TITLUL
I.
PRINCIPII
GENERALE
Statul
român.
Articolul
1.
Titlul
I al actualei Constituţii a României, având denumirea de PRINCIPII
GENERALE,
rămasă neschimbată, în propunerea noastră, are 14 articole:
1.
Statul român
2.
Suveranitatea.
3.
Teritoriul.
4.
Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni.
5.
Cetăţenia.
6.
Dreptul la identitate.
7.
Românii din străinătate.
8.
Pluralismul şi partidele politice.
9.
Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale.
10.
Relaţii internaţionale.
11.
Dreptul internaţional şi dreptul intern.
12.
Simboluri naţionale.
13.
Limba oficială.
14.
Capitala.
În
proiectul MCC, am păstrat, nemodificate, articolele 4 şi 9, le-am
modificat şi completat pe celelalte şi am adăugat 4 noi articole:
1.1.
Uniunea Europeană.
2.1.
Referendumul.
3.1.
Reîntregirea Patriei.
3.2.
Regiunile de dezvoltare.
Iată,
textul articolului 1, Statul
român.
În
Constituţia actuală:
(1)
România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi
indivizibil.
(2)
Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3)
România este stat de drept, democratic şi social, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertățile cetățenilor, libera
dezvoltare a personalității umane, dreptatea şi pluralismul
politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor
democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluției din
decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4)
Statul se organizează potrivit principiului separației şi
echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească
- în cadrul democrației constituţionale.
(5)
În România, respectarea Constituției, a supremației sale şi a
legilor este obligatorie.
În
Constituţia propusă de MCC:
„(1)
România este stat naţional, suveran şi independent, unitar,
indivizibil şi democratic.
(2)
Forma de guvernământ a statului român este republica. Forma
de guvernământ poate fi modificată prin referendum naţional.
(3)
Statul român este clădit pe temelia valorilor morale fundamentale
ale civilizaţiei româneşti: credinţa; demnitatea; libertatea;
dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de
iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa;
dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru
ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare.
(4)
Statul român se organizează pe baza principiilor controlului
poporului asupra statului, separaţiei,
independenţei
şi
echilibrului autorităţilor
statului - legislativă, executivă, judecătorească, mediatică,
financiară, electorală, statistică, morală, ştiinţifică -
în cadrul
democraţiei constituţionale. Autorităţile
statului sunt cele stabilite prin Constituţie. Între ele nu există
raporturi de subordonare ierarhică, ci numai relaţii de colaborare
şi de control reciproc.
(5)
România
este stat de drept, în care respectarea
Constituţiei, a supremaţiei sale, a legilor şi
a hotărârilor judecătoreşti
este obligatorie, cu
excepţia cazurilor în care legile şi hotărârile judecătoreşti
sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi
instituțiilor statului.”
1.
La alineatul (1), la cele 5 calificative ale statului (naţional,
suveran, independent, unitar, indivizibil), precizate în Constituţia
actuală, am adăugat şi calificativul „democratic”, pe care
l-am preluat din alineatul (3), unde nu îi era locul.
2.
La alineatul (2), am adăugat o a doua teză, care stabileşte că
forma de guvernământ poate fi modificată prin referendum naţional.
Introducerea acestei teze, în acest alineat, a determinat şi
modificarea articolului 152, care includea forma de guvernământ
printre elementele care nu pot fi revizuite, modificate.
3.
Am reformulat, complet, alineatul (3). Am considerat că este
potrivit să renunţăm la expresia „valori supreme”, în
general, şi să aşezăm la temelia statului român valorile morale
fundamentale ale civilizaţiei româneşti, acelea care credem noi că
exprimă cel mai bine specificul nostru naţional. Am renunţat la
trimiterea la idealurile revoluţiei din decembrie 1989. Idealurile
poporului român au fost exprimate în multe alte momente ale
istoriei noastre, nu numai în revoluţia din decembrie 1989. Am
renunţat la calificativul de „stat social”, deoarece este
redundant. Statul este creat de societate, deci nu poate fi decât
social.
4.
