Condițiile construirii acțiunii sociale educaționale

I.Materialism dialectic

I.A)Înțelegerea corectă a raporturilor dintre realitate, posibilitate și imposibilitate

I.B)Înțelegerea raporturilor dintre realitatea obiectivă și realitatea subiectivă;

I.C)Înțelegerea raporturilor dintre individual, particular, general și universal;

I.D)Înțelegerea raporturilor dintre spiritul individual, spiritul colectiv și spiritul universal.

II.Valorificarea creatoare a tuturor realizărilor anterioare

II.A) Filosofie;

II.B)Antropologie;

II.C)Sociologie acționalistă.

III.Considerarea corectă în cadrul acțiunilor sociale cu valoare educațională a conceptelor fundamentale și specifice din alte domenii precum cele din:

III.A) psihologie,

III.B)biologie

III.C)fizică

III.D)Tehnologie

III.E) etc.

după Ioan Neacșu, 1986, Educație și acțiune, pag. 22

Acționare

Acționarea este intervenirea într-un mod sau în altul într-o componentă a existenței având ca rezultat schimbarea stării acelei componente existențiale. Acționarea are întotdeauna un agent, o necesitate, o posibilitate, o cauză, un mijloc, un obiect ( pacient) și un rezultat. Prima condiție a posibilității acționării este existența agentului. Fără a fi ceva care acționează acționarea nu ia ființă. Dacă nu este necesară o schimbare, probabilitatea acționării este mică. Pentru ca acționarea să fie, trebuie să existe posibilitatea apariției sale. Posibilitatea acționării este creată de condițiile favorabile care măresc probabilitatea acționării. Declanșarea acționării este determinată de un factor unic fără de care acționarea nu apare: cauza. Acolo unde nu este rezultat ( efect) nu este acționare deoarece esența acționării este schimbarea, mișcarea luată în înțelesul ei universalist. Acționarea este mulțimea operațiilor de transformare a obiectului care duce la efect.

Acționarea nonumană

Acționarea poate fi efectuată pe niveluri diferite ale existenței. La nivelul lumii reale o entitate microcosmică poate acționa asupra unei entități fizice, chimice sau biotice schimbându-i starea, mișcarea, compoziția, structura sau funcția. În mediocosmos un corp mineral poate avea influență asupra unui alt corp mineral, asupra unei plante sau asupra unui animal. La nivelul macrocosmosului un soare poate să schimbe o planetă din sistemul său sub diferite aspecte prin acționare gravitațională, luminică, etc. În megacosmos un sistem galactic poate schimba poziția și mișcarea unei galaxii, care poate influența structura unui sistem solar.

Acționarea umană

Noi, specia umană ne ocupăm de acționare cu precădere în forma ei umană deoarece acționarea este pentru noi mijlocul de adaptare a lumii la noi și a noastră la lume, de creștere, dezvoltare, maturizare și realizare de sine.

Specia umană se distinge de regnurile mineral, vegetal și animal prin acționare conștientă, premeditată. Acționarea umană se mai numește făptuire.

Acționarea umană are feluri diferite exprimate de exemplu în limba română prin cuvintele: executare, realizare, proiectare, producere, săvârșire, întreprindere, activare, muncire, lucrare, creare, manifestare, impulsionare, dinamizare. Asemenea termeni sunt acționali, redând diferite specii ale acționării în practica vieții din necesități vitale într-un mod spontan, fără organizare sistemică. În limba română adeseori se folosește termenul acțiune pentru desemnarea acționării dar cu precădere în comunicare descriptivă a unei acționări anume și nu în desemnarea esenței acționării care este un fapt transformativ. Termenul de acțiune este mai potrivit pentru activitatea de analizare a unei acționări concrete. Pentru a produce o analiză de esență cel mai potrivit termen este cel de acționare.

Acționarea cu autor uman se poate efectua asupra naturii și asupra omului. Obiectul acțiunii umane asupra omului poate fi individul uman sau o mulțime de oameni.

