Consumatorul este o creație a capitaliștilor.
Consumatorul este un model de om desfigurat. Este omul redus la un
stereotip al unei componente de piață. El este ceea ce vrea
capitalistul să facă din om. El a fost inventat în secolul XX
atunci când profitorii și-au dat seama că omul poate fi redus la o
singură dimensiune socială: capacitatea economică de a aduce bani
dacă îi dai produse standardizate la nivelul subcreator.
Consumatorul este omul care ,,papă” ce produce capitalistul; papă și bune și rele după cum debitează capitalistul niște avortoane marfare. În condiția de consumator omul este deținutul care trăiește din cauze prestabilite și pentru obiective derivate din scopuri ale capitaliștilor. Consumatorul nu are ideal pentru că însuși capitalistul nu are ideal iar cel ce nu are ideal nici nu poate să conducă oameni în general. Așa-zisul ideal al capitalistului este un țel secret: sporirea necontenită a averii lui. De aceea a și instituționalizat Protecția consumatorului. De ce nu a instituționalizat Protecția Omului? Pentru că nu crede în el. Ce valoare are omul? Niciuna. Consumatorul... este alceva. Acesta este recuperatorul investiilor și sintetizatorul profitului! Nu pot fi comparați cei doi; sunt de naturi diferite...
Capitalistul însuși este o ființă marcată de nevoi. Știe din experiență și din istorie că strămoșii lui au suferit foame, frig, și în general vicisitudinile lipsei de bunuri materiale și acum ca într-un reflex dobândit acționează automat pentru satisfacerea nevoilor ,,flămânzite” de secole. El știe că neamul lui nu a avut și dacă are atunci îi va fi bine. Capitalistului i-a ieșit nevoia pe nas, sintetizată în interesul pentru profit. Tocmai de aceea capitalistul nu are aptitudinea de a conduce societatea; nu are direcție. El moare împreună cu creația sa deoarece în ansamblul vieții umane el nu posedă valoare supremă, după care ființa umană să se ghideze. Sistemului capitalist îi lipsește plenitudinea existenței umane pentru că sinteza lui a pornit doar dintr-o experiență particulară fie ea și istorică. Dacă încearcă să conducă Umanitatea, capitalismul o duce la nenorocire. Atunci când își atinge limitele, el însuși devine consumator: trăiește pentru scopurile pentru care a făcut produseele lui. Capitalistul nu este un parazit social dar nici nu poate îndruma Omenirea. Capitalistul uită că omul nu este doar un maț ce trebuie umplut, o piele ce trebuie protejată sau un organ sexual ce trebuie frecat. Creația capitalistului se bazează pe extragerea nivelului biologic din ființa umană și expandarea lui la dimensiuni cosmice: omul devine un stomac, o piele și un organ sexual, în perspectiva lui.
Când există posibilitatea lămuririi unui capitalist, el se justifică obiectând că poporul, rasa și specia umană nu poate mai mult decât să își satisfacă nevoile trupești. Și dacă nu poate mai mult atunci el le dă oamenilor numai ceea ce ei pot duce: bunurile materiale necesare biologic. Acest argument are o valoare cognitivă. Proprietatea acestei idei de a fi adevărată este relativă însă la generațiile prezente și următoarele. Generațiile viitorului vor fi oare tot generații la pachet biologic? La această întrebare capitalistul răspunde pragmatic: eu atâta văd. Capitalistul se bazează pe lipsa de memorie a mortăciunilor. Este o tragedie în care și capitalistul joacă un rol jalnic, anume acela de servitor al animalității.
Așa se naște ruperea de nivel a existenței umane și așa se explică evenimentele neobișnuite. Oamenii nu agreează evoluția și apoi sunt nevoiți ca la intervale limită să facă revoluții. Revoluția este un indicator al limitei existențiale a oricărui conservator, se înțelege deci și al capitalistului.
Capitalistul totuși are modestia de a nu avea pretenția că este erou. El satisface nevoi inferioare ale ființei umane. El nu reprezintă Umanitatea ca specie. El face altceva: procustează specia umană după chipul său: o face să mănânce substanțe chimice, o face să se îmbrace sintetic, să poarte cipiligă, tricou, budigăi și adidași puturoși pe stradă și să se reguleze în cauciuc.
Genul estetic care îl reprezintă pe capitalist de la întreprinzător la consumator este caraghiosul.
Consumatorul este omul care ,,papă” ce produce capitalistul; papă și bune și rele după cum debitează capitalistul niște avortoane marfare. În condiția de consumator omul este deținutul care trăiește din cauze prestabilite și pentru obiective derivate din scopuri ale capitaliștilor. Consumatorul nu are ideal pentru că însuși capitalistul nu are ideal iar cel ce nu are ideal nici nu poate să conducă oameni în general. Așa-zisul ideal al capitalistului este un țel secret: sporirea necontenită a averii lui. De aceea a și instituționalizat Protecția consumatorului. De ce nu a instituționalizat Protecția Omului? Pentru că nu crede în el. Ce valoare are omul? Niciuna. Consumatorul... este alceva. Acesta este recuperatorul investiilor și sintetizatorul profitului! Nu pot fi comparați cei doi; sunt de naturi diferite...
Capitalistul însuși este o ființă marcată de nevoi. Știe din experiență și din istorie că strămoșii lui au suferit foame, frig, și în general vicisitudinile lipsei de bunuri materiale și acum ca într-un reflex dobândit acționează automat pentru satisfacerea nevoilor ,,flămânzite” de secole. El știe că neamul lui nu a avut și dacă are atunci îi va fi bine. Capitalistului i-a ieșit nevoia pe nas, sintetizată în interesul pentru profit. Tocmai de aceea capitalistul nu are aptitudinea de a conduce societatea; nu are direcție. El moare împreună cu creația sa deoarece în ansamblul vieții umane el nu posedă valoare supremă, după care ființa umană să se ghideze. Sistemului capitalist îi lipsește plenitudinea existenței umane pentru că sinteza lui a pornit doar dintr-o experiență particulară fie ea și istorică. Dacă încearcă să conducă Umanitatea, capitalismul o duce la nenorocire. Atunci când își atinge limitele, el însuși devine consumator: trăiește pentru scopurile pentru care a făcut produseele lui. Capitalistul nu este un parazit social dar nici nu poate îndruma Omenirea. Capitalistul uită că omul nu este doar un maț ce trebuie umplut, o piele ce trebuie protejată sau un organ sexual ce trebuie frecat. Creația capitalistului se bazează pe extragerea nivelului biologic din ființa umană și expandarea lui la dimensiuni cosmice: omul devine un stomac, o piele și un organ sexual, în perspectiva lui.
Când există posibilitatea lămuririi unui capitalist, el se justifică obiectând că poporul, rasa și specia umană nu poate mai mult decât să își satisfacă nevoile trupești. Și dacă nu poate mai mult atunci el le dă oamenilor numai ceea ce ei pot duce: bunurile materiale necesare biologic. Acest argument are o valoare cognitivă. Proprietatea acestei idei de a fi adevărată este relativă însă la generațiile prezente și următoarele. Generațiile viitorului vor fi oare tot generații la pachet biologic? La această întrebare capitalistul răspunde pragmatic: eu atâta văd. Capitalistul se bazează pe lipsa de memorie a mortăciunilor. Este o tragedie în care și capitalistul joacă un rol jalnic, anume acela de servitor al animalității.
Așa se naște ruperea de nivel a existenței umane și așa se explică evenimentele neobișnuite. Oamenii nu agreează evoluția și apoi sunt nevoiți ca la intervale limită să facă revoluții. Revoluția este un indicator al limitei existențiale a oricărui conservator, se înțelege deci și al capitalistului.
Capitalistul totuși are modestia de a nu avea pretenția că este erou. El satisface nevoi inferioare ale ființei umane. El nu reprezintă Umanitatea ca specie. El face altceva: procustează specia umană după chipul său: o face să mănânce substanțe chimice, o face să se îmbrace sintetic, să poarte cipiligă, tricou, budigăi și adidași puturoși pe stradă și să se reguleze în cauciuc.
Genul estetic care îl reprezintă pe capitalist de la întreprinzător la consumator este caraghiosul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu