Trebuințele și denaturarea lor

Ce sunt cum sunt

Trebuințele sunt cauzele cele mai apropiate ale activității. La rândul lor trebuințele reflectă nevoile atât individuale cât și ale colectivității din care individul face parte și în care trăiește.

Trebuințele pot fi personale sau sociale. Trebuințele personale sunt individuale și vin din necesitățile trupului (nutrirea, apărarea, reproducerea) sau ale sufletului.

Trebuințele sociale vin din necesitățile vieții colective. Cea mai importantă sursă de trebuințe sociale este activitatea de producere a obiectelor necesare viețuirii colective.

Legea dezvoltării trebuințelor

Orice obiect care apare în activitatea umană ca mijloc de satisfacere a unei trebuințe existente se transformă în obiect de trebuință.

În activitatea umană colectivă există două feluri de mijloace de realizarea a obiectelor trebuincioase: instrumente și activități. Atât instrumentele pot deveni obiecte trebuincioase cât și activitățile.

Denaturarea trebuințelor

În faza naturală obiectele sunt consumate pentru satisfacerea trebuințelor naturale. În faza culturală este posibilă o denaturare a folosirii obiectelor prin folosirea abuzivă contrară calității și cantității necesare. De exemplu în orânduirea capitalistă banul, din accesoriu de satisfacere a unor nevoi sociale a devenit obiect de trebuință vitală pentru anumite persoane sau grupuri de persoane. Obținerea banului ca obiect în sine fără altă destinație este o activitate nenaturală și generează la rândul său configurații personale și sociale patologice.

În faza culturală de dezvoltare a speciei umane mai este posibilă o schimbare a trebuințelor constând în transformarea activității din mijloc de satisfacere a trebuințelor în obiect al trebuințelor. Unii indivizi sau grupuri umane denaturează activitatea ca mijloc de satisfacere a unor trebuințe prin transformarea ei în scop în sine. De exemplu în capitalism activitatea sportivă poate deveni pentru unii oameni activitate scop nu activitate mijloc pentru întreținerea sănătății, puterii și frumuseții. Este cazul așa-numiților sportivi de performață care pentru șmecherii capitaliști sunt mijloace de acumulare bănească. Un alt exemplu de denaturare a activității și de transformare a ei din mijloc în scop, în obiect de trebuință este așa- numita profesionalizare a unor activități care în fapt duce la apariția oamenilor fantoșe. Este cazul proștilor cu studii superioare, al excentricilor, al fanaticilor etc.

Socialiștii înșiși cultivau denaturarea activităților transformându-le din mijloace operaționale de satisfacere a trebuințelor în scopuri în sine, înstrăinând omul de natura sa. În logica ideologiei socialiste, oamenii trebuiau să își facă din activitate obiect de trebuință adică oamenii trebuiau să aibă, trebuința de a învăța, trebuința de a munci, trebuința de a crea. Nu negăm faptul că însăși activitățile pot fi trebuințe dar a lua un anumit segment al vieții și a-l ipostazia în valoare absolută înseamnă a ridica relativul la valoare de absolut. Făcând o analogie este ca și cum în cadrul mersului pe bicicletă ți-ai face un scop principal din a frâna. Frânarea în mersul pe bicicletă este operațiune necesară dar numai în anumite momente, în anumite locuri, în anumite împrejurări, adică frânarea este parte integrantă din mersul pe bicicletă și nu întregul spre care tinzi.

Pe de altă parte diminuarea activității în calitate de mijloc de satisfacere a trebuințelor poate duce la nerealizarea obiectelor ce pot fi obținute prin activitate. Această posibilitate este folosită de capitaliști pentru atrofierea capacităților oamenilor de a activa atunci când activitățile respective contravin scopurilor capitaliste adică scopurilor minorității lor. Aici putem constata cum capitaliștii degradează activitățile de învățare, muncire și creare menținând oamenii în stadiul activității de jucare adică în stadiul infantil de evoluție pentru simplul fapt că învățarea, muncirea și crearea nu folosesc în anumite împrejurări scopului de sporire necontenită a profitului. Pentru sporirea profitului ei racolează, capturează și atrag numai indivizi cu dote ereditare bine structurate pe care îi pregătesc special pentru scopurile lor.

Mijlocul și obiectul tebuințelor în perspectivă meritocratică

Dacă în socialism cel mai înalt nivel pe care îl vedeau socialiștii pentru raportul dintre trebuință, mijloc și obiect al trebuințelor era acela de transformare a activității de obținere a obiectului trebuincios în obiect de trebuință admițând astfel că învățarea, muncirea și crearea sunt trebuințe specifice ale omului evoluat. 

Pentru o societate superioară s-ar pune problema dacă denaturarea obiectului și mijlocului este o cale sănătoasă de evoluție. A învăța de dragul învățării și nu al muncirii, a munci de dragul muncirii și nu în vederea creării, a creea de dragul creării și nu de pentru satisfacerea unor nevoi prin obiectele create, oare sunt treburi sănătoase raportate la viața umană individuală și colectivă. Iată o problemă sau un grup de probleme la care meritocratiștii trebuie neapărat să răspundă.

Nu dăm sugestii dar așteptăm propuneri de soluționare a problemelor susmenționate.