Acționarea asupra individului uman

Acționarea asupra sufletului

O problemă este dacă acționarea este numai obiectivă sau este și obiectivă și subiectivă. Acționare este și atunci când se produce o schimbare în suflet, în sistemul psihic sau numai atunci când se produce în entități exterioare sufletului? O asemenea problemă prezintă dificultatea distingerii efectului asupra propriului suflet căci este mult mai evident că intervenția schimbătoare asupra sufletului altuia este acționare. Din moment ce un act elementar al unui om produce în propriul suflet o schimbare avem de a face cu acționare pentru că produce un efect. Problema care se pune în acest caz este : cum probăm efectul autotransformării sufletești. Aceasta este o problemă bazală a psihologiei și s-a încercat soluționarea ei prin trei căi. Introspecționismul susține teza că efectele intervenției sufletețti pot fi discriminate prin autoanaliză sufletească. Neajunsul acestei soluții este că nu poate face joncțiunea intersubiectivă neasigurând unanimitatea opiniei asupra unui efect produs prin influență asupra sufletului. A doua cale de soluționare a problemei identificării efectului autointervenției în sufletul propriu ar fi urmărirea efectelor asupra sistemului psihic. Întrucât sistemul psihic nu s-a identificat, acestă soluționare ricoșează în examinarea transformărilor în subsistemul neuronal cerebral. Întrucât nici aici nu s-au identificat substratul precis și conexiunile cu sistemul psihic răspunsul la problemă rămâne incert. Comportamentismul este a patra cale prin care se încearcă soluționarea problemei dacă există acționare asupra propriului suflet. Nesiguranța introspecționistă, necircumscrierea sistemului psihic ca sistem cu natură proprie, specifică, imprecizia identificărilor neurologice sunt aspecte pe care curentul behaviorist ( comportamentist) vrea să le depășească prin examinarea expresiilor comportamentale ale individului. Se presupune că dacă un efect intern a avut loc mai devreme sau mai târziu efectul subiectiv va deveni factor al comportamentului și deci va putea fi cunoscut în mod indirect prin observare. În comportamentism certitudinea acționării asupra sufletului se dobândește dacă sunt semne perceptibile ale prezenței efectului. Practicienii acționării asupra sufletului îmbină cunoștințele din toate orientările în scopul educării sau deteriorării sufletului.

Problema acționării sufletești este o problemă importantă deoarece la om există posibilitatea realizării de sine, a realizării potențialului nativ în timpul vieții prin devenire personală finalizându-se optim în personalitate. Împiedicarea realizării personalității este una din crimele curente ale orânduirii sociale omenești. Precaritatea rezolvării problemei obiectivării acționării sufletești este principala cauză din care în normele juridice penale nu se prevăd infracțiuni contra realizării personalității.

Un alt aspect al acționării sufletești este latura instrumentală a activității psihice: are vreun proces psihic, stare psihică, construct psihic rolul de mijloc în acționare? Poate fi considerată mulțimea proceselor reflectorii un mijloc al acționării? Procesele psihice reglatorii pot fi mijloace ale unei acționări? Că sunt instrumente sufletești ale acționării poate fi probat prin exemplul gândirii umane care organizează operațiile de realizare a unui scop înaintea împlinirii faptului. De asemenea rolul instrumental al proceselor volitive este dovedit de cazul în care o voință slabă ratează în acționare scopul acesteia. Procesele afective au în acționare de asemenea rol instrumental dovedit prin cazurile în care o pasiune poate duce la realizarea unui scop de importanță socială.

Comunicarea interumană

Comunicarea interumană este acționare deoarece produce efecte pe toată gama componentelor sufletești bazale : efecte afective, efecte volitive, efecte cognitive și prin acestea produce efecte asupra activităților psihice care la rândul lor din această cauză modifică într-o măsură mică sau mare componentele persoanei: temperamentul, aptitudinile, caracterul și în final unitatea și profilul Eului.

3 Bibliografie

Neacșu Ioan, 1986, Educație și acțiune, Editura Științifică și Enciclopedică, București

Principiile acționării-Principiul obiectivării

Principii ale acționării

1. Operarea obiectivă

1. Operația pe care o face subiectul acțiunii adică agentul trebuie să fie efectuată pe ceva exterior minții care acționează. În acționare agentul transformă obiectul dintr-o stare inițială nedorită într-o stare finală dorită și acest rezultat trebuie să fie controlabil prin factori exteriori agentului.Produsul acționării trebuie să fie material.
   
   
2. Întotdeauna agentul este deosebit de obiectul asupra căruia agentul operează. Diferența dintre agent și pacient (obiect) este că unul (agentul) rămâne pe parcursul uneia și aceleia și acționări neschimbat și celălalt adică obiectul se schimbă. O acțiune care lasă obiectul neschimbat este acțiune ratată.
   
   
3. Autotransformarea directă a agentului acțiunii este o iluzie. Dacă agentul s-ar schimba în una și aceeași acțiune atunci nu am mai avea același subiect al acțiunii și prin aceasta nu am avea identitatea acțiunii respective. Una și aceeași acțiune are unul și același agent de la început până la sfârșit. Înlocuirea subiectului (agentului) acțiunii poate schimba motivația, operațiile, mijloacele și chiar scopul și criteriile de evaluare a rezultatului acționării. Schimbarea agentului schimbă acțiunea și de aceea probabilitatea de a realiza același produs finit este mai mică dacă acționează un alt agent până la terminarea operațiilor componente ale acțiunii respective. În timpul unei acționări agentul trebuie să aibă aceeași motivație și același scop. Abia după ce termină acționarea agentul poate să înceapă o nouă acționare. În timp ce pacientul nu rămâne identic cu el însuși, agentul în mod necesar trebuie să fie constant.
   
   
4. Dacă obiectul acționării nu este exterior subiectului acționării atunci agentul acțiunii doar trăiește cu impresia că acționează, acțiunea fiind ratată deoarece esența acționării constă tocmai în trasformarea obiectului nu a subiectului. Agentul acționează cu atât mai energic cu cât produce efecte obiective mai însemnate. Cel ce își consumă energia în interiorul său fără transformarea obiectului nu este un agent energic ci unul ratat.
   
   
5. Principiul obiectivității operării discriminează activitățile de cunoaștere de acționare și de contemplare. Cunoașterea și contemplarea lasă obiectul netransformat.

Informarea escalită cinciulită și internetul

Informarea cinciulistă inaugurată de televizoriștii postpuciști proamericani este cacialmaua ce vă o trag informatorii ,,profesionaliști” postpuciști la ora 5. 

Aceste actualități de la ora cinci au menirea îndobitocirii poporului român. De asemenea știrile păsărești de la posturile de radio prooccidentale se încadrează în procesul de americoizare postpucistă. Această campanie prostologică capitalistă se extinde și la nivelul ziarelor scrise. Între un cur gol și doi craci se interpune o reclamă semienglezită în care urlă rânza capitalistă după bani. Borârea știrilor escaliste, cinciuliste o plătesc capitaliștii cu 30 de mii de euro pe lună și face parte din strategia americoidă de distrugere antiumană practicată la nivel mondial.

În fața balaurului mediatic capitalist cu trei capete manipulatoare cetățeanul român caută refugiul în internet. Hahalerele capitaliste au amușinat și internetul și își caută proștii și pe aici. Îi caută dar nu îi prea găsesc, căci internetul deocamdată necesită pricepere și lectură. Când internetul va deveni o percepție atunci toată vita va putea opera liniștită pe internet. Textul de față este adresat oamenilor și criminalilor.

Totuși nu putem lăuda internetul pentru virtuțile lui pentru că au grijă pândacii să îl transforme într-o capcană antipopulară.

1. Internetul este capcana omului de acțiune.
   Este sursa de informații personale ale agenturilor antipopulare. Este locul în care încet și temeinic îți faci singur dosarul politic direct acasă la spionii schimbărilor sociale.
2. În schimbul datelor despre acțiunile lor populare și aici ca și la tembelizor afli ce cururi s-au mai frecat și ce drugălăi s-au mai belit , cine ce babă a mai violat, cine pe care boșorog l-a mai omorât. Încet încet în internet pătrund știrile americoide escaliste, cinciuliste de altfel știri importante întrucât lumea românească nu mai are alte treburi decât să inventarieze prostiile burgheziei lingătoare de americani. Rahatul informațional ți se strecoară sub nas pe nerăsuflate în schimbul aurului informațional pe care tu îl dai gratuit cu naivitate de înger. Dușmanii tăi te încercuiesc cu propriile tale mijloace.
3. Internetul creează o lume virtuală, o lume imaginară în care îți permiți toate iluziile: că ești om de știință, că ești om de acțiune, că ești politician, că ești războinic, că ești artist etc. Această înșelăciune treptată și subtilă capătă dimensiuni patologice după un timp și devii la fel de captiv ca și cei dependenți de televiziune. Dintr-un om real devii o fantoșă, un surogat uman. Mai cu seamă trăiești cu impresia că ești în societate atunci când tu ești în imaginație. Suprimarea acțiunii reale este efectul scontat de manipulatorii capitaliști. Abia atunci pot ei dovedi că și-au făcut datoria față de stăpânii lor.

A doua treaptă a meritării

Treapta a doua a obținerii meritului

Acționarea este intervenția directă a spiritului în obiectul ce trebuie transformat. Angajarea psihologică și spirituală în acționare este mult mai mare decât decât prin opinare. Acționarea evidențiază mult mai complet caracterul persoanei decât opinarea. Nu ar fi atât de importantă însă acționarea dacă nu ar produce efecte obiective în colectivitatea umană. În fapt ceea ce ne interesează pe noi oamenii este fapta care duce la rezultatul scontat. În acest caz noi nu acționăm de dragul acționării ci pentru un bun. Bunul râvnit ne este necesar. În acest caz acționarea nu este decât un mijloc. Dacă bunul așteptat se obține fără acționare noi nu mai săvârșim acțiunea. Bunurile însă nu ne vin  în cele mai multe cazuri fără acționare însă. De aceea cei mai merituoși oameni sunt cei ce acționează adică cei care au fapte și în special cei care în urma faptelor au bunurile dorite.

În acționare, din punctul de vedere al meritului trebuie să recunoaștem meritul celor care au fapte chiar dacă rezultatele nu sunt cele pe care le așteptăm.

Mai presus de cel ce acționează  fără succes este cel ce obține și rezultatele dorite.

De la opinare la acționare către merit

Meritul se obține în două trepte: opinarea și acționarea.

Opinarea este acțiune indirectă asupra obiectului.

Opinarea nu este decât actul comunicațional prin care atitudinea față de un obiect este exprimată către cineva. Opinarea este o mișcare slabă pe care o face un om care are totuși curaj căci adeseori colectivitatea în care trăiește este inertă față de o stare de fapt care necesită schimbare. Opinia poate fi orală, scrisă, imagistică, etc. Opinia poate conține un refuz, o afirmație, o negație, o respingere, o admitere, o apărare, etc. a unei stări de fapt. Caracterul său slab vine din efectul indirect asupra obiectului. Autorul opinării produce cu o opinie un efect asupra unor potențiali agenți ai schimbării obiectului vizat de opinie. Puterea de transformare a opinării este cu atât mai mare cu cât opinatorul are autoritate mai mare asupra potențialilor agenți. Dacă opinatorul nu are nici o influență asupra oamenilor prezenți atunci este posibil ca să aibă influență numai asupra viitorilor agenți cu condiția ca opinia să fie publicată în vreun fel. O opinie care nu este propagată public rămâne un instrument potențial de acțiune.

Dacă opiniile personale  se unifică se obține opinia publică. Opinia publică este o dimensiune a caracterului colectivității respective (Erich Fromm ).

Axiome antropologice

Ax. 1: Omul s-a înființat deoarece animalul s-a negat.
Ax. 2: Omul este parte animalică și parte nonanimalică, nonperceptibilă.
Ax. 3: Componenta nonperceptibilă a omului este spiritul.
Ax. 4: Spiritul este componenta definitorie al omului.
Ax. 5: Actele prime ale spiritului : cunoaștere, acționare și contemplare.
Ax. 6: Spiritul creează înțelepciunea filosofând.
Ax. 7: Spiritul se integrează în Absolut înțelepțindu-se.