Greșeala socialiștilor în secolul XX

În secolul XX era necesar socialismul dar socialismul a fost imediat amușinat și monopolizat de câinii capitalismului pentru a-l compromite sau a și-l subordona. 

La început de secol existau două variante principale: varianta mondialistă pseudosuținută de capitaliști pentru a nu se realiza și varianta poporanistă susținută de fasciști. Socialismul susținut de fasciști a fost sugrumat pentru că scăpa oligarhiei capitaliste de sub control.

Prostălăul de Hitler a mușcat momeala atacării singurului stat socialist și în felul acesta socialismul a intrat definitiv sub controlul oligarhiei capitaliste mondiale. 

Singura soluție pentru victoria socialismului în secolul XX a fost ce dorită de Stalin și inițial de Germania hitleristă. Unitatea tuturor popoarelor socialiste ar fi asigurat victoria socialismului în lume prin cea mai bună din variantele posibile în acea perioadă: socialismul poporanist meritocratic.

Umanismul socialist

Umanismul ca atitudine reunește componente obiective și subiective.

Umanismul are caracter istoric evoluând după sistemul social în care este. Umanismul socialist este umanism revoluționar. Umanismul socialist este devenirea contemporană a omului adică este tinerețea poporului.Umanismul vechi era umanism cultural și în special cultural. În felul acesta a fost umanismul indian, chinez, grec, roman.  Umanismul renascentist european a fost o revoluție culturală prin revalorificarea culturii eline și latine și a eliberat spiritul de închisoarea religioasă manifestat catolic și ortodox.

Există însă un umanism care depășește cadrul culturii. Este umanismul civilizației, umanismul care obligă la trăirea în conformitate cu valorile culturale promovate. Acesta este un umanism greu dar vital. Acesta este umanismul socialist triadic umanism dezvoltat în continuarea materialismului dialectic, ce își asumă a-XI-a teză a lui Karl Marx. Umanismul socialist triadic este umanism material deoarece vizează acționare la toate palierele vieții.Acest umanism are însă o exigență majoră: pune condiția viețuirii oamenilor pe baza proprietății economice sociale. Acest umanism are o bază economică și duce la schimbarea scopului fundamental al acțiunii economice punându-l pe om de proprietar colectiv, producător colectiv și beneficiar colectiv. Acest umanism este cel mai greu deoarece îl forțează pe om să își dezvolte calități imposibile în sistemele sociale ce au precedat socialismul.

Stagnarea omului este imposibilă cu umanismul socialist. Dacă în capitalism vina pentru stagnare o poartă capitalistul prin îngrădirea folosirii produsului muncii, în socialism vina stagnării aparține persoanei deoarece repartiția produselor muncii se face după calitatea, cantitatea și importanța socială a muncii depuse.

Socialismul interbelic și socialismul postbelic au fost apropiate de  birocrația capitalistă monopolistă și de aceea nu permiteau calitatea de beneficiar muncitorului. Din aceeași cauză s-a și creeat burghezia de sorginte socialistă, burghezie care a putut în aceste sisteme sociale să strângă averi fără muncă exploatând munca celor cinstiți.

În socialism există o dialectică a raportului de muncă și realizare de sine a omului; munca duce la accesarea produselor muncii și folosirea produselor muncii duce la realizarea potențelor celui ce muncește. Aceste potențe declanșează o evoluție a muncii care devine negându-se devine creatoare. Depășirea activității producătoare și substituirea ei cu activitate creatoare este saltul specific pe care îl produce umanismul socialist.

CONSUMISM ȘI SOCIALISM

Consumismul este ideologia creată de capitaliști pentru a ține pe loc progresul uman. Această ideologie a fost creată prin observarea comportamentului omului simplu, plafonat comportament care nu se ridică deasupra satisfacerii necesităților biologice. Așa cum sclavagistul voia să mențină omul în condiția de sclav, feudalul în condiție de șerb, capitalistul vrea să îl țină pe om în condiția de forță de muncă sau de sistem bio-psihic. Adică pentru capitalist omul nu trebuie să își realizeze potențialul personal. Pentru a face acest lucru capitalistul se străduiește să îl mențină pe om în stadiul de individ animalic și realizează acest scop oferindu-i numai ceea ce îl satisface ca animal. În aceasta constă caracterul reacționar al ideologiei capitaliste consumiste. Idealul uman consumist este individul care trăiește ca să își satisfacă nevoile trupești: nutrire, conservare și reproducere.

Atunci când acest scop nu îl mai satisface capitalistul dezvoltă trebuințe biologice antinaturale pentru care el fabrică obiecte de satisfacere: alimente inutile, obiecte accesorii fără utilitate, organe sexuale artificiale, etc. În acțiunea de denaturare a trebuințelor capitalistul ajunge să se sprijine pe diferite științe care concură la crearea de indivizi denaturați prin stimularea excesivă a poftelor trupești.

Consumul excesiv atinge limite dincolo de care omul devine nenatural. Din punctul de vedere al câștigului financiar atunci când consumatorul devine inutil este exterminabil ceea ce se face în capitalism prin organizarea de războaie convenționale sau neconvenționale.

Prin menținerea omului în condiția de ființă bio-psihică capitalistul în fond se sabotează și pe el însuși pentru că se privează de preopinentul care îi pune probleme umane complexe a căror soluționare l-ar emancipa și pe el. Ceea ce împiedică sistemul capitalist este extensia vieții psihice dincolo de rolul de coordonator al adaptării biologice. Capitalismul nu permite oamenilor saltul la viața spirituală care în fapt constă în cunoștere, acționare și contemplare. Aceste activități în capitalism sunt accesibile și permise numai capitaliștilor și numai capitaliștilor din fascie.

Consumismul nu este o ideologie socialistă deoarece socialismul urmărește împlinirea potențialului nativ al fiecărui om astfel încât orice individ să devină o persoană și orice persoană dacă este posibil să devină o personalitate. Acestă devenire contravine oricărei stagnări a omului. Într-un sistem social superior orice om este într-o permanentă devenire depășin stadiul viețuirii biologice pe care se bazează ideologia consumistă a capitaliștilor. Aici în această situație se evidențiază foarte bine deosebirea dintre capitalism, socialism și comunism. De aceea se și luptă ideologii capitaliștilor să distragă atenția de la problema realizării de sine a omului.

Revelație anticapitalistă

Avem revelații anticapitaliste.

Încetul cu încetul opera distructivă antiromânească începe să dea roade. Avem polițiști punkiști, avem procurori dubioși avem judecători devirilizați, efeminați. 

Televiziunile capitaliste au reușit să distrugă și ultima suflare culturală a poporului român. Instituțiile de manipulare și distrugere culturală ale capitaliștilor au reușit să distrugă patriotismul și să învrăjbească lumea în România până la spectrul războiului civil. 

Legea acumulării necontenite a averii de către oligarhia capitalistă occidentală și de către slugile lor din România taie ca o linie de foc societatea română în două : 20 la sută îmbogățiți fără justă cauză și 80 la sută sărăciți prin deposedare.

Spectrul revoltelor anticapitaliste convertite în război civil se arată la orizontul anilor douăzeci ai acestui secol. Capitaliștii au fost consecvenți; ei duc până la ultimele consecințe sistemul social capitalist. Inconsecvenți au fost impostorii din partidul comunist român. 

De aceea nu este bun socialismul instaurat. De aceea este bun socialismul crescut natural din experiența de zi cu zi a fiecărei persoane, a fiecărei familii, a fiecărui neam, a fiecărui popor. Numai așa nu vom progresa și nu vom intra sub jugul socialismului de operetă capitalistă cum s-a întâmplat după al doilea război mondial. 

 Socialismul va fi crescut din familie și popor sau nu va fi. El nu poate fi introdus de străini într-o țară de către o oligarhie birocratică, străină și în final neautentică și parazitară.

Trebuințele și denaturarea lor

Ce sunt cum sunt

Trebuințele sunt cauzele cele mai apropiate ale activității. La rândul lor trebuințele reflectă nevoile atât individuale cât și ale colectivității din care individul face parte și în care trăiește.

Trebuințele pot fi personale sau sociale. Trebuințele personale sunt individuale și vin din necesitățile trupului (nutrirea, apărarea, reproducerea) sau ale sufletului.

Trebuințele sociale vin din necesitățile vieții colective. Cea mai importantă sursă de trebuințe sociale este activitatea de producere a obiectelor necesare viețuirii colective.

Legea dezvoltării trebuințelor

Orice obiect care apare în activitatea umană ca mijloc de satisfacere a unei trebuințe existente se transformă în obiect de trebuință.

În activitatea umană colectivă există două feluri de mijloace de realizarea a obiectelor trebuincioase: instrumente și activități. Atât instrumentele pot deveni obiecte trebuincioase cât și activitățile.

Denaturarea trebuințelor

În faza naturală obiectele sunt consumate pentru satisfacerea trebuințelor naturale. În faza culturală este posibilă o denaturare a folosirii obiectelor prin folosirea abuzivă contrară calității și cantității necesare. De exemplu în orânduirea capitalistă banul, din accesoriu de satisfacere a unor nevoi sociale a devenit obiect de trebuință vitală pentru anumite persoane sau grupuri de persoane. Obținerea banului ca obiect în sine fără altă destinație este o activitate nenaturală și generează la rândul său configurații personale și sociale patologice.

În faza culturală de dezvoltare a speciei umane mai este posibilă o schimbare a trebuințelor constând în transformarea activității din mijloc de satisfacere a trebuințelor în obiect al trebuințelor. Unii indivizi sau grupuri umane denaturează activitatea ca mijloc de satisfacere a unor trebuințe prin transformarea ei în scop în sine. De exemplu în capitalism activitatea sportivă poate deveni pentru unii oameni activitate scop nu activitate mijloc pentru întreținerea sănătății, puterii și frumuseții. Este cazul așa-numiților sportivi de performață care pentru șmecherii capitaliști sunt mijloace de acumulare bănească. Un alt exemplu de denaturare a activității și de transformare a ei din mijloc în scop, în obiect de trebuință este așa- numita profesionalizare a unor activități care în fapt duce la apariția oamenilor fantoșe. Este cazul proștilor cu studii superioare, al excentricilor, al fanaticilor etc.

Socialiștii înșiși cultivau denaturarea activităților transformându-le din mijloace operaționale de satisfacere a trebuințelor în scopuri în sine, înstrăinând omul de natura sa. În logica ideologiei socialiste, oamenii trebuiau să își facă din activitate obiect de trebuință adică oamenii trebuiau să aibă, trebuința de a învăța, trebuința de a munci, trebuința de a crea. Nu negăm faptul că însăși activitățile pot fi trebuințe dar a lua un anumit segment al vieții și a-l ipostazia în valoare absolută înseamnă a ridica relativul la valoare de absolut. Făcând o analogie este ca și cum în cadrul mersului pe bicicletă ți-ai face un scop principal din a frâna. Frânarea în mersul pe bicicletă este operațiune necesară dar numai în anumite momente, în anumite locuri, în anumite împrejurări, adică frânarea este parte integrantă din mersul pe bicicletă și nu întregul spre care tinzi.

Pe de altă parte diminuarea activității în calitate de mijloc de satisfacere a trebuințelor poate duce la nerealizarea obiectelor ce pot fi obținute prin activitate. Această posibilitate este folosită de capitaliști pentru atrofierea capacităților oamenilor de a activa atunci când activitățile respective contravin scopurilor capitaliste adică scopurilor minorității lor. Aici putem constata cum capitaliștii degradează activitățile de învățare, muncire și creare menținând oamenii în stadiul activității de jucare adică în stadiul infantil de evoluție pentru simplul fapt că învățarea, muncirea și crearea nu folosesc în anumite împrejurări scopului de sporire necontenită a profitului. Pentru sporirea profitului ei racolează, capturează și atrag numai indivizi cu dote ereditare bine structurate pe care îi pregătesc special pentru scopurile lor.

Mijlocul și obiectul tebuințelor în perspectivă meritocratică

Dacă în socialism cel mai înalt nivel pe care îl vedeau socialiștii pentru raportul dintre trebuință, mijloc și obiect al trebuințelor era acela de transformare a activității de obținere a obiectului trebuincios în obiect de trebuință admițând astfel că învățarea, muncirea și crearea sunt trebuințe specifice ale omului evoluat. 

