Se afișează postările cu eticheta agresiune spirituală. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta agresiune spirituală. Afișați toate postările

2016/11/25

Dacă puciștii erau patrioți


Dacă puciștii români din 1989 ar fi fost patrioți am fi avut o altă situație în România acum.

În situația în care suntem problema cu care ne confruntăm este o problemă a inteligenței. Străinii au fost în perioada postpucistă mai deștepți decât românii. Străinii au distrus țara noastră prin intermediul românilor. Agențiile războinice străine au cunoscut mintea românilor și au manevrat-o în așa fel încât românii să se distrugă singuri. Ce au însemnat toate acele acte de discreditare a economiei românești, de discreditare a statului român, de discreditare a poporului român însuși? Au fost manevre de convingere a poporului român că economia română este un rateu economic, că statul român este un rău administrator, că poporul român este prost. Toate aceste marote ale bufonilor capitalismului occidental au avut rolul picăturii chinezești asupra conștiinței sănătoase a poporului român timp de un sfert de secol.

Printre insultele proferate de agenții capitalismului antiromân, împotriva noastră au fost folosite frecvent lozinca mincinoasă a josniciei comunismului, a caracterului hoț al comuniștilor, lozinca securismului și securiștilor care chipurile au fost niște prădători ai neamului român și nu niște apărători ai independenței și suveranității poporului român. În conjunctura agresiunii capitaliste occidentale împotriva poporului român foștii deținători ai puterii statale nici nu puteau face altceva decât să se salveze ca reprezentanți procapitaliști ai poporului român, acumulând averi ca să nu fie deposedați totalmente de către oligarhia prădătoare calificată a Occidentului. Dacă nu și-ar fi însușit ce au apucat din avuția națională poporul român ajungea o masă proletară sau chiar un lumpenproletariat dependent de mila agresorului occidental. Oricum chiar și în acest caz capitaliștii români au ajuns o minoritate economică în propria lor țară, minoritate care cu averea lor nu vor putea salva niciodată un popor. Puciștii ,,democrați” după ce au reușit lovitura de stat au lansat alarma de mizerie capitalistă: ,,Scapă cine poate!” Scăpa-i-ar moartea din viață să îi scape pe acești criminali trădători. Acum au aliați: tâlhărimea occidentală. Să vedem pe cine vor avea ei aliați când oligarhia occidentală nu va mai fi.

 

 

Cheia problemei noastre este inteligența. Dacă nu vom avea inteligență, vom fi omorâți pe rând, treptat până câd nu va mai fi cine să se revolte. Lupta împotriva poporului român este o luptă inteligentă. Este o luptă a unei armate înalt calificate în materie economică, sociologică, politologică, juridică și psihologică. Împotriva unei acțiuni de o asemenea anvergură și profunzime poporul român trebuie să se unească și să se organizeze pentru a-i elimina rând pe rând pe toți cei care sapă la temelia României.

O parte din românii postpuciști adică unii din aceia care nu au plătit cu viața lupta lor împotriva României au greșit atunci când au acceptat treptatele și subtilele sugestii și indicații crimnale ale oligarhiei occidentale. Dacă deținătorii puterii statale în România postpucistă ar fi refuzat propunerile criminale ale oligarhiei capitaliste bruxeleze, i-ar fi determinat pe agresorii occidentali să folosească războiul convențional pentru a ne distruge și atunci s-ar fi văzut mult mai clar cine este dușmanul poporului român. Capitaliștii occidentali au jucat la limită psihologică și au câștigat fără uzul armelor convenționale un război pe care l-ar fi putut pierde dacă stârnea conștiința patriotică a poporului român prin atac frontal.

 

 

Acum capitaliștii bazându-se pe faptul împlinit al subminării economiei populare române, al subminarii statului român, pe rărirea fizică prin omorâre lentă, avorturi pervertiri sexuale și emigrare, pe degradarea mentală a poporului prin televiziuni, radio și ziare precum și prin școlile distruse se raportează altfel la noi. Pun condiții.Dictează legi. Impun norme. Conduc ei. În același timp îți bagă picioarele în gură zicându-ți că este democrație nu dictatură ca în comunism. ,,Jos comunizmu!” Acum străinii sunt stăpâni pe țara noastră și ne iau banii puțini din buzunare prin moluri, farmacii, bănci, servicii pe bunurile noastre legitime, pe toate troacele și gunoaiele venite din lada de gunoi occidentală. Am ajuns colonia prădătorilor capitaliști occidentali. De ce nu ne-au spus de la început că aici au vrut să ne aducă? Răspunsul este că riscau să fie desființați cu capitalismul lor cu tot.


2016/09/15

Despre opera socială a capitaliștilor


România a fost distrusă de către capitaliștii occidentali în cârdășie cu capitaliștii autohtoni.

Ceea ce nu par să accepte lingăii Occidentului este faptului că tocmai orânduirea capitalistă postpucistă a creat gaștile de mafioți ce au demolat România după lovitura de stat antiromânească din 1989. Așa-zisa educație din învățământul capitalist postpucist, pe care trădătorii de neam îl laudă și recomandă ca fiind revoluționar, a însemnat, de fapt, o lipsă crasă de educație, un dispreț total față de valori sacre ale oricărei comunități civilizate și evoluate, precum: respectul față de familie, față de neam și față de popor precum și față de cadrul natural al vieții sociale. Capialiștii postpuciști occidentali și cei din România și-au bătut joc de educația patriotică, socială, spirituală a poporului român. Au destructurat sistemul de învățământ au degenrat procesul educațional al poporului român au stopat formarea omului superior. Și-au bătut joc de obiectul proprietății sociale a poporului român au distrus orice relație de proprietate comună asupra bunurilor populare și au lăsat pe drumuri întegul popor trecând în proprietatea iresponsabilă a străinilor și persoanelor fizice avuția națională. România a ajuns obiectul de batjocură al străinilor iar poporul român a fost adus la stadiul capitalist de populație urmând a fi adus la stadiul de haită.

Gulagul proocidental, capitalist este plin de gunoaie fizice, chimice, biologice, psihologice și sociale

Ca să vezi măreția educației capitaliste trebuie să te uiți atent la ce fac slugoii capitalismului imperialist dar și la copiii sau nepoții educați de ei: aruncă pe oriunde ambalaje de tot soiul, doar așa au fost “educați” de licențiații postpuciști cu studii în limba engleză care nu mai știu nici să vorbească gramatical. Ce au lăsat în urmă hoardele de reformatori, privatizatori, privatizați, decratizați proamericani și grobieni ce au distrus și distrug în continuare România? Acești dușmani ai poporului român nu știu decât de frică deoarece îi susține oligarhia americoidă și bruxeleză a capitalismului monopolist imperialist. Însuși statul s-a înstrăinat de funția sa națională devenind o adunătură de slugi capitaliste aservite bandiților internaționali capitaliști.

Jaful capitalist occidental a inoculat în mintea românului postpucist, lenea, parazitismul social, ura față de muncă, ura față de țară, ura față de propriul neam

Este destul să privești ce lasă în urmă pervertiții care jinduiesc după bunăstarea materială a bogaților occidentali, pentru a conștientiza cât rău a făcut capitalismul postpucist României. Dincolo de ce s-a mai construit în capitalism, după ce au distrus România după 1989, au rămas oamenii, cel mai important capital al unei țări, oameni care au fost corupți la greu, oameni ce au ras resturile rămase după privatizarea întreprinderilor construite cu ani grei de muncă în timpul socialismului de către răbdătorul popor român. Fostul popor muncitor a ajuns să se ameni ce se comporte acum în sistem capitalist mai rău ca dușmanii străini ai țării.

O societate este bună sau rea în funcție de orânduirea sa.

Până la urmă o societate este bună sau rea în funcție raporturile obiective care se instituie între grupuri, clase și persoane. O societate nu este bună pentru că ultimul tinerii își cumpără diplome de studii superiore. Nu este bună pentru că așteaptă să facă calculatorul ceea ce trebuie să facă persoana manual. O societate nu este bună pentru că s-au deschis coafuri de câini și oamenii dorm în boscheți. O societate nu este bună pentru că o minoritate de 20% a deposedat 80% din poporul de venituri și bunuri. O societate nu este bună pentru că mijloacele de informare masivă se prostituează. O societate este bună doar în măsura în care obiectul proprietății este dsitribuit egal între membrii societății și acestă situație este consfințită printr-o consttuție a cărei încălcare se pedepsește drastic. Cetățenii sunt oameni civilizați dacă au cultură și dacă acea cultură rezolvă prin practică toate problemele vieții sociale ale poporului. Cultivarea relațiilor ce sfidează legile naturale ale vieții umane nu vor duce niciodată la un om superior, un om cu dimeniusni sociale. Cultivarea relațiilor interumane care sfidează legile sociale precum este legea creșterii continue a productivității muncii sau legea creșterii necontenite a nivelului de trai material și spiritual nu va duce niciodată la societate superioară și nu va împlini nici o personalitate. Poporul român nu este nostalgic după capitalism ci doar regretă abandonarea realizărilor socialiste și regretă că s-a lăsat înșelat de viclenia capitaliștilor occidentali. România capitalistă este țara hoților, a interlopilor, țara asistaților sociali, țara televiziunilor distructive de conștiință, ce prezintă preponderent degenerați pe post de modele sociale umane, țara găștilor de infractori, țara de corupți, infractori, țară cu cele mai mult biserici pe cap de locuitor din UE, dar cu cea mai mică moralitate șu cei mai mulți bolnavi.

Celor care mai cred în virtuțile educației capitaliste le-aș reaminti, încă o dată, un fapt evident: ca să vezi cu adevărat cum arată cineva (ce educație are) oferă-i libertatea de a face tot ce crede. Doar așa ai imaginea adevărată a persoanei respective, nu imaginea denaturată de teroarea ideologică capitalistă așa cum e propagată acum de propagandiștii capitaliștilor.  

Cât de bună a fost educația capitalistă postpucistă s-a văzut după 1989: o țară distrusă de agenturile capitaliste în cârdășie cu licențiații, masterații și doctorații capitaliști postpuciști.


2016/09/14

Despre locul și rolul înțelepciunii

Ați mai auzit pe cineva să propovăduiască înțelepciunea? Eu nu cred că mai încearcă cineva. Slugoii capitalismului se feresc înțelepciune ca dracul de tămâie.

 Să încălcăm interdicția ideologică capitalistă de:  a nu mai aminti de înțelepciune.

Înțelepciunea este cea mai înaltă ipostază spirituală la care poate ajunge omul în viață.  În moarte poate avea ceva mai valoros dar în viață înțelepciunea este cea mai importantă creație spirituală. De ce? Pentru că îl poziționează dinamic pe om în conjunctura naturală socială și spirituală în care a avut norocul sau nenorocul să fie născut.

Înțelepciunea ca tot ce este în viață este relativ. Absolutul în găsești dincolo de viață. Relativitatea înțelepciunii ne cere să fim treji.

Înțelepciunea se extrage din învățămintele oamenilor și din experiența de viață precum și din creația omului care o caută. Înțelepciunea este deci trecătoare. Dacă vrei să ai înțelepciune trebuie să ți-o reconstruiești continuu pentru a fi în prezent. Ceea ce a fost înțelepciune într-o  epocă nu mai este înțelepciune în altă epocă. Așa-zisele învățături sfinte sunt bune de aruncat  la gunoi. Isus a venit să strice legea nebună de până la el în care Iehova păzea averile stăpânilor de sclavi. Nu mai continuăm cu exemple pentru că ne plictisim.

Înțelepciunea este dependentă de Natură dar mai cu seamă este dependentă de Umanitate și anume de timpul uman. Momentul necesității înțelepciunii este dependent de  devenirea colectivității umane.  Ea se cere atunci când colectivitatea intră în criză.

Un tembel capitalist m-a întrebat dacă este înțelept să îmi risc  pierderea vieții pentru un scop  umanitar. Ca orice animal socializat el înțelegea prin înțelepciune întruchiparea intelectuală a instinctului de supraviețuire egoistă, individuală. Bineînțeles că în capitalism totul devine o problemă lingvistică; viața și moartea sunt probleme lingvistice și cel mult logice. Există sau nu există viață, există sau nu există moarte în funcție de semnificația pe care o atribui termenilor. Ce bună este ,, filosofia analitică” ! Idealul filosofiei analitice este sinuciderea în scopurile capitalismului.

Capitaliștii creează imaginea falsă a înțelepciunii. Ei arată că înțelepciunea este o stare de încremenire a spiritului, o mortificare. De aceea ei în mod ticălos vă recomandă să fugiți de înțelepciune. În cazul acesta capitaliștii confundă înțelepciunea cu ceea ce se numește filosofie. Filosofia este un produs finit al spiritului uman necesar dar nu sufcient pentru existența înțelepciunii. Filosofia joacă la un nivel mai jos. Joacă mai jos deoarece ea necesită fixare lingvistică de un fel sau de altul. De aceea noi trebuie să privim cu rezervă toate filosofiile. Trebuie să le știm pentru că în ele așa cum Marx a constatat oamenii au fixat quintesența spirituală a epocii lor. Imagiea cu care ideologii capitalismului vă sperie este imaginea unui bătrân înțepenit într-un sistem de idei nepractic, neactual. Nu acesta este însă înțeleptul. Deși înțelepciunea și înțeleptul prezintă mare stabilitate aceste două exitențe sunt dinamice sunt vii.

Capitaliștii pleacă de la ideea falsă că sistemul social capitalist este ultimul. Nimic mai bun decât capitalismul nu poate fi. Tot ce nu intră în patul procustian al capitalismului este anormal și trebuie chilăvit pentru a intra în ,, normalitate”. De aceea înțelepciunea și și înțelepții sunt repudiați. Nu joacă bine în teatrul operetei capitaliste.

Jos fascizmu!
Jos comunizmu!

2016/01/04

Prostologizare postpucistă

ÎNTR-O ŞCOALĂ ROMÂNEASCĂ, ÎN ARDEAL, ANUL 2003
 
- strict autentic şi fără comentarii -

        Am fost, zilele trecute, într-un sat din Ardeal. Un sat vechi, atestat de pe la etc. etc. Eram invitat (în calitatea mea oficială, de vicepreşedinte al Comisiei pentru Învăţămînt a Senatului) la un “Bal al Bobocilor”, bobocii fiind nişte proaspăt intraţi la o şcoală profesională. Ghirlande, confetti, muzici, veselie. Sala plină cu săteni, părinţi, profesori, elevi.
        După un lung moment, în care vreo 7-8 cupluri elev-elevă au fost întrebate de prezentator “care e idolul lor preferat” (şi ei răspundeau că idolul lor preferat e Madonna sau formaţia locală “Hali” sau unul Ricky Nuştiucum), a apărut pe scenă un alt elev, care ne-a anunţat că ne va spune glume.
        Contorsionîndu-se, strîmbîndu-se şi rîzînd singur de ceea ce zicea, elevul a emis la microfon următorul banc (îl citez... textual):
       
“-Mărie, vino să te regulez în ureche! -Ba nu, că oi rămîne surdă! -Da’ ce, după ce am făcut ieri, ai rămas mută?”
       
Sala (părinţi, profesori, profesoare, elevi, săteni) se prăpădeşte de rîs.
        Încurajat de succesul orbitor, elevul de pe scenă continuă, hîţînîndu-se şi bălăngănindu-se mereu, cu un fel de scheci, al cărui text era cam aşa:
       
“Mărie, tu să mă apuci de pu... lpana de la palton, şi să mă tragi de coa... te, şi eu am să te caut la pi... tpalac într-un copac, şi după aia am să te fu... găresc prin curte” etc.
        Sala (părinţi, profesori, profesoare, elevi, săteni) se prăpădeşte de rîs.
        Eu scriu acest text, mă întreb pe ce lume trăiesc şi am sentimentul că n-am să fiu crezut. Şi totuşi asta s-a întîmplat deunăzi, în aprilie 2003, în România, într-un sat, în Ardeal. Într-o şcoală de ţară, în Ardeal.

George Pruteanu 
Sursa:   http://www.pruteanu.ro/8idei-TOT.htm

2015/09/05

Soluţia antiemigrare

1. Sub pretextul luptei împotriva terorismului islamist Rusia şi România ar putea trimite armată în Siria şi să-i lovească pe toţi adversarii preşedintelui Asad.

2. Sub pretextul ajutorului economic România ar putea reţine cinci sute de milioane de euro din cotizaţia anuală probruxeleză pentru investiţii în ţările africane distruse de americani pentru a ridica nivelul de trai al celor distruşi acolo.

3. Sub pretextul recuperării teritoriilor româneşti imigranţii izgoniţi de americani din ţările arabe trebuie trimişi la graniţa cu Ucraina să recupereze ca mercenari teritoriile luate cu forţa de la România.

2015/08/08

Forma limbistică de luptă antiromânească - ,,Societatea” postpucistă

Profesionalism limbistic capitalist


Societate postpucistă

Societatea comercială

Societate ornitologică

Societatea chinologică

Societate industrială

Societate umană

Societate animală

Societate vegetală

Societate bancară

Societate minerală

Societate academică

societate univesitară

Societate liceală

Societate şcolară

Societate grădinară

Societate coteţară

Societate reptiliană

Societate artistică

Societate ştiinţifică

Societate culturală

Societate tehnică

Societate religioasă

Societate filosofică

Societate economică

Societate asiguratorie

Societate de avocaţi

Societate de judecători

Societate de procurori

Societate de poliţişti

Societate militară

Societate pe acţiuni

Societate sub acţiuni

Societate pe gînduri

Societate pe intenţii

Societate pe trăiri

Societate pe contemplaţii

Societate socială

Societate politică

Societate patologică

Societate bancară

Societate agricolă

Societate financiară

Societate transportoare

Societate de comunicaţii

Societate de construcţii

Societate industrială

Societate  manufacturieră

Societate sanitară

Societate pedagogică

Societate cu răspundere limitată

Societate cu răspundere nelimitată

Societate  fără răspundere

Societate în regie autonomă

Societate de stat

Societate astatală

Societate particulară privată

Societate militară

Societate civilă

Societate biologică

Societate chimică

Societatte spirituală

Societate muzicală

Societate sportivă

Societate zootehnică

Societate geologică

Societate astronomică

Societate terestră

Societate extraterestră

Societate literară

Societate retrogradă

Societate capitalistă

Societate democratică

Societate nedemocratică

Societate comunistă

Societate de colţul străzii

Societate de fundul curţii

Şi aşa mai departe. Se poate multiplica degradarea lexicală a limbii române până la zombificarea tineretului postpucist.