Postare prezentată

NASUL TV PRELUAT OSTIL

2014/07/30

Reamintirea armei prostituării

În panoplia culturii capitaliste postpuciste avem câteva posturi de televiziune bucaliste care se vor avangarda civilizatoare a naţiunii.

Sub pretextul  civilizării prooccidentale aceste veceuri informaţionale introbagă în conştiinţa română prezentă toate pestilenţele capitalismului occidental: pornografia, exhibiţia, prostituţia masculină şi feminină şi alte closetisme ideologice şi practice imperialiste. În spatele acestor manţocării culturale se ascunde rasa ţigănească ce prin intermediul unor reprezentanţi mai chipeşi atacă furibund moralitatea română. Metoda este investigarea raporturilor sexuale dintre indivizi români pe care le studiază şi le disecă în văzul poporului pe post de emisiuni educative informative sau de divertisment. În realitate funcţia emisiunilor de gestionare a closetelor sexuale ţigano-româneşti nu este educarea, informarea sau distrarea ci cunoaşterea compoziţiei, structurii şi funcţionării valorice, atitudinale şi caracteriale a românilor pentru ai putea ulterior înjosi şi substitui.

Personajul social care s-a conturat în anii postpucişti în zona degradării a românilor prin linia sexual-erotic-familială este un sugaci al culturii occidentale de şanţ. El ţine evidenţa cururilor din România, instigă la imoralitate , la descompunerea familiilor, la destrăbălarea fetelor, a băieţilor, a bărbaţilor şi femeilor  şi la spurcarea climatului psiho-social şi interpersonal.

Gestionarea raporturilor sexuale în societatea românească este o ocupaţie specific capitalistă şi se hrăneşte pe ea însăşi creându-şi singură publicul halitor de slobozenii animalice emise de  bordeliştii televizaţi.

Gestionarul belirii este un personaj al pestilenţelor, un vierme ce trăieşte din urina, fecalele şi dejecţiile sexuale  ale Bucureştilor şi ale câtorva oraşe mari din România. El trăieşte pe banii voştri români dându-vă în schimb mizerii televizate. Păzitorul frecărilor capitaliste este  un individ neformat şi nerealizat cultural şi profesional jucând rolul de sculă tâmpitoare în mâna duşmanilor voştri care vor să acrediteze ideea că o crimă sexuală poate fi o cultură şi o profesie. Nu vă lăsaţi tâmpiţi.

Această categorie de paraziţi sociali este adunată şi structurată de oamenii de televiziune conform unei ideologii ale cărei constante sunt imoralitatea, ilegalitatea, antiromânismul, antiumanismul  adică sintetic zis,  crima.

În aceste condiţii tot mai multe fete îşi fac ideal din prostituţie ( sex normal, sex oral, sex anal etc.), din dezumanizare, din animalizare, din autodistrugere.

Români începem să avem o culpă;  o culpă de 20 de ani de postpucism capitalist şi creştin , o culpă care creşte asupra noastră cu fiecare om tânăr care se nenoroceşte sub ochii noştri. Începem să fim vinovaţi faţă de tineretul  pe care îl lăsăm pradă duşmanilor noştri naţionali.

Este timpul să luăm o atitudine faţă de aceşti indivizi pestilenţiali hauardiţi la televiziunile capitaliste dar şi faţă de patronii lor care şi-au făcut din profit valoarea supremă în viaţă trecându-l pe om la nivelul curului. Activitatea lor de gestionare vaginală şi penisală nu vizează vaginul şi penisul cum pretind realizatorii emisiunilor ci vizează partea psihică a omului mai precis degradarea conştiinţei românilor scopul lor fiind alterarea românului până la stadiul biologic de animal pentru a-l suprima mai uşor în final.

2014/07/27

Necesitatea întregirii Daciei

Necesitatea întregirii României

Published 18/09/2008 | By Vasile Zarnescu

http://www.altermedia.info/romania/2008/09/18/necesitatea-reintregirii-romaniei/



Procesul început, pe 2 septembrie, la Haga, de România contra Ucrainei, având drept obiect contestarea abuzurilor comise de către Ucraina privind statutul Insulei Şerpilor – cedată neîntemeiat Uniunii Sovietice de către trădătorul Eduard Mezincescu –, mă îndreptăţeşte să republic articolul de mai jos, care a fost tipărit în revista SANTINELA, nr. 15, aprilie 2007, pag. 11, întrucât este la fel de actual.
***
Rusia încă se mai luptă cu Mareşalul Antonescu
Moscova îşi exprimă totala surprindere în legătură cu recenta decizie a Curţii de Apel Bucureşti de a-l reabilita pe Ion Antonescu – «dictator fascist şi criminal de război, care s-a aflat la cârma României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial», a declarat, ieri, pentru RIA Novosti, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, Mihail Kamanin, citat de Rompres. Potrivit oficialului rus, «decizia Curţii de Apel române nu poate fi percepută altfel decât ca o ofensă adusă victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial sau o tentativă de revizuire a rezultatelor acestei conflagraţii şi o încercare de a uita lecţiile războiului“. (…) „Exonerarea acestui acolit al fasciştilor, ale cărui crime împotriva populaţiei civile în teritoriile U.R.S.S., ocupate pe atunci de nemţi, sunt încă vii în memoria multora, contravin[e], în esenţă şi în logica reglementărilor postbelice, documentelor finale ale procesului de la Nürnberg», şi-a continuat Kamanin criticile la adresa lui Antonescu“ (vezi L.P., „Moscova face caz de reabilitarea lui Antonescu“, în Ziua, nr. 3869, 2 martie 2007).
Pentru a fi mai clari în ceea ce vom declara în continuare, facem câteva precizări spre a ne „clarifica termenii“: 1) noi vrem să fim prieteni cu Rusia, să întreţinem relaţii de colaborare pe principiile egalităţii, suveranităţii şi neamestecului în treburile interne; 2) noi suntem, prin geografie şi contextul geopolitic, vecini cu Rusia şi avem toate motivele să întreţinem şi să dezvoltăm comerţul în condiţii echitabile; 3) noi vrem să reluăm relaţiile de prietenie cu Rusia, cel puţin pentru faptul că, după ce i-am aşteptat pe americani 50 de ani, acum, că au venit, ne-au devenit dezagreabili în mult mai scurt timp decât ne deveniseră sovieticii timp de 50 de ani! De aceea, ne surprind profund neplăcut afirmaţiile purtătorului de vorbe de ocară al Ministerului de Externe al Rusiei.
În acelaşi scop, al clarificării, mai facem alte câteva precizări.
1. Trebuie să amintim, lapidar, că U.R.S.S. a ratificat Pactul Briand-Kellogg – care defineşte agresorul –, ratificare precedată de „Protocolul Litvinov“. În consecinţă, primul ultimatum dat Românei de U.R.S.S., în 26 iunie 1940 – care, conform Dreptului internaţional, este un ultimatum calificat –, este echivalent cu o declaraţie de război. Al doilea ultimatum, cel din 27 iunie 1940, prin termenii ameninţători folosiţi şi prin încălcarea lui, manu militari, a reprezentat o veritabilă „declaraţie de război“ – prevăzută de Convenţia a III-a de la Haga, din 18 octombrie 1907. În consecinţă, U.R.S.S., chiar dacă nu a făcut oficial declaraţia de război necesară conform Convenţiei, a comis una efectivă şi a devenit agresorul care a atacat mişeleşte România şi i-a răpit teritoriile cunoscute: Basarabia (până la Gurile Dunării şi la Nistru), nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei – acesta nici măcar nu fusese inclus în Pactul Ribbentrop-Molotov! Până în 4 iulie 1940, când Armata Română s-a retras strategic şi când sovieticii au atins „linia de demarcaţie pe Prut“ – şi nu noua „frontieră“ – cum falsifică ei Istoria, câteva unităţi româneşti au angajat lupte grele cu invadatorii şi de fiecare dată sovieticii au bătut în retragere. Ulterior, până la 22 iunie 1940, U.R.S.S. a comis sistematic provocări armate la graniţă – soldate cu morţi numai de partea română! –, în speranţa că România va riposta, iar U.R.S.S. va avea ocazia să intre cu trupe, cum intenţiona mereu. Aşadar, din 28 iunie 1940 până în 22 iunie 1941, între România şi U.R.S.S. a fost stare de război, mascată de un armistiţiu tacit, dar încălcat sistematic de U.R.S.S. Dar nu există nici un act oficial, vreun „Acord“ bilateral româno-sovietic atestând o „înţelegere“ privind „noua frontieră“ pe Prut, care ar fi fost stabilită în urma agresiunii de după 28 iunie 1940 – cum avea să pretindă U.R.S.S., după 9 mai 1945, denaturând mereu adevărul, tocmai pentru a întreţine, în opinia publică internaţională, falsa idee că ea ar fi fost victima, iar România agresorul. Trădarea comisă de regele Carol al II-lea Uzurpatorul – care a acceptat cedarea Basarabiei fără luptă –, trădarea comisă de regele Mihai I Uzurpatul prin arestarea Mareşalului Ion Antonescu şi capitularea de la 23 august 1944, precum şi Acordul impus lui Lucreţiu Pătrăşcanu în septembrie 1944 au fost actele premergătoare care au uşurat Uniunii Sovietice falsificarea Istoriei, întreţinută diabolic până acum.
2. Trebuie să reţinem faptul care relevă „dublul standard“ aplicat de Aliaţii europeni ai României: deşi U.R.S.S. a participat, din 17 septembrie 1939, la
2. Trebuie să reţinem faptul care relevă „dublul standard“ aplicat de Aliaţii europeni ai României: deşi U.R.S.S. a participat, din 17 septembrie 1939, la războiul Germaniei contra Poloniei, Franţa şi Anglia au păstrat o tăcere mormântală faţă de această participare. Dar, după ce U.R.S.S. a atacat Finlanda, la 3 noiembrie 1939, Franţa şi Anglia au fost silite să convoace, abia la 14 decembrie 1939, Consiliul Ligii Naţiunilor, care a declarat U.R.S.S. stat agresor şi a exclus-o din Ligă. În schimb, când, în 28 iunie 1940, U.R.S.S. a atacat România, Franţa şi Anglia nu au mai declarat-o agresoare, deoarece aveau nevoie de U.R.S.S. ca viitoare aliată, fiindcă voiau să înceapă şi războiul U.R.S.S. cu Germania – Franţa şi Anglia fiind, deja, în război cu Germania.
3. Unii, în special Federaţia Rusă, pretind că odiosul Pact Ribbentrop-Molotov trebuie considerat anulat prin înfrângerea Germaniei şi, de aceea, „nici nu ar mai trebui să se vorbească de el“. E adevărat că Pactul era legal şi corect sub aspectul lui public. Dar, în esenţă, era criminal prin „Protocolul special“, din anexa secretă, deoarece contravenea articolului 20 din Pactul Societăţii Naţiunilor. Aşadar, Pactul Ribbentrop-Molotov a devenit nul prin efectul articolului 20 al Pactului şi nu prin efectul războiului. Deci, în 1945, Aliaţii au luat în considerare consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov, deşi el era nul de drept încă de la semnarea sa, în 1939. Acest „Protocol special“ se voia „ultrasecret“, dar a fost cunoscut de către Franţa şi Anglia în aceeaşi zi a semnării lui, chiar prin grija Serviciilor Secrete sovietice – deşi, ulterior, au mimat tot timpul necunoaşterea lui. Caracterul criminal al Pactului este atestat şi de faptul că sovieticii, ştiindu-se vinovaţi, i-au negat vehement existenţa câteva decenii.
În consecinţă, este fără temei juridic inclusiv acuza adusă României că, prin intenţia firească de reunificare cu cel de-al doilea stat românesc, creat artificial – Republica Moldova –, ar încălca Tratatul de la Helsinki: pentru că Pactul Ribbentrop-Molotov era nul şi criminal ab initio şi trebuia să-i fie recunoscute graniţele ei de jure – cele anterioare invaziei sovietice din 1940. Unificarea Germaniei nu a încălcat Tratatul de la Helsinki?!
4. Pe lista celor judecaţi la Procesul de la Nürnberg NU a figurat Mareşalul Ion Antonescu – or, dacă ar fi fost criminal de război, ar fi fost, şi el, implicat în proces. Eticheta de criminal de război şi condamnarea lui ca atare au fost comise de criminalii cominternişti, impuşi de criminalii moscoviţi, victorioşi în război cu ajutorul masiv dat de S.U.A. 5. Întrucât „Adevărul supără!“ şi nu vrem să irităm Moscova, nu mai amintim de cazul Katyn, de ducerea celor peste 150.000 de militari români în prizonierat şi dispariţia lor în Siberia – deşi Mihai I Trădătorul declarase un gălăgios armistiţiu, la 23 august 1944 –, nu vrem să mai comentăm cazul celor 20 de milioane de cetăţeni sovietici omorâţi de politica „umanistă“ a lui Stalin şi a acoliţilor lui etc. etc. Pe scurt, nu mai comentez cele 7 decenii de regim stalinist criminal. Căci „Moscova nu crede în lacrimi!“ Ea crede numai în tancuri şi rachete nucleare.
6. Ca atare, Mareşalul Ion Antonescu trebuie tratat cu aceeaşi consideraţie ca Mareşalul Adolf Gustav von Mannerheim, care i-a bătut măr pe sovietici. Mareşalul Ion Antonescu, când s-a alăturat Germaniei, nu a făcut decât să continue războiul de eliberare, ca replică legală la războiul de agresiune început de U.R.S.S. prin ultimatumul din 28 iunie 1940.
În consecinţă, în vederea păstrării bunelor relaţii cu Federaţia Rusă, cerem ca Mihail Kamanin, purtătorul de palavre al Ministerului de Externe Rus, să prezinte scuze, iar Rusia să anuleze consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov, ale cărui urmări România le suportă şi acum.
China, deşi se dezvoltă rapid, încă nu a devenit un factor de putere mondial şi, de aceea, se menţine, încă în rezervă.
În concluzie, ne exprimăm speranţa că Federaţia Rusă îşi va recăpăta cât mai repede forţa şi locul avut înainte de implozia din 1991 şi va contribui la refacerea echilibrului politic mondial.
6 Aprilie 2007

Acum, după un an şi jumătate, trebuie să mai adaug câteva observaţii esenţiale, ca urmare a schimbărilor petrecute, între timp, în arealul geopolitic în centrul căruia se află România – „în calea tuturor răutăţilor“, cum se plângea Grigore Ureche.
Unii politologi ruşi – în frunte cu Serghei Karaganov –, educaţi în spiritul imperialismului rusesc (ţarist şi sovietic), menţinut, din păcate, intact după căderea „cortinei de fier“, vorbesc de o eventuală „împărţire a Republicii Moldova între Ucraina şi România“, pe motiv că R. Moldova „în graniţele ei actuale nu are nici o şansă de a se afirma ca stat independent pe viitor“ (cf. E.F., „Ucraina şi România îşi vor împărţi Republica Moldova“, Gândul, 30 octombrie 2007). Deoarece, în mod evident, nu există nici un temei politic, juridic şi istoric pentru a pune astfel problema, rezultă că ideea aceasta, deşi e formulată sub coordonarea lui Karaganov – cotat ca unul dintre cei mai influenţi politologi ruşi actuali –, totuşi, nu este decât o diversiune tipică spiritului imperial. Dimpotrivă, problema se pune exact invers: desfiinţarea actualului „stat“ Ucraina şi restituirea teritoriilor încorporate în ea către statele de la care au fost răpite, România fiind unul dintre aceste state. Cu prilejul comentariilor făcute concomitent cu transmiterea în direct a pledoariei susţinute la Haga de avocatul României, Bogdan Aurescu, printre cei invitaţi de TV Antena 3 fusese şi un individ rubicond şi hirsut, al cărui nume trecut pe burtieră era „D. Petre“. Mi-a trebuit ceva vreme să-mi dau seama că misteriosul „D“ din faţa numelui său provenea de la prenumele „Dan“, iar după ce, imaginativ, i-am „dat“ barba jos şi i-am mai „slăbit“ puţin fizionomia de îmbuibat, mi-am reamintit şi cum arăta în urmă cu 10 ani – slăbuţ, firav „la vorbă şi la port“ – şi cine este individul: băiatul ex-consilierei Zoe Petre a ex-prezidentului Emil Constantinescu. El fusese propulsat în funcţii mari de stat de către mămiţica lui şi a rămas un ilustru necunoscut. Acum, recuperat de actuala „Convenţie Democrată“ – spartă prin dispariţia partidelor „istorice“ (devenite isterice) P.N.Ţ.C.D. şi P.S.D.R. şi încă mai spartă prin fărâmiţarea Alianţei „D.A.“ –, individul „D. Petre“ a reapărut pe „sticlă“.
Ca să ne spună ce?! Vorbind – vorba lui Mircea Badea – nimicuri, el pretindea că România trebuie să pledeze contra Ucrainei cu multă moderaţie, că… etc. etc.
În procesul contra Ucrainei trebuie, dimpotrivă, pledat în forţă, nu cu moderaţie. Şi asta din mai multe motive.
1) Toate silozurile rachetelor nucleare amplasate pe teritoriul ei au trecut în gestiunea şi paza Armatei Federaţiei Ruse. Toate codurile rachetelor au fost schimbate şi, conform unor informaţii credibile, militarii ucraineni care au fost implicaţi în gestionarea respectivelor rachete au murit, între timp, toţi, se pare că de moarte naturală. Ca primă concluzie, Ucraina nu mai are rachetele nucleare.
2) Ucraina actuală este o făcătură politică şi socio-demografică a lui Stalin şi Hruşciov. Tătucul Stalin le-a acordat Ucrainei şi Belorusiei „independenţa“ pentru ca U.R.S.S. să aibă două voturi în plus, în sprijinul ei, la Liga Naţiunilor şi, apoi, la O.N.U. E-adevărat că, iniţial, în 1917-1920, Ucraina fusese îndreptăţită să ceară independenţa în cadrul „frăţiei“ cu U.R.S.S., pentru că se săturase cât suferise în regimul ţarist şi, apoi, pentru că locuitorii ei, în marea lor majoritate, erau basarabenii cei mai estici – cazacii! – ai vechii Moldove a lui Ştefan cel Mare. Adică ei erau cei stabiliţi în zona de „la margine“, ca să se sustragă cât mai mult posibil autorităţii statelor vremurilor de atunci (Letonia, Moldova, Polonia, Rusia), „la margine“ fiind un fel de „zonă neutră“: „la margine“ zicându-se, în amalgamul numit „limba ucraineană“, u kraina. Însuşi regele polon Jan Sobieţki recunoscuse, furios, că „toţi cazacii sunt, de fapt, moldoveni“. Toţi hatmanii (conducătorii) Ucrainei fuseseră români – până la Hmelniţki, un conte polon certat cu „şleahticii“ săi şi, de aceea, refugiat, şi el, în ţinutul de „la margine“ – adică în u kraina. Dar toţi liderii naţionalişti ai Ucrainei de la 1917, care clamau independenţa ei, aveau să fie asasinaţi de Ceka-N.K.D.V. tocmai din acest motiv. Este notoriu că, în guvernul sovietic – şi, în genere, în conducerea „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie“ (M.R.S.O.) – 90 la sută dintre comisari (miniştri) şi dintre cei din eşalonul al doilea erau jidanii lui Lenin şi Troţki; la fel era şi în Ceka, în fruntea căreia fusese pus jidanul polon Dzerjinski. Ca atare, populaţia majoritar românească avea să fie deportată, definitiv, în Siberia, până la Vladivostok şi până în Nordul Manciuriei, ocupată de Armata Roşie, iar în locul basarabenilor aveau să fie aduşi „ruşi“, ca să fie schimbat raportul etnic; iar dintre aceşti „ruşi“, cei mai mulţi erau tot jidani, fiindcă se intenţionase, de multă vreme, de către conducerea acestora, de conivenţă cu unii guvernatori ţarişti, formarea unui stat evreiesc în Basarabia, până la Nistru. În cei 75 de ani de socialism stalinist, rusificarea şi sovietizarea Ucrainei au adus-o în situaţia de azi. A doua concluzie: actuala stare demografică a Ucrainei este rezultatul genocidului şi purificării etnice comise contra românilor (basarabenilor) de sovietici!
3) În baza statutului ei artificial de „independenţă“, actualii impostori de la conducerea Ucrainei – şi, în primul rând, filo-americanul Viktor Iuşcenko – au marşat pe independenţa revendicată contra politicii imperiale a Moscovei. Or, ţinând cont de revirimentul vertiginos al Rusiei, rebeli ca Iuşcenko nu o vor duce mult (cum a demonstrat cazul Saakaşvili) – după cum Moscova nu uită, nici după cinci decenii, să îşi răsplătească servitorii, cum este cazul lui Mihai I Trădătorul, decorat recent de Moscova, încă o dată, tot ca răsplată a trădării de la 23 august 1944.
4) La summit-ul N.A.T.O. de la Bucureşti, Vladimir Putin l-a lămurit, cu duritate, dar sincer, pe George Bush că „Ucraina nu este un stat“ şi că, dacă mai insistă ca Ucraina să intre în N.A.T.O, atunci Rusia îşi va relua teritoriile din estul Ucrainei şi Crimeea (cf. Cornelia Roşoga, „Destrămarea Ucrainei, pe masa O.N.U.“, în Gardianul, 24 aprilie 2008). Şi, se subînţelege, celelalte ţări – „din Europa de Est“, cum s-a exprimat Putin – îşi vor relua şi ele teritoriile încorporate în Ucraina de către Stalin. Prin asta, Putin a demontat diversiunea consilierului său, S. Karaganov. Ca atare, noi, românii, trebuie să-l determinăm să repete afirmaţia şi, mai mult, să treacă – în interesul Rusiei, deopotrivă cu al României – urgent, la fapte, la dezmembrarea Ucrainei: să le dea Poloniei, Cehoslovaciei şi României părţile răpite, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov, prin războaiele duse de U.R.S.S. contra Poloniei şi Cehoslovaciei, în 1939, şi contra României, în „Săptămâna roşie“, din 28 iunie-4 iulie 1940 când s-au comis crime de război – şi, apoi, după 23 august 1944. Ex-preşedintele şi actualul prim-ministru Vladimir Putin – cu deosebita sa experienţă profesională de spion antioccidental şi cu eminenta sa gândire geopolitică de preşedinte al imperialei Federaţii Ruse – poate şi trebuie să înţeleagă că a venit momentul istoric să facă dreptate României şi să îi restituie teritoriile răpite. Ar fi şi o dovadă de onestitate, dar şi de generozitate, după atâta rapt rusesc. Prin această restitutio in integrum va câştiga un aliat firesc şi mai loial decât au dobândit S.U.A. prin păcălirea noastră de a fi primiţi în N.A.T.O. – ca să luptăm, pentru ele, acum, în Irak şi Afganistan şi, apoi, să ne vândă vechiturile lor de avioane. Şi, în definitiv, ca aliate ale lui Stalin, S.U.A. sunt, cum am relevat mai sus, la fel de vinovate de nedreptatea făcută României după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, lăsându-i pe sovietici să-şi facă de cap, după reţeta lui Churchill. Ca atare, S.U.A. trebuie să ne sprijine şi ele în recuperarea teritoriilor. Corupţia deplină, disensiunile sociale şi politice majore interne, statutul artificial al Ucrainei, conflictele ei politico-economice şi militare intense şi irevocabile cu Rusia pe tema Flotei Ruse din Marea Neagră şi a furturilor necontenite din conductele ruseşti de gaze oferă ocazia propice pentru desfiinţarea Ucrainei şi reîntregirea ţărilor limitrofe cu teritoriile acaparate şi atribuite ei în vremea stalinismului. Oricum, la summit-ul de la Bucureşti S.U.A. au suferit o înfrângere netă şi definitivă în problema includerii Ucrainei în N.A.T.O., de aceea acum trebuie să militeze invers, pentru reducerea Ucrainei la minimum: la regiunea kieveană.
5) Cazul în speţă disputat la Haga este Insula Şerpilor, dată U.R.S.S.-ului prin «procesul verbal de „predare-primire“ dintre Nicolai Pavlovici Sutov, prim secretar al ambasadei U.R.S.S. şi agentul N.K.V.D. Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar în M.A.E. al R.P.R.» (Victor Roncea, „Şerpi am avut, şerpi avem încă“, în Ziua, nr. 4326, 2 septembrie 2008). Nu ştiu dacă Eduard Mezincescu o fi fost rudă cu monarhista Simina Mezincescu, dar trădătorul a predat-o sovieticilor ca bonus: Insula Şerpilor nici nu figura pe lista prezentată de sovietici la încheierea Tratatului de pace, de aceea respectivul proces-verbal nu are valoare juridică. În plus, Tratatul cu Ucraina semnat de Emil Constantinescu a fost făcut la presiunea S.U.A., ca să ne silească să intrăm în N.A.T.O. şi, date fiind condiţiile dolozive, el poate fi denunţat şi acum pe acest motiv, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu nu a făcut-o în timpul prevăzut în Tratat. 6) Pornind de la această situaţie, se pot aduce, în plus, acum, la Haga, inclusiv aceste argumente politice, chiar dacă, între timp, trădătorii contemporani Emil Constantinescu – consiliat de „istorica“ Zoe Petre, „fata marelui“ istoric etc. – şi Adrian Severin au încheiat cu Ucraina tratatul „lor“, în defavoarea netă a României, ca să „demonstreze“ că nu avem probleme teritoriale cu vecinii şi, deci, Occidentul ne poate primi în N.A.T.O. De aceea, acum, băiatul mămiţichii lui, „D. Petre“, vrea „moderaţie“: ca să estompeze trădarea comisă de trioul Emil Constantinescu-Zoe Petre-Adrian Sverin. NU! Trebuie aduse şi argumente forte, iar unul dintre ele este chiar geopolitica lui Vladimir Putin: „Ucraina nu este stat“ (deci este unul artificial, nefiresc, deci ilegitim) şi, la nevoie, o va reduce la regiunea din jurul Kievului. Propun tuturor redactorilor şefi şi directorilor români din mass media scrise şi vizuale să pună această afirmaţie a lui Vladimir Putin ca antet pe frontispiciul fiecărui număr al publicaţiilor şi la fiecare emisiune TV din România şi din diaspora noastră! 7) Nu mai pot fi invocate – cum face şi Mihail Kamanin, palavragiul Ministerului de Externe rus – „logica reglementărilor postbelice“ şi, în speţă, prevederile Actului Final de la Helsinki privind menţinerea frontierelor stabilite după Al Doilea Război Mondial, deoarece Actul Final de la Helsinki a devenit caduc, întrucât frontierele au fost, între timp, deja modificate: a) firesc, în cazul unirii celor două Germanii; b) prin forţă, în urma destrămării Iugoslaviei prin războiul injust comis de S.U.A. contra ei, acceptat, tacit, inclusiv de Rusia ruinată şi jefuită de oligarhii lui Boris Elţîn cel Beţiv, şi c), recent, prin impunerea de către aceleaşi „democrate“ S.U.A. şi „aliatele“ sale europene (Anglia, Franţa, Germania etc.) a aberantei „independenţe“ a regiunii Kosovo – „independenţă“, e-adevărat, nerecunoscută de Rusia lui Putin, dar tardiv şi inutil. De aceea, trebuie să se revină la frontierele de la 31 august 1939, adică înainte de a se fi declanşat Al Doilea Război Mondial. 8) Concluzia generală: Insula Şerpilor nu aparţine, de jure, Ucrainei, iar dacă Vladimir Putin şi noul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, vor face României cuvenita reparaţie istorică prin abolirea de facto a urmărilor in re ale Pactului Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin), atunci Insula Şerpilor revine automat României, precum şi teritoriile răpite: sudul Basarabiei, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi întreaga Basarabie – adică actuala Republica Moldova, inclusiv Transnistria! La fel şi S.U.A., dacă vor să câştige gratitudinea şi respectul românilor – şi nu doar adulaţia fetidă a conducătorilor ei slugarnici! –, trebuie, şi ele, să facă mea culpa şi să sprijine, de pe acum, România versus Ucraina în redobândirea Insulei Şerpilor pe deplin, nu doar în limitele (realmente moderate) ale demersurilor din procesul, în desfăşurare, de la Haga – şi, apoi, în reîntregirea României în graniţele de la 1 septembrie 1939.


18 Septembrie 2008

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

Sursa:http://www.altermedia.info/romania/2008/09/18/necesitatea-reintregirii-romaniei/
războiul Germaniei contra Poloniei, Franţa şi Anglia au păstrat o tăcere mormântală faţă de această participare. Dar, după ce U.R.S.S. a atacat Finlanda, la 3 noiembrie 1939, Franţa şi Anglia au fost silite să convoace, abia la 14 decembrie 1939, Consiliul Ligii Naţiunilor, care a declarat U.R.S.S. stat agresor şi a exclus-o din Ligă. În schimb, când, în 28 iunie 1940, U.R.S.S. a atacat România, Franţa şi Anglia nu au mai declarat-o agresoare, deoarece aveau nevoie de U.R.S.S. ca viitoare aliată, fiindcă voiau să înceapă şi războiul U.R.S.S. cu Germania – Franţa şi Anglia fiind, deja, în război cu Germania.
3. Unii, în special Federaţia Rusă, pretind că odiosul Pact Ribbentrop-Molotov trebuie considerat anulat prin înfrângerea Germaniei şi, de aceea, „nici nu ar mai trebui să se vorbească de el“. E adevărat că Pactul era legal şi corect sub aspectul lui public. Dar, în esenţă, era criminal prin „Protocolul special“, din anexa secretă, deoarece contravenea articolului 20 din Pactul Societăţii Naţiunilor. Aşadar, Pactul Ribbentrop-Molotov a devenit nul prin efectul articolului 20 al Pactului şi nu prin efectul războiului. Deci, în 1945, Aliaţii au luat în considerare consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov, deşi el era nul de drept încă de la semnarea sa, în 1939. Acest „Protocol special“ se voia „ultrasecret“, dar a fost cunoscut de către Franţa şi Anglia în aceeaşi zi a semnării lui, chiar prin grija Serviciilor Secrete sovietice – deşi, ulterior, au mimat tot timpul necunoaşterea lui. Caracterul criminal al Pactului este atestat şi de faptul că sovieticii, ştiindu-se vinovaţi, i-au negat vehement existenţa câteva decenii.
În consecinţă, este fără temei juridic inclusiv acuza adusă României că, prin intenţia firească de reunificare cu cel de-al doilea stat românesc, creat artificial – Republica Moldova –, ar încălca Tratatul de la Helsinki: pentru că Pactul Ribbentrop-Molotov era nul şi criminal ab initio şi trebuia să-i fie recunoscute graniţele ei de jure – cele anterioare invaziei sovietice din 1940. Unificarea Germaniei nu a încălcat Tratatul de la Helsinki?!
4. Pe lista celor judecaţi la Procesul de la Nürnberg NU a figurat Mareşalul Ion Antonescu – or, dacă ar fi fost criminal de război, ar fi fost, şi el, implicat în proces. Eticheta de criminal de război şi condamnarea lui ca atare au fost comise de criminalii cominternişti, impuşi de criminalii moscoviţi, victorioşi în război cu ajutorul masiv dat de S.U.A. 5. Întrucât „Adevărul supără!“ şi nu vrem să irităm Moscova, nu mai amintim de cazul Katyn, de ducerea celor peste 150.000 de militari români în prizonierat şi dispariţia lor în Siberia – deşi Mihai I Trădătorul declarase un gălăgios armistiţiu, la 23 august 1944 –, nu vrem să mai comentăm cazul celor 20 de milioane de cetăţeni sovietici omorâţi de politica „umanistă“ a lui Stalin şi a acoliţilor lui etc. etc. Pe scurt, nu mai comentez cele 7 decenii de regim stalinist criminal. Căci „Moscova nu crede în lacrimi!“ Ea crede numai în tancuri şi rachete nucleare.
6. Ca atare, Mareşalul Ion Antonescu trebuie tratat cu aceeaşi consideraţie ca Mareşalul Adolf Gustav von Mannerheim, care i-a bătut măr pe sovietici. Mareşalul Ion Antonescu, când s-a alăturat Germaniei, nu a făcut decât să continue războiul de eliberare, ca replică legală la războiul de agresiune început de U.R.S.S. prin ultimatumul din 28 iunie 1940.
În consecinţă, în vederea păstrării bunelor relaţii cu Federaţia Rusă, cerem ca Mihail Kamanin, purtătorul de palavre al Ministerului de Externe Rus, să prezinte scuze, iar Rusia să anuleze consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov, ale cărui urmări România le suportă şi acum.
China, deşi se dezvoltă rapid, încă nu a devenit un factor de putere mondial şi, de aceea, se menţine, încă în rezervă.
În concluzie, ne exprimăm speranţa că Federaţia Rusă îşi va recăpăta cât mai repede forţa şi locul avut înainte de implozia din 1991 şi va contribui la refacerea echilibrului politic mondial.
6 Aprilie 2007

Acum, după un an şi jumătate, trebuie să mai adaug câteva observaţii esenţiale, ca urmare a schimbărilor petrecute, între timp, în arealul geopolitic în centrul căruia se află România – „în calea tuturor răutăţilor“, cum se plângea Grigore Ureche.
Unii politologi ruşi – în frunte cu Serghei Karaganov –, educaţi în spiritul imperialismului rusesc (ţarist şi sovietic), menţinut, din păcate, intact după căderea „cortinei de fier“, vorbesc de o eventuală „împărţire a Republicii Moldova între Ucraina şi România“, pe motiv că R. Moldova „în graniţele ei actuale nu are nici o şansă de a se afirma ca stat independent pe viitor“ (cf. E.F., „Ucraina şi România îşi vor împărţi Republica Moldova“, Gândul, 30 octombrie 2007). Deoarece, în mod evident, nu există nici un temei politic, juridic şi istoric pentru a pune astfel problema, rezultă că ideea aceasta, deşi e formulată sub coordonarea lui Karaganov – cotat ca unul dintre cei mai influenţi politologi ruşi actuali –, totuşi, nu este decât o diversiune tipică spiritului imperial. Dimpotrivă, problema se pune exact invers: desfiinţarea actualului „stat“ Ucraina şi restituirea teritoriilor încorporate în ea către statele de la care au fost răpite, România fiind unul dintre aceste state. Cu prilejul comentariilor făcute concomitent cu transmiterea în direct a pledoariei susţinute la Haga de avocatul României, Bogdan Aurescu, printre cei invitaţi de TV Antena 3 fusese şi un individ rubicond şi hirsut, al cărui nume trecut pe burtieră era „D. Petre“. Mi-a trebuit ceva vreme să-mi dau seama că misteriosul „D“ din faţa numelui său provenea de la prenumele „Dan“, iar după ce, imaginativ, i-am „dat“ barba jos şi i-am mai „slăbit“ puţin fizionomia de îmbuibat, mi-am reamintit şi cum arăta în urmă cu 10 ani – slăbuţ, firav „la vorbă şi la port“ – şi cine este individul: băiatul ex-consilierei Zoe Petre a ex-prezidentului Emil Constantinescu. El fusese propulsat în funcţii mari de stat de către mămiţica lui şi a rămas un ilustru necunoscut. Acum, recuperat de actuala „Convenţie Democrată“ – spartă prin dispariţia partidelor „istorice“ (devenite isterice) P.N.Ţ.C.D. şi P.S.D.R. şi încă mai spartă prin fărâmiţarea Alianţei „D.A.“ –, individul „D. Petre“ a reapărut pe „sticlă“.
Ca să ne spună ce?! Vorbind – vorba lui Mircea Badea – nimicuri, el pretindea că România trebuie să pledeze contra Ucrainei cu multă moderaţie, că… etc. etc.
În procesul contra Ucrainei trebuie, dimpotrivă, pledat în forţă, nu cu moderaţie. Şi asta din mai multe motive.
1) Toate silozurile rachetelor nucleare amplasate pe teritoriul ei au trecut în gestiunea şi paza Armatei Federaţiei Ruse. Toate codurile rachetelor au fost schimbate şi, conform unor informaţii credibile, militarii ucraineni care au fost implicaţi în gestionarea respectivelor rachete au murit, între timp, toţi, se pare că de moarte naturală. Ca primă concluzie, Ucraina nu mai are rachetele nucleare.
2) Ucraina actuală este o făcătură politică şi socio-demografică a lui Stalin şi Hruşciov. Tătucul Stalin le-a acordat Ucrainei şi Belorusiei „independenţa“ pentru ca U.R.S.S. să aibă două voturi în plus, în sprijinul ei, la Liga Naţiunilor şi, apoi, la O.N.U. E-adevărat că, iniţial, în 1917-1920, Ucraina fusese îndreptăţită să ceară independenţa în cadrul „frăţiei“ cu U.R.S.S., pentru că se săturase cât suferise în regimul ţarist şi, apoi, pentru că locuitorii ei, în marea lor majoritate, erau basarabenii cei mai estici – cazacii! – ai vechii Moldove a lui Ştefan cel Mare. Adică ei erau cei stabiliţi în zona de „la margine“, ca să se sustragă cât mai mult posibil autorităţii statelor vremurilor de atunci (Letonia, Moldova, Polonia, Rusia), „la margine“ fiind un fel de „zonă neutră“: „la margine“ zicându-se, în amalgamul numit „limba ucraineană“, u kraina. Însuşi regele polon Jan Sobieţki recunoscuse, furios, că „toţi cazacii sunt, de fapt, moldoveni“. Toţi hatmanii (conducătorii) Ucrainei fuseseră români – până la Hmelniţki, un conte polon certat cu „şleahticii“ săi şi, de aceea, refugiat, şi el, în ţinutul de „la margine“ – adică în u kraina. Dar toţi liderii naţionalişti ai Ucrainei de la 1917, care clamau independenţa ei, aveau să fie asasinaţi de Ceka-N.K.D.V. tocmai din acest motiv. Este notoriu că, în guvernul sovietic – şi, în genere, în conducerea „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie“ (M.R.S.O.) – 90 la sută dintre comisari (miniştri) şi dintre cei din eşalonul al doilea erau jidanii lui Lenin şi Troţki; la fel era şi în Ceka, în fruntea căreia fusese pus jidanul polon Dzerjinski. Ca atare, populaţia majoritar românească avea să fie deportată, definitiv, în Siberia, până la Vladivostok şi până în Nordul Manciuriei, ocupată de Armata Roşie, iar în locul basarabenilor aveau să fie aduşi „ruşi“, ca să fie schimbat raportul etnic; iar dintre aceşti „ruşi“, cei mai mulţi erau tot jidani, fiindcă se intenţionase, de multă vreme, de către conducerea acestora, de conivenţă cu unii guvernatori ţarişti, formarea unui stat evreiesc în Basarabia, până la Nistru. În cei 75 de ani de socialism stalinist, rusificarea şi sovietizarea Ucrainei au adus-o în situaţia de azi. A doua concluzie: actuala stare demografică a Ucrainei este rezultatul genocidului şi purificării etnice comise contra românilor (basarabenilor) de sovietici!
3) În baza statutului ei artificial de „independenţă“, actualii impostori de la conducerea Ucrainei – şi, în primul rând, filo-americanul Viktor Iuşcenko – au marşat pe independenţa revendicată contra politicii imperiale a Moscovei. Or, ţinând cont de revirimentul vertiginos al Rusiei, rebeli ca Iuşcenko nu o vor duce mult (cum a demonstrat cazul Saakaşvili) – după cum Moscova nu uită, nici după cinci decenii, să îşi răsplătească servitorii, cum este cazul lui Mihai I Trădătorul, decorat recent de Moscova, încă o dată, tot ca răsplată a trădării de la 23 august 1944.
4) La summit-ul N.A.T.O. de la Bucureşti, Vladimir Putin l-a lămurit, cu duritate, dar sincer, pe George Bush că „Ucraina nu este un stat“ şi că, dacă mai insistă ca Ucraina să intre în N.A.T.O, atunci Rusia îşi va relua teritoriile din estul Ucrainei şi Crimeea (cf. Cornelia Roşoga, „Destrămarea Ucrainei, pe masa O.N.U.“, în Gardianul, 24 aprilie 2008). Şi, se subînţelege, celelalte ţări – „din Europa de Est“, cum s-a exprimat Putin – îşi vor relua şi ele teritoriile încorporate în Ucraina de către Stalin. Prin asta, Putin a demontat diversiunea consilierului său, S. Karaganov. Ca atare, noi, românii, trebuie să-l determinăm să repete afirmaţia şi, mai mult, să treacă – în interesul Rusiei, deopotrivă cu al României – urgent, la fapte, la dezmembrarea Ucrainei: să le dea Poloniei, Cehoslovaciei şi României părţile răpite, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov, prin războaiele duse de U.R.S.S. contra Poloniei şi Cehoslovaciei, în 1939, şi contra României, în „Săptămâna roşie“, din 28 iunie-4 iulie 1940 când s-au comis crime de război – şi, apoi, după 23 august 1944. Ex-preşedintele şi actualul prim-ministru Vladimir Putin – cu deosebita sa experienţă profesională de spion antioccidental şi cu eminenta sa gândire geopolitică de preşedinte al imperialei Federaţii Ruse – poate şi trebuie să înţeleagă că a venit momentul istoric să facă dreptate României şi să îi restituie teritoriile răpite. Ar fi şi o dovadă de onestitate, dar şi de generozitate, după atâta rapt rusesc. Prin această restitutio in integrum va câştiga un aliat firesc şi mai loial decât au dobândit S.U.A. prin păcălirea noastră de a fi primiţi în N.A.T.O. – ca să luptăm, pentru ele, acum, în Irak şi Afganistan şi, apoi, să ne vândă vechiturile lor de avioane. Şi, în definitiv, ca aliate ale lui Stalin, S.U.A. sunt, cum am relevat mai sus, la fel de vinovate de nedreptatea făcută României după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, lăsându-i pe sovietici să-şi facă de cap, după reţeta lui Churchill. Ca atare, S.U.A. trebuie să ne sprijine şi ele în recuperarea teritoriilor. Corupţia deplină, disensiunile sociale şi politice majore interne, statutul artificial al Ucrainei, conflictele ei politico-economice şi militare intense şi irevocabile cu Rusia pe tema Flotei Ruse din Marea Neagră şi a furturilor necontenite din conductele ruseşti de gaze oferă ocazia propice pentru desfiinţarea Ucrainei şi reîntregirea ţărilor limitrofe cu teritoriile acaparate şi atribuite ei în vremea stalinismului. Oricum, la summit-ul de la Bucureşti S.U.A. au suferit o înfrângere netă şi definitivă în problema includerii Ucrainei în N.A.T.O., de aceea acum trebuie să militeze invers, pentru reducerea Ucrainei la minimum: la regiunea kieveană.
5) Cazul în speţă disputat la Haga este Insula Şerpilor, dată U.R.S.S.-ului prin «procesul verbal de „predare-primire“ dintre Nicolai Pavlovici Sutov, prim secretar al ambasadei U.R.S.S. şi agentul N.K.V.D. Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar în M.A.E. al R.P.R.» (Victor Roncea, „Şerpi am avut, şerpi avem încă“, în Ziua, nr. 4326, 2 septembrie 2008). Nu ştiu dacă Eduard Mezincescu o fi fost rudă cu monarhista Simina Mezincescu, dar trădătorul a predat-o sovieticilor ca bonus: Insula Şerpilor nici nu figura pe lista prezentată de sovietici la încheierea Tratatului de pace, de aceea respectivul proces-verbal nu are valoare juridică. În plus, Tratatul cu Ucraina semnat de Emil Constantinescu a fost făcut la presiunea S.U.A., ca să ne silească să intrăm în N.A.T.O. şi, date fiind condiţiile dolozive, el poate fi denunţat şi acum pe acest motiv, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu nu a făcut-o în timpul prevăzut în Tratat. 6) Pornind de la această situaţie, se pot aduce, în plus, acum, la Haga, inclusiv aceste argumente politice, chiar dacă, între timp, trădătorii contemporani Emil Constantinescu – consiliat de „istorica“ Zoe Petre, „fata marelui“ istoric etc. – şi Adrian Severin au încheiat cu Ucraina tratatul „lor“, în defavoarea netă a României, ca să „demonstreze“ că nu avem probleme teritoriale cu vecinii şi, deci, Occidentul ne poate primi în N.A.T.O. De aceea, acum, băiatul mămiţichii lui, „D. Petre“, vrea „moderaţie“: ca să estompeze trădarea comisă de trioul Emil Constantinescu-Zoe Petre-Adrian Sverin. NU! Trebuie aduse şi argumente forte, iar unul dintre ele este chiar geopolitica lui Vladimir Putin: „Ucraina nu este stat“ (deci este unul artificial, nefiresc, deci ilegitim) şi, la nevoie, o va reduce la regiunea din jurul Kievului. Propun tuturor redactorilor şefi şi directorilor români din mass media scrise şi vizuale să pună această afirmaţie a lui Vladimir Putin ca antet pe frontispiciul fiecărui număr al publicaţiilor şi la fiecare emisiune TV din România şi din diaspora noastră! 7) Nu mai pot fi invocate – cum face şi Mihail Kamanin, palavragiul Ministerului de Externe rus – „logica reglementărilor postbelice“ şi, în speţă, prevederile Actului Final de la Helsinki privind menţinerea frontierelor stabilite după Al Doilea Război Mondial, deoarece Actul Final de la Helsinki a devenit caduc, întrucât frontierele au fost, între timp, deja modificate: a) firesc, în cazul unirii celor două Germanii; b) prin forţă, în urma destrămării Iugoslaviei prin războiul injust comis de S.U.A. contra ei, acceptat, tacit, inclusiv de Rusia ruinată şi jefuită de oligarhii lui Boris Elţîn cel Beţiv, şi c), recent, prin impunerea de către aceleaşi „democrate“ S.U.A. şi „aliatele“ sale europene (Anglia, Franţa, Germania etc.) a aberantei „independenţe“ a regiunii Kosovo – „independenţă“, e-adevărat, nerecunoscută de Rusia lui Putin, dar tardiv şi inutil. De aceea, trebuie să se revină la frontierele de la 31 august 1939, adică înainte de a se fi declanşat Al Doilea Război Mondial. 8) Concluzia generală: Insula Şerpilor nu aparţine, de jure, Ucrainei, iar dacă Vladimir Putin şi noul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, vor face României cuvenita reparaţie istorică prin abolirea de facto a urmărilor in re ale Pactului Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin), atunci Insula Şerpilor revine automat României, precum şi teritoriile răpite: sudul Basarabiei, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi întreaga Basarabie – adică actuala Republica Moldova, inclusiv Transnistria! La fel şi S.U.A., dacă vor să câştige gratitudinea şi respectul românilor – şi nu doar adulaţia fetidă a conducătorilor ei slugarnici! –, trebuie, şi ele, să facă mea culpa şi să sprijine, de pe acum, România versus Ucraina în redobândirea Insulei Şerpilor pe deplin, nu doar în limitele (realmente moderate) ale demersurilor din procesul, în desfăşurare, de la Haga – şi, apoi, în reîntregirea României în graniţele de la 1 septembrie 1939.


18 Septembrie 2008

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

Sursa:http://www.altermedia.info/romania/2008/09/18/necesitatea-reintregirii-romaniei/

2014/07/15

Franța și țiganii

Şatra pleacă în Spaţiul Schengen

Şatra pleacă în Spaţiul Schengen

Aderarea României la UE a pus Uniunea Europeană faţă în faţă cu întrebarea: ce este de făcut cu ţiganii români? Practica demonstrează că UE nu este pregătită să dea un răspuns la această întrebare, iar birocraţii de la Bruxelles preferă să treacă sub tăcere această problemă sau să facă promisiuni care nu pot fi îndeplinite.

În trecut, oficialii europeni puteau să spună că problemele sunt legate de pasivitatea autorităţilor române, care într-adevăr nu se deosebeau nici prin promptitudine, nici prin eficienţă în soluţionarea problemelor sociale ale comunităţii ţiganilor. În ultimii ani a devenit absolut clar că aceasta este o problemă general europeană, însă deocamdată nu a fost elaborată o soluţie general europeană.
Pentru comunitatea ţiganilor, decizia preşedintelui francez Francois Hollande de a continua politica predecesorului său faţă de ţigani, a fost o surpriză neplăcută. În pofida promisiunilor electorale, el a permis demolarea oraşelor de corturi şi deportarea din ţară a ţiganilor, care nu au un loc de muncă. Preşedintele forumului european rom, Rudko Kawczynski a trimis o scrisoare oficială lui Francois Hollande cu cererea de a îndeplini obligaţiile preelectorale faţă de cetăţenii europeni, ţigani de naţionalitate şi să-i deporteze numai pe cei cărora li s-a oferit posibilitatea de a se integra în societatea franceză şi ei au refuzat acest lucru.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2012_09_07/87495468/

2014/07/13

Împotriva pățăpelniciei occidentale

Că de când s-a slobozit destrăbălarea antiromânească s-a lăsat cu mare prostologizare intelectualistă. Au făcut dușmanii românilor tot ce au putut să ne înjosească.
Ne punem întrebarea dacă nu cumva avem soluția lângă noi. Să știți români că genialitatea nu este o caracteristică ce vizează complexitatea ci una care vizează simplitatea. Poate soluția este lângă noi. Totul este să nu o vadă înaintea noastră ca să ne anticipeze reacția. Deci români autentici priviți lângă voi și nu spuneți nimic ci acționați la momentul și la locul potrivit.
În iepoca imperialismului pucist pațapielnicia este o constantă deci constantă trebuie să fie și antipațapelnicia. Foamea capitalistă anihilată de alimentele otrăvite poate fi eliminată printr-un anumit mod de viață care în fapt face parte din tradiția verificată istoric a românilor. Nu spun precis la ce mă refer pentru a lăsa libertatea creatoare românilor. Totuși pentru o orientare relativă gândiți-vă că și refuzul este o acțiune. De exemplu refuzul de a consuma mărfurile și serviciile dușmanilor. O altă cale de luptă verificată de indieni împotriva imperialiștilor englezi este pasivitatea, indiferența neparticiparea. De altfel spiritul viu al poporului român este deja amorțit deoarece motivațiile naturale ale românilor au fost denaturate de propagandiștii imperialismului capitalist american. Americoizarea minții mogâldanilor a contribuit la rezistența pasivă la intruziunile pățăpelniciilor occidentale.

Chiar dacă alogenii put în agitația lor isterică înțeleptul român nu are decât să aștepte mortificarea acțiunilor lor. Chiar dacă imperialiștii americani vor încerca să facă salam antislav din tineretul bovin, nu vor realiza altceva decât poate să curețe pământul de mățălăii care nu mai au bani să golească molurile occidentale din România. Pațapielnicii caută să ne inoculeze românilor motivații antinaturale cum ar fi de exemplu foamea de alimente patibulare, setea de poșirci cocacolate, perversiuni sexuale îmbrăcate în haine moderne, nevoia de muzică patologică și patogenă. În fine armele antiromânești sunt diversificate dar ele devin imune dacă le ocolești după principiul supleței judokane. Trebuie doar atenție și mișcări suple. Bivolul americoid își poarte rupe coarnele singur cum  își rup obezii șira spinării în balenele comerciale ale molurilor occidentale.
Pentru a nu prelungi efectele distructive ale americoizării pațapuliste este foarte bine să facă fiecare ce poate să elimine pas cu pas tot ce este element de cultură criminală inoculat de slugoii Occidentului. Fiecare trebuie să înțelegă că gratuitatea occidentală este foarte scumpă și este echivalentă cu sinuciderea treptată astfel încât imperiul american  nu va mai avea practic adversari la sfârșitul binefacerilor. În această acțiune de purificare Biserica creștină ortodoxă ar putea avea un rol pozitiv dacă s-ar menține pe linia purității morale căci de bună seamă este adevărat ce a spus Hegel: orice există are un sâmbure rațional. Putem lăsa răfuiala internă pentru samavolniciile noastre pe mai târziu. Ceea ce este periculos constă în dezbinarea în fața criminalilor occidentali.
Evitați pe cât este posbil să cumpărați sau să primiți mărfuri și servicii străine. Folosiți pe cât este posibil produse și servicii române. Combateți pe toate căile admisibile tot ce este antiromânesc de la obiecte materiale până la entități spirituale. Nu permiteți străinului nici o respirație dușmănoasă în țara noastră. Păziți-vă purtarea de apucături occidentale căci ele sunt menite distrugerii voastre.

2014/07/10

Mutilarea învățământului dacic


În primul rând chiar patrioții care discută despre patriotism sunt loviți de mutilarea pedagogică postpucistă. Nu cunosc termenii pe care îi folosesc.
Organizarea procesului de învățămânr superior în două trepte a fost făcută de slugoii Occidentului pentru a ține tineretul ocupat până la vârsta căsătoriei pentru că altfel trebuia să le ofere o profesie până la 20 de ani și să îi instruiască militar ca apoi să le ofere munci productive.
Admițând cacialmaua occidentală cu facultatea ca învățământ popular de masă facem următoarele observații.

  1. După trei ani de studii generale într-o profesie superioară presupunând că absolventul și-a însușit cunoștințele, priceperile și deprinderile din programă nu ai putea să fii licențiat (dezlegat) pentru practicarea profesiei. Licențierea ar pune absolventul licențiat în sarcina de a rezolva probleme specifice profesiei pe care el în fapt nu o stăpânește. Licențiatul nu este calificat.
  2. După încă doi ani în care chipurile licențiatul se specializează după titulatura englezită el trebuie să devină maestru adică ,, master”. Cum poți fi maestru într-o profesie după cinci ani de școală. Aceasta este o propagandă demagogică a capitaliștilor. Școala post licență se numește românește ”masterat” nu master dar mulți dintre agramații postpuciști engleziți nu cunosc nici aceste cuvinte englezești.
Spălați-vă imediat de zoaiele culturii occidentale. Nu numai că nu veți fi maeștri după cinci ani de studii facultatiste capitaliste dar vă veți face și de râs pentru că nu veți ști ce sunteți.

Pe de altă parte sesizarea unor observatori că facultățile de istorie sunt mutilate de doctrina oficială a imperialismului american este doar o reflectare parțială a acțiuniii pedagogice criminale a Occidentului împotriva Daciei.
Mutilarea învățământului
Mutilarea sistemului și procesului de învățământ român este parte integrantă din acțiunea generală de distrugere a poporului nostru pe baza banilor noștri. Nici că se putea o luptă mai calificată. În acest fel puteți constata dacă mergeți la fața locului că toate școlile cu aplicație socială directă sunt mutilate caricatural astfel încât nu mai scot absolvenți cu pregătire superioară ci simple slugi de buticari și de mafioți politici.
Luăm cîteva exemple.
Facultatea de economie în loc să pregătească specialiști care să organizeze producția, distribuția, schimburile, transporturile unei economii naționale se ocupă de pregătirea de specialiști în deposedare capitalistă a poporului român.
Mână în mână cu facultatea de economie merge facultatea capitalistă de drept care în loc să se ocupe cu pregătirea juriștilor care să aranjeze cadrul juridic pentru buna desfășurare a vieții poporului român se ocupă cu pregătirea specialiștilor în apărarea clicii capitaliste interne și externe notamente occidentale. Probă stă constituția postpucistă, codurile penale și civile precum și codurile de procedură civilă și penală.
Facultatea de sociologie din facultate științifică în care cercetarea trebuia să se finalizeze în soluții ale problemelor colectivității umane a ajuns să formeze slujitori de întreprinzători capitaliști agramați care subordonează metodologia cercetării sociologice întreținerii buricului din colțul străzii.
Facultatea de psihologie a substituit cunoașterea științifică a bazei activității psihice cu studiul fenomenelor comportamentale în vederea manipulării forței de muncă și a agenților acțiunii sociale în slujba capitaliștilor. Aici nu există de exemplu un masterat de cercetare științifică neuropsihologică.
Facultatea de filosofie caută să îndepărteze tinerii aspiranți la onoarea de a deveni filosofi și înțelepți ai națiunii. Cei care perseverează sunt orientați imediat către probleme minore și nu către autenticele probleme filosofice. Profesorii caută să îi orienteze către teme speciale ce țin de diferite științe astfel încât așa zisul maestru în filosofie după cinci ani este un diletant bun de compus jocuri pe calculator dar incapabil de a prelua și soluționa o problemă filosofică precum aceea privitoare la sensul existenței umane.
Facultatea de istorie deși ar părea mai obiectivă este totuși supusă procesului imperializării. Istoria în sine nu este o cunoaștere științifică teoretizată sau teoretizantă. Ea are ca sarcină urgentă identificarea obiectivă a faptelor. Totuși poate fi manipulată și cercetarea istorică atunci când nu pornește de la inventarierea faptelor. Dacă pornește de la o doctrină atunci faptele vor fi alese pentru susținerea acelei doctrine. În cazul prezent avem doctrina imperialistă a romanizării poporului român și doctrina poporului ales de Iehova în virtutea căreia toate popoarele trebuie să se subordoneze zeilor semitici: Iehova, Iisus, Spiritul sfânt, etc.
Probabil că toate școlile cu impact social direct sunt îndoctrinate întru acest fel; urmează doar să vă documentați.

Soluții

  1. Memorii la Ministerul învățământului;
  2. Lansarea unui program complex de instruire și educare dacică prin intermediul persoanelor, grupurilor și organizațiilor patriotice;
  3. Căutarea temeiurilor juridice pentru atacarea programelor antinaționale;
  4. Construirea unei concepții dacice generale despre Dacia actuală sub aspectul stării prezente și sub aspectul stării posibile;
  5. Obstrucționarea activităților antidacice flagrante.
  6. Etc.

2014/07/06

Asupra unei legi superficiale



Principiul care generează normele componente ale legii susmenționate este imperializarea nu mondializarea. Am drept argument faptul că legea nu țintește omogenizarea mondială a oamenilor ci împiedicarea acelor acțiuni ce contravin formării unui imperiu capitalist. Considerînd pe rând aceste norme putem face următoarele precizări:

1.Rasismul este interzis ca favorizare a neamurilor europene. Norma nu este aplicabilă dacă autorul acțiunii este extraeuropean.
Rasismul este interzis ca manifestare superficială la nivelul comunicării sonore sau vizuale. Nu este aplicabilă norma la nivelul acțiunilor profunde ca de exemplu subminarea existenței biologice a unor etnii sau popoare prin avort, deviere de la reproducerea naturală, suprimarea condițiilor de creștere și educare a celor sărăciți de capitaliști. Rasismul biologic, economic și prin segregare politică nu sunt încriminate de lege.

2. Xenofobia este un termen neclar și imprecis. Termenul semnifică frica de străini. După cum am explicat frica este un fenomen natural și inevitabil fiind o evaluare afectivă instinctivă a unui pericol. Istoria popoarelor și în special a dacilor a dovedit că în cele mai multe cazuri străinii au avut acțiuni criminale. Chiar dacă am atribui termenului înțelesul nenatural adică acela de acțiune și nu de trăire deci chiar dacă am atribui termenului un în înțeles pervertit norma antixenofobică se va dovedi inaplicabilă în cazul în care forțe imperialiste ar agresa diferite popoare inofensive. De exemplu, cum se aplică norma antixenofobică statelor agresoare ale Yugoslaviei, Afganistanului, Irakului, Libiei, Siriei și Ucrainei. Scopul normei antixenofobice este anihilarea capacității de apărare națională a unor popoare anume. Pentru verificare răspundeți la întrebarea: ce s-ar fi întâmplat dacă Ștefan cel Mare nu ar fi avut aversiune față de turci?

3. Norma antifascistă are o destinație particulară. Este interzis să constitui fascie într-o țară anume dar nu este interzisă fascizare într-o țară capitalistă puternică cum ar fi S.U.A. Legiuitorul vrea să spună că în S.U.A. puterea aparține poporului? Legiuitorul vrea să spună în România puterea aparține poporului român? Dacă puterea parține poporului român de ce nu s-a validat prin referendum întrarea în așa-zisa Uniune Europeană și în organizația criminală a imperialismului american, NATO? Dacă puterea parține poporului român și nu fasciei capitaliste atunci de ce poporul român este redus și degenerat prin suprimarea condițiilor de existență și prin izgonire din România.

Această lege este șubredă sub aspectul esențial al raționalității căci nu vizează apărarea poporul și în speță a poporului român ci este un sistem de norme cu dedicație.

Legea însă poate fi folosită împotriva legiuitorilor dacă va fi interpretată în sensul profund în care am menționat adică dacă se urmăresc acțiunile strategice ale agenților străini împotriva poporului român.