Relativitatea meritului

Despre relativitatea meritului

Meritul este relativ la om , grup de oameni, mișcare, spațiu și timp.

1. Ce este merituos pentru un om nu este merituos pentru altul.
De exemplu unui popă nu i se pare merituos darea unui ban la un sărac dacă nu i-l dai lui.

2. Ce este merituos pentru un grup nu este merituos pentru un alt grup.
De exemplu: unui grup de capitaliști i se pare că ești merituos dacă le mărești profitul iar dacă le mărești salariile muncitorilor nu ești merituos pentru capitaliști ci doar pentru muncitori.

3. Ce este merituos într-o mișcare nu este merituos în alta.
De exemplu același act de ajutare a unui om când vrea să dilueze dezinfectanții la spitale este un merit în furt dar nu este un merit în salvarea oamenilor predispuși la boală. Furtul este considerat în societatea capitalistă o calitate adică o capacitate pe când în societatea socialistă este expresia unui defect de caracter.

4. Ce este merituos într-un loc nu este merituos în altul.
De exemplu: este merituos să aduci apă în deșert dar nu este merituos să aduci apă lângă un izvor.

5. Ce este merituos într-un timp nu este merituos în alt timp.
De exemplu: dacă dai o învățătură după trecerea vieții nu este un merit dar dacă dai învățăminte la începutul vieții atunci ai un mare merit.

Abilitatea și meritul

Nu vă ghidați după definiția necalificată din wiki pentru termenul meritocrație.

1. Meritocrația nu este formă de guvernământ ci un regim de exercitare a puterii în stat. Wikistul confundă forma de guvernare cu regimul politic.

2. Punerea persoanei în locul și rolul social nu este nominalizare. Poziționarea socială a unui om  nu este guvernare. Autorul definiției nu știe ce este guvernarea.

3. Atribuirea de sarcini pe baze de abilități nu este  o treabă meritocratică. Autorul confundă meritul cu abilitatea. Deci nu știe ce este abilitatea.

Iată ce este abilitatea:

a.Abilitatea este  o însușire ca priceperea, îndemânarea, dexteritate, dibăcia, iscusința, constând în ușurința, rapiditatea, calitatea superioară și precizia cu care omul desfășoară anumite activități.

b. Abilitatea are la bază autoorganizarea adecvată a sarcinii concrete, adaptarea suplă și eficientă.

c. Este adeseori observabilă în cazul acțiunilor corporale putând fi luată ca model sau metodă de acționare sau model comportamental.  Abilitatea se remarcă și la activități de cunoaștere.

d. Abilitatea nu este deprindere deși presupune deprinderi. Abilitatea se bazează pe plasticitate neuronală și psihică adică pe modelare, transformare și nu pe achiziții simple și fixe.

e. Abilitatea nu este cunoștință deși presupune existența cunoștințelor.

f. Abilitatea este condiție pentru formarea și utilizarea  optimă  în situații noi a cunoștințelor  și deprinderilor.

g. Eroarea confuzională românească vine din englezirea postpucistă care determină preluarea semnificației grosolane din limba engleză a cuvântului skill care la  englezi înseamnă și aptitudine și abilitate.

Meritul este o calitate dobândită. Este dobândită în timpul vieții prin fapte raportate la oameni. Deci este o calitate caracterială nu nativă. Meritul nu îl ai din naștere. Meritul îl dobândești prin activitatea practică, prin activitatea vie printre și pentru oameni.

A doua treaptă a meritării

Treapta a doua a obținerii meritului

Acționarea este intervenția directă a spiritului în obiectul ce trebuie transformat. Angajarea psihologică și spirituală în acționare este mult mai mare decât decât prin opinare. Acționarea evidențiază mult mai complet caracterul persoanei decât opinarea. Nu ar fi atât de importantă însă acționarea dacă nu ar produce efecte obiective în colectivitatea umană. În fapt ceea ce ne interesează pe noi oamenii este fapta care duce la rezultatul scontat. În acest caz noi nu acționăm de dragul acționării ci pentru un bun. Bunul râvnit ne este necesar. În acest caz acționarea nu este decât un mijloc. Dacă bunul așteptat se obține fără acționare noi nu mai săvârșim acțiunea. Bunurile însă nu ne vin  în cele mai multe cazuri fără acționare însă. De aceea cei mai merituoși oameni sunt cei ce acționează adică cei care au fapte și în special cei care în urma faptelor au bunurile dorite.

În acționare, din punctul de vedere al meritului trebuie să recunoaștem meritul celor care au fapte chiar dacă rezultatele nu sunt cele pe care le așteptăm.

Mai presus de cel ce acționează  fără succes este cel ce obține și rezultatele dorite.