Acționare

Acționarea este intervenirea într-un mod sau în altul într-o componentă a existenței având ca rezultat schimbarea stării acelei componente existențiale. Acționarea are întotdeauna un agent, o necesitate, o posibilitate, o cauză, un mijloc, un obiect ( pacient) și un rezultat. Prima condiție a posibilității acționării este existența agentului. Fără a fi ceva care acționează acționarea nu ia ființă. Dacă nu este necesară o schimbare, probabilitatea acționării este mică. Pentru ca acționarea să fie, trebuie să existe posibilitatea apariției sale. Posibilitatea acționării este creată de condițiile favorabile care măresc probabilitatea acționării. Declanșarea acționării este determinată de un factor unic fără de care acționarea nu apare: cauza. Acolo unde nu este rezultat ( efect) nu este acționare deoarece esența acționării este schimbarea, mișcarea luată în înțelesul ei universalist. Acționarea este mulțimea operațiilor de transformare a obiectului care duce la efect.

Acționarea nonumană

Acționarea poate fi efectuată pe niveluri diferite ale existenței. La nivelul lumii reale o entitate microcosmică poate acționa asupra unei entități fizice, chimice sau biotice schimbându-i starea, mișcarea, compoziția, structura sau funcția. În mediocosmos un corp mineral poate avea influență asupra unui alt corp mineral, asupra unei plante sau asupra unui animal. La nivelul macrocosmosului un soare poate să schimbe o planetă din sistemul său sub diferite aspecte prin acționare gravitațională, luminică, etc. În megacosmos un sistem galactic poate schimba poziția și mișcarea unei galaxii, care poate influența structura unui sistem solar.

Acționarea umană

Noi, specia umană ne ocupăm de acționare cu precădere în forma ei umană deoarece acționarea este pentru noi mijlocul de adaptare a lumii la noi și a noastră la lume, de creștere, dezvoltare, maturizare și realizare de sine.

Specia umană se distinge de regnurile mineral, vegetal și animal prin acționare conștientă, premeditată. Acționarea umană se mai numește făptuire.

Acționarea umană are feluri diferite exprimate de exemplu în limba română prin cuvintele: executare, realizare, proiectare, producere, săvârșire, întreprindere, activare, muncire, lucrare, creare, manifestare, impulsionare, dinamizare. Asemenea termeni sunt acționali, redând diferite specii ale acționării în practica vieții din necesități vitale într-un mod spontan, fără organizare sistemică. În limba română adeseori se folosește termenul acțiune pentru desemnarea acționării dar cu precădere în comunicare descriptivă a unei acționări anume și nu în desemnarea esenței acționării care este un fapt transformativ. Termenul de acțiune este mai potrivit pentru activitatea de analizare a unei acționări concrete. Pentru a produce o analiză de esență cel mai potrivit termen este cel de acționare.

Acționarea cu autor uman se poate efectua asupra naturii și asupra omului. Obiectul acțiunii umane asupra omului poate fi individul uman sau o mulțime de oameni.

Acționarea asupra individului uman

Acționarea asupra sufletului

O problemă este dacă acționarea este numai obiectivă sau este și obiectivă și subiectivă. Acționare este și atunci când se produce o schimbare în suflet, în sistemul psihic sau numai atunci când se produce în entități exterioare sufletului? O asemenea problemă prezintă dificultatea distingerii efectului asupra propriului suflet căci este mult mai evident că intervenția schimbătoare asupra sufletului altuia este acționare. Din moment ce un act elementar al unui om produce în propriul suflet o schimbare avem de a face cu acționare pentru că produce un efect. Problema care se pune în acest caz este : cum probăm efectul autotransformării sufletești. Aceasta este o problemă bazală a psihologiei și s-a încercat soluționarea ei prin trei căi. Introspecționismul susține teza că efectele intervenției sufletețti pot fi discriminate prin autoanaliză sufletească. Neajunsul acestei soluții este că nu poate face joncțiunea intersubiectivă neasigurând unanimitatea opiniei asupra unui efect produs prin influență asupra sufletului. A doua cale de soluționare a problemei identificării efectului autointervenției în sufletul propriu ar fi urmărirea efectelor asupra sistemului psihic. Întrucât sistemul psihic nu s-a identificat, acestă soluționare ricoșează în examinarea transformărilor în subsistemul neuronal cerebral. Întrucât nici aici nu s-au identificat substratul precis și conexiunile cu sistemul psihic răspunsul la problemă rămâne incert. Comportamentismul este a patra cale prin care se încearcă soluționarea problemei dacă există acționare asupra propriului suflet. Nesiguranța introspecționistă, necircumscrierea sistemului psihic ca sistem cu natură proprie, specifică, imprecizia identificărilor neurologice sunt aspecte pe care curentul behaviorist ( comportamentist) vrea să le depășească prin examinarea expresiilor comportamentale ale individului. Se presupune că dacă un efect intern a avut loc mai devreme sau mai târziu efectul subiectiv va deveni factor al comportamentului și deci va putea fi cunoscut în mod indirect prin observare. În comportamentism certitudinea acționării asupra sufletului se dobândește dacă sunt semne perceptibile ale prezenței efectului. Practicienii acționării asupra sufletului îmbină cunoștințele din toate orientările în scopul educării sau deteriorării sufletului.

Problema acționării sufletești este o problemă importantă deoarece la om există posibilitatea realizării de sine, a realizării potențialului nativ în timpul vieții prin devenire personală finalizându-se optim în personalitate. Împiedicarea realizării personalității este una din crimele curente ale orânduirii sociale omenești. Precaritatea rezolvării problemei obiectivării acționării sufletești este principala cauză din care în normele juridice penale nu se prevăd infracțiuni contra realizării personalității.

Un alt aspect al acționării sufletești este latura instrumentală a activității psihice: are vreun proces psihic, stare psihică, construct psihic rolul de mijloc în acționare? Poate fi considerată mulțimea proceselor reflectorii un mijloc al acționării? Procesele psihice reglatorii pot fi mijloace ale unei acționări? Că sunt instrumente sufletești ale acționării poate fi probat prin exemplul gândirii umane care organizează operațiile de realizare a unui scop înaintea împlinirii faptului. De asemenea rolul instrumental al proceselor volitive este dovedit de cazul în care o voință slabă ratează în acționare scopul acesteia. Procesele afective au în acționare de asemenea rol instrumental dovedit prin cazurile în care o pasiune poate duce la realizarea unui scop de importanță socială.

Comunicarea interumană

Comunicarea interumană este acționare deoarece produce efecte pe toată gama componentelor sufletești bazale : efecte afective, efecte volitive, efecte cognitive și prin acestea produce efecte asupra activităților psihice care la rândul lor din această cauză modifică într-o măsură mică sau mare componentele persoanei: temperamentul, aptitudinile, caracterul și în final unitatea și profilul Eului.

3 Bibliografie

Neacșu Ioan, 1986, Educație și acțiune, Editura Științifică și Enciclopedică, București