Am reformulat şi alineatul (4). Am înlocuit expresia „puteri”,
imprecisă, cu „autorităţi ale statului”. Am adăugat, la
principiile separaţiei şi echilibrului componentelor statului, încă
două noi principii ale organizării statului: principiul
independenţei componentelor statului şi principiul controlului
poporului asupra statului, principii care stau la baza multora dintre
amendamentele incluse în proiectul nostru. Am introdus două teze
noi, una prin care am precizat că autorităţile statului sunt cele
stabilite prin Constituţie, astfel încât “reprezentanţii”,
adică politicienii, să nu mai poată crea şi desfiinţa instituţii
ale statului după cum dictează interesele lor, şi a doua, prin
care se stabileşte că între componentele statului nu există
raporturi de subordonare ierarhică, ci numai raporturi de colaborare
şi de control reciproc, astfel încât să nu mai existe nici o
putere „supremă” în statul român, prin care să se impună
interesele aceloraşi politicieni.
În
Avizul nr. 47/2014, în legătură cu aceste propuneri formulate de
noi,
Consiliul
Legislativ al României spune următoarele:
„Cu
privire la textul propus la art. I pct. 2 pentru art. 1 alin. (4),
precizăm că principiul consacrat de dreptul constituţional este
acela al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, şi nu al
separaţiei şi echilibrului "autorităţilor statului",
aşa cum se prevede în proiect. În acest context, precizăm că
autorităţile statului sunt acele persoane juridice de drept public
prin care puterea se exercită în stat. Aşa cum s-a subliniat în
doctrină*8), cele trei funcţii principale ale puterii sunt funcţia
legislativă, cea executivă şi funcţia judecătorească. În acest
context, precizăm că textul face referire la autorităţi care
exercită funcţii ce nu pot fi asociate cu "puterea de stat"
(autoritatea mediatică, financiară, electorală, statistică morală
sau ştiinţifică).”
Juriştii
Consiliului Legislativ nu au argumente JURIDICE cu care să respingă
propunerea noastră şi recurg la „precizări” formale care
ocolesc fondul problemei puse în discuţie. Noi ştim foarte bine că
puterea poporului are trei funcţii PRINCIPALE, indiferent de ce a
subliniat „doctrina”. Ştim foarte bine că că aceste funcţii
PRINCIPALE se exercită prin autorităţi ale statului, care sunt
persoane juridice de drept public. Noi spunem, însă, că, pe lângă
cele trei autorităţi clasice împuternicite să îndeplinească
cele trei funcţii principale ale puterii politice, recunoscute de
Constituţie, există multe alte autorităţi ale statului, create
prin legi, de către Parlament, de către politicieni, cărora le-au
fost încredinţate puteri foarte mari, care influenţează dramatic
viaţa oamenilor. Aceste autorităţi sunt folosite de politicieni
pentru deposedarea poporului de drepturi şi libertăţi, dar şi de
avuţia deţinută sau creată de aceştia. Există, de exemplu,
Consiliul Naţional al Audiovizualului, persoană juridică de drept
public, autoritate AUTONOMĂ a statului român, care supraveghează
activitatea mijloacelor de comunicare în masă, mijloace cu ajutorul
cărora politicienii controlează voinţa politică şi electorală a
cetăţenilor. Există, de asemenea, Autoritatea de Supraveghere
Financiară, tot persoană de drept public, tot autoritate AUTONOMĂ
a statului român, care supraveghează sistemul financiar al ţării,
cu ajutorul căruia politicienii au jefuit poporul român de
capitalul acumulat până în 1989 şi de cea mai mare parte a
avuţiei create cu acest capital după 1989. Există multe alte
astfel de componente, autorităţi ale statului român.
Ceea
ce propunem noi este ca aceste componente ale statului român să îşi
găsească locul în Constituţie, să fie recunoscute ca autorităţi
ale statului român, separate şi independente de celelalte
componente ale statului, să fie scoase de sub controlul
politicienilor şi trecute sub controlul poporului. Asta este
problema care produce, de fapt, durere juriştilor Consiliului
Legislativ.
5.
Am reformulat alineatul (5), pe care l-am transformat într-o
definiţie a statului de drept, pentru a nu mai lăsa la latitudinea
politicienilor să folosească paravanul statului de drept pentru
a-şi apăra ei interesele şi privilegiile. Statul de drept este
statul care este creat prin lege şi care funcţionează respectând
legea. Statul de drept nu este statul în care politicienii adoptă
legi care nu respectă Constituţia şi nici statul în care
funcţionarii publici încalcă legea. Ordinea de drept este ordinea
stabilită de lege, nu ordinea stabilită de cei aleşi sau numiţi
să asigure respectarea legii.
Experienţa
noastră din ultimii 70 de ani ne-a arătat că nu întotdeauna
legalitatea are legitimitate, că este posibil ca, prin uzurparea
autorităţilor şi instituţiilor statului, să fie adoptate legi
care încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Întreaga
legislaţie a regimului comunist a fost una nelegitimă. La fel ca şi
multe legi adoptate, în România, după 1989. Exemplul cel mai
elocvent este Legea 15/1990, despre care am mai vorbit şi vom mai
vorbi până când vom elimina, complet, efectele ei criminale.
Acesta este motivul pentru care am completat alineatul (5) cu
precizarea că respectarea Constituţiei, a supremaţiei ei, a
legilor şi a hotărârilor judecătoreşti este obligatorie, CU
EXCEPŢIA cazurilor în care legile şi hotărârile judecătoreşti
sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi
instituţiilor statului.
Iată
ce spun juriştii Consiliului Legislativ al României, în Avizul lor
nr. 47/2014, referitor la această propunere făcută de noi:
„Norma
propusă la art. I pct. 2 pentru art. 1 alin. (5),
spun juriştii
Consiliului, potrivit
căreia respectarea hotărârilor judecătoreşti nu este obligatorie
în cazul în care acestea "sunt adoptate abuziv, prin uzurparea
autorităţilor şi instituţiilor statului" aduce atingere
independenţei justiţiei, valoare fundamentală avută în vedere de
art. 152 alin. (2), întrucât lasă la aprecierea unei entităţi
nedefinite valabilitatea respectivelor decizii, care ar urma să fie
supuse "judecăţii populare". În plus, adoptarea unui
astfel de criteriu şi în ceea ce priveşte supremaţia Constituţiei
şi obligativitatea legilor relativizează până la eliminare
principiile de bază ale statului de drept, anulând, practic,
principiile stabilite în cuprinsul întregii Constituţiei, care
devine astfel o simplă declaraţie de intenţii.
Să
ne înţelegem, independenţa justiţiei înseamnă independenţa
acestei componente a statului – justiţia - faţă de celelalte
componente ale statului - componenta legislativă, componenta
executivă etc. Independenţa justiţiei nu însemnă şi
independenţa acestei componente a statului faţă de popor.
Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea judecătorilor de
a încălca prevederile Constituţiei, ori ale legii. Independenţa
justiţiei nu înseamnă şi puterea procurorilor şi a judecătorilor
de a încălca drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea procurorilor şi
judecătorilor de a adopta decizii contrare adevărului. Independenţa
justiţiei nu înseamnă puterea procurorilor şi judecătorilor de a
aproba jefuirea cetăţenilor şi a poporului român, în ansamblul
său, prin legi neconstituţionale, abuzive, aşa cum a fost Legea
15/1990, legile privatizărilor, legile retrocedărilor etc.
Juriştii
Consiliului Legislativ pun între ghilimele judecata poporului,
popor, care, pentru ei este o „entitate nedefinită”. Este
evident că pentru aceşti jurişti democraţia, puterea poporului,
suveranitatea acestuia, rămân nişte vorbe frumoase, puse în
Constituţie pentru păcălirea poporului.
Care
principiu „de bază” al statului de drept este „relativizat”
de propunerea noastră, ca legile să nu fie adoptate abuziv, prin
uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului? Principiul
democraţiei, al puterii poporului, al suveranităţii poporului, al
controlului poporului asupra statului, al subordonării statului
intereselor cetăţenilor şi al poporului?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu