Ați mai auzit pe cineva să propovăduiască înțelepciunea? Eu nu cred că mai încearcă cineva. Slugoii capitalismului se feresc înțelepciune ca dracul de tămâie.
Să încălcăm interdicția ideologică capitalistă de: a nu mai aminti de înțelepciune.
Înțelepciunea este cea mai înaltă ipostază spirituală la care poate ajunge omul în viață. În moarte poate avea ceva mai valoros dar în viață înțelepciunea este cea mai importantă creație spirituală. De ce? Pentru că îl poziționează dinamic pe om în conjunctura naturală socială și spirituală în care a avut norocul sau nenorocul să fie născut.
Înțelepciunea ca tot ce este în viață este relativ. Absolutul în găsești dincolo de viață. Relativitatea înțelepciunii ne cere să fim treji.
Înțelepciunea se extrage din învățămintele oamenilor și din experiența de viață precum și din creația omului care o caută. Înțelepciunea este deci trecătoare. Dacă vrei să ai înțelepciune trebuie să ți-o reconstruiești continuu pentru a fi în prezent. Ceea ce a fost înțelepciune într-o epocă nu mai este înțelepciune în altă epocă. Așa-zisele învățături sfinte sunt bune de aruncat la gunoi. Isus a venit să strice legea nebună de până la el în care Iehova păzea averile stăpânilor de sclavi. Nu mai continuăm cu exemple pentru că ne plictisim.
Înțelepciunea este dependentă de Natură dar mai cu seamă este dependentă de Umanitate și anume de timpul uman. Momentul necesității înțelepciunii este dependent de devenirea colectivității umane. Ea se cere atunci când colectivitatea intră în criză.
Un tembel capitalist m-a întrebat dacă este înțelept să îmi risc pierderea vieții pentru un scop umanitar. Ca orice animal socializat el înțelegea prin înțelepciune întruchiparea intelectuală a instinctului de supraviețuire egoistă, individuală. Bineînțeles că în capitalism totul devine o problemă lingvistică; viața și moartea sunt probleme lingvistice și cel mult logice. Există sau nu există viață, există sau nu există moarte în funcție de semnificația pe care o atribui termenilor. Ce bună este ,, filosofia analitică” ! Idealul filosofiei analitice este sinuciderea în scopurile capitalismului.
Capitaliștii creează imaginea falsă a înțelepciunii. Ei arată că înțelepciunea este o stare de încremenire a spiritului, o mortificare. De aceea ei în mod ticălos vă recomandă să fugiți de înțelepciune. În cazul acesta capitaliștii confundă înțelepciunea cu ceea ce se numește filosofie. Filosofia este un produs finit al spiritului uman necesar dar nu sufcient pentru existența înțelepciunii. Filosofia joacă la un nivel mai jos. Joacă mai jos deoarece ea necesită fixare lingvistică de un fel sau de altul. De aceea noi trebuie să privim cu rezervă toate filosofiile. Trebuie să le știm pentru că în ele așa cum Marx a constatat oamenii au fixat quintesența spirituală a epocii lor. Imagiea cu care ideologii capitalismului vă sperie este imaginea unui bătrân înțepenit într-un sistem de idei nepractic, neactual. Nu acesta este însă înțeleptul. Deși înțelepciunea și înțeleptul prezintă mare stabilitate aceste două exitențe sunt dinamice sunt vii.
Capitaliștii pleacă de la ideea falsă că sistemul social capitalist este ultimul. Nimic mai bun decât capitalismul nu poate fi. Tot ce nu intră în patul procustian al capitalismului este anormal și trebuie chilăvit pentru a intra în ,, normalitate”. De aceea înțelepciunea și și înțelepții sunt repudiați. Nu joacă bine în teatrul operetei capitaliste.
Jos fascizmu!
Jos comunizmu!
Să încălcăm interdicția ideologică capitalistă de: a nu mai aminti de înțelepciune.
Înțelepciunea este cea mai înaltă ipostază spirituală la care poate ajunge omul în viață. În moarte poate avea ceva mai valoros dar în viață înțelepciunea este cea mai importantă creație spirituală. De ce? Pentru că îl poziționează dinamic pe om în conjunctura naturală socială și spirituală în care a avut norocul sau nenorocul să fie născut.
Înțelepciunea ca tot ce este în viață este relativ. Absolutul în găsești dincolo de viață. Relativitatea înțelepciunii ne cere să fim treji.
Înțelepciunea se extrage din învățămintele oamenilor și din experiența de viață precum și din creația omului care o caută. Înțelepciunea este deci trecătoare. Dacă vrei să ai înțelepciune trebuie să ți-o reconstruiești continuu pentru a fi în prezent. Ceea ce a fost înțelepciune într-o epocă nu mai este înțelepciune în altă epocă. Așa-zisele învățături sfinte sunt bune de aruncat la gunoi. Isus a venit să strice legea nebună de până la el în care Iehova păzea averile stăpânilor de sclavi. Nu mai continuăm cu exemple pentru că ne plictisim.
Înțelepciunea este dependentă de Natură dar mai cu seamă este dependentă de Umanitate și anume de timpul uman. Momentul necesității înțelepciunii este dependent de devenirea colectivității umane. Ea se cere atunci când colectivitatea intră în criză.
Un tembel capitalist m-a întrebat dacă este înțelept să îmi risc pierderea vieții pentru un scop umanitar. Ca orice animal socializat el înțelegea prin înțelepciune întruchiparea intelectuală a instinctului de supraviețuire egoistă, individuală. Bineînțeles că în capitalism totul devine o problemă lingvistică; viața și moartea sunt probleme lingvistice și cel mult logice. Există sau nu există viață, există sau nu există moarte în funcție de semnificația pe care o atribui termenilor. Ce bună este ,, filosofia analitică” ! Idealul filosofiei analitice este sinuciderea în scopurile capitalismului.
Capitaliștii creează imaginea falsă a înțelepciunii. Ei arată că înțelepciunea este o stare de încremenire a spiritului, o mortificare. De aceea ei în mod ticălos vă recomandă să fugiți de înțelepciune. În cazul acesta capitaliștii confundă înțelepciunea cu ceea ce se numește filosofie. Filosofia este un produs finit al spiritului uman necesar dar nu sufcient pentru existența înțelepciunii. Filosofia joacă la un nivel mai jos. Joacă mai jos deoarece ea necesită fixare lingvistică de un fel sau de altul. De aceea noi trebuie să privim cu rezervă toate filosofiile. Trebuie să le știm pentru că în ele așa cum Marx a constatat oamenii au fixat quintesența spirituală a epocii lor. Imagiea cu care ideologii capitalismului vă sperie este imaginea unui bătrân înțepenit într-un sistem de idei nepractic, neactual. Nu acesta este însă înțeleptul. Deși înțelepciunea și înțeleptul prezintă mare stabilitate aceste două exitențe sunt dinamice sunt vii.
Capitaliștii pleacă de la ideea falsă că sistemul social capitalist este ultimul. Nimic mai bun decât capitalismul nu poate fi. Tot ce nu intră în patul procustian al capitalismului este anormal și trebuie chilăvit pentru a intra în ,, normalitate”. De aceea înțelepciunea și și înțelepții sunt repudiați. Nu joacă bine în teatrul operetei capitaliste.
Jos fascizmu!
Jos comunizmu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu