinilor (țigări,băuturi, alimente,haine, case cu materile străine, evitați serviciile străinilor ( furnizare de apă, energie, gaz, telefonie, bănci);

7. Împiedicați acțiunile distructive ale străinilor în România: deteriorarea pădurilor, solului, aerului etc.

În calitatea de oameni de stat românii trebuie să acționeze așa:

Scoaterea organizației criminale NATO din România;

Scoaterea Uniunii bruxeleze afară din România;

Denunțarea contractelor criminale cu instituțiile americane;

Refacerea patriotică a Constituției României;

Refacerea patriotică a Codului penal;

Instituirea Tribunalelor poporului pentru judecarea și condamnarea dușmanilor României.




2016/11/19

Despre înstrăinarea spirituală

Către internetiști

Iluzia că trăiți  în prezent vă ține pe internet. În fapt mintea vă este controlată și manevrată. Pentru a nu cădea în această capcană acționați. Faceți măcar  o faptă din cele pe care le prescrieți altora.
Dacă nu faceți nimic din ceea ce sppuneți sau scrieți că trebuie făcut atunci veți fi victime ale pânditorilor capitaliști care  vă folosesc slăbiciunea minții pentru a vă distruge.

Prin internet manipulatorii occidentali vă înstrăinează de condiția de om.

Ideologia capitalistă occidentală este dăunătoare întrucât este înșelătoare. Ea împiedică înțelegerea rațională a situațiilor și vă rețin de la rezolvarea efectivă a problemelor reale ale existenței.

2016/11/18

Relativitatea meritului

Despre relativitatea meritului


Meritul este relativ la om , grup de oameni, mișcare, spațiu și timp.

1. Ce este merituos pentru un om nu este merituos pentru altul.
De exemplu unui popă nu i se pare merituos darea unui ban la un sărac dacă nu i-l dai lui.

2. Ce este merituos pentru un grup nu este merituos pentru un alt grup.
De exemplu: unui grup de capitaliști i se pare că ești merituos dacă le mărești profitul iar dacă le mărești salariile muncitorilor nu ești merituos pentru capitaliști ci doar pentru muncitori.


3. Ce este merituos într-o mișcare nu este merituos în alta.
De exemplu același act de ajutare a unui om când vrea să dilueze dezinfectanții la spitale este un merit în furt dar nu este un merit în salvarea oamenilor predispuși la boală. Furtul este considerat în societatea capitalistă o calitate adică o capacitate pe când în societatea socialistă este expresia unui defect de caracter.


4. Ce este merituos într-un loc nu este merituos în altul.
De exemplu: este merituos să aduci apă în deșert dar nu este merituos să aduci apă lângă un izvor.


5. Ce este merituos într-un timp nu este merituos în alt timp.
De exemplu: dacă dai o învățătură după trecerea vieții nu este un merit dar dacă dai învățăminte la începutul vieții atunci ai un mare merit.

2016/11/15

Jaful antiromânesc și ponderea vinovăției




Guvernanții români postpuciști și administratorii români au vina de a-i lăsa pe capitaliștii străini să acapareze economia poporului român.

În anul 2016 economia României se află sub controlul capitaliștilor străini de 10 ani.



Efectele dominării străine asupra economiei române sunt următoarele:



1. România este subdezvoltată economic fiind în coada economică a Europei;



2. Încasările la bugetul național sunt tot de 30% în timp ce în medie în Uniunea Europeană încasările la bugetul național al unei țări sunt de 45%;



3. Evaziunea fiscală în România este uriașă comparativ cu evaziunea din țările europene;



4. Statul român mai deține 4% d din produsul intern brut al României.


Gașca imperialistă numită Fondul Monetar Internațional îl acuză pe statul român de dezastrul țării deși știe bine că dezastrul național vine din sectorul privat capitalist care este dominant în economia actuală a României.



Capitaliștii străini au preluat peste jumătate din cifra de afaceri a României anume jumătatea cea

mai importantă în care se află sectoarele strategice și pozițiile de monopol.


În fața acestei situații antiromânești Direcția Națională Anticorupție își dovedește caracterul istoric și de clasă acționând numai împotriva hoților români și lăsându-i neatinși pe marii jefuitori străini care în fapt sunt cei mai mari evazioniști fiscali, furând de la poporul român sume de miliarde de euro pe an.



Vinovăția pentru aducerea în starea actuală a economiei române aparține guvernanților români dar greul vinovăției actuale este al capitaliștilor străini.