Pentru o societate superioară s-ar pune problema dacă denaturarea obiectului și mijlocului este o cale sănătoasă de evoluție. A învăța de dragul învățării și nu al muncirii, a munci de dragul muncirii și nu în vederea creării, a creea de dragul creării și nu de pentru satisfacerea unor nevoi prin obiectele create, oare sunt treburi sănătoase raportate la viața umană individuală și colectivă. Iată o problemă sau un grup de probleme la care meritocratiștii trebuie neapărat să răspundă.

Nu dăm sugestii dar așteptăm propuneri de soluționare a problemelor susmenționate.

Antisistemul - o nouă găoază a mogâldanilor

În vocabularul sărac al intelectualilor postpuciști există termenul de ”Sistem”. În vizuina lor termenul este vag. Nu exprimă aproape nimic. În realitate termenul sistem este cel ce desemnează o mulțime de elemente relaționate într-un întreg care are o rațiune de a fi adică are o funcție în lume. 

Cum intelectualul postpucist confundă existența cu realitatea cum confundau impostorii comunismului existența cu substanțialitatea, ei nu vor fi capabili niciodată să precizeze împotriva cui luptă. Dacă este vorba că luptă împotriva sistemului atunci lupta lor este foarte generală, iresponsabilă și fără sfârșit, exact așa cum și-o doresc beneficiarii actualei orânduiri sociale. Pentru capitaliști este bine să se lupte împotriva sistemului deoarece orice sistem tinde la organizare în funcție de rostul pe care îl are în lume. Capitaliștilor nu le trebuie organizare între adversarii lor. Deci lupta antisistem este bună pentru ei. Să nu fie sisteme bă! Sistemul nu este bun. Noi luptăm împotriva sistemului. Noi vrem haos. Noi vrem destructurare nu structurare. În mod iresponsabil și fricos vajnicii luptători se folosesc de termenul nevinovat de sistem pentru a desemna nimicul. Când te lupti cu nimicul nu esti pasibil de pedeapsă.

Hai să luptăm împotriva unui anumit sistem. Hai să luptăm împotriva sistemului social capitalist. Că când aud slugoii capitaliștilor de sistemul social capitalist se îmbolnăvesc. Se învinețesc la față. Își pierd graiul. Se ascund de lume. Se feresc să fie văzuți. Nu este voie să vorbești de sistemul social capitalist. Este voie să vorbești de sistem. Trebuie vorbit numai de  Sistem. Dacă vorbești de sistem atunci îți poți ascunde hoitul după cuvinte. Sistemul în sus sistemul în jos, sistemul în dreapta sistemul în stânga. Orice ar fi, numai Sistemul să hie. Nu sistemul social. Nu sistemul capitalist. Doare. Sistemul social capitalist doare. Luați bătăiță la fund și la portofel dacă vă referiți la sistemul social capitalist.

Sistemul este de vină. Așa a fost și sistemul socialist. Socialismul a fost ca capitalismul. Jos comunizmu! Oamenii trăiau pentru satisfacerea nevoilor biologice dar spuneau că trăiesc pentru satisfacerea nevoilor spirituale. Și în sistemul socialist vitele se înfofoleau în cojoace furau din întreprinderi și te batjocoreau dacă erai cinstit. Același comportament îl au mogâldanii acum ca și în vremea socialismului: trăiesc pentru a mânca , a se adăposti și a se regula. Dacă ieși din turmă vei fi marginalizat și exclus de mogâldani. Sistemul social capitalist este lângă sistemul social socialist. Mârlănimea nu admite depășirea condiției de animal. A fi animal este natural. Ceea ce este comun ambelor sisteme sociale este iresponsabilitatea proprietarului, adminstatorului, producătorului și beneficiarului. Toți patru sunt părți de oameni care își fac iluzia că sunt oameni în timp ce sunt departe de această condiție.

Pe scurt ceea ce vreau să evidențiez aici este că iresponsabilii viermi se ascund după ținte găunoase. Nu au curajul responsabilității propriilor lor fapte. Nu lovesc direct în condiție, în cauză și în lege. Lovesc în abstracții  sau în fenomen, doar, doar o face altcineva pentru ei ceva și în locul lor. Apa caca, mama papa. Cu o mentalitate infantilă aurolacul postpucist vrea să fie omorât de alții pentru că nu are curajul să se omoare singur. Acum au găsit culcușul cald al meritocrației crezând că va fi cineva protector care îi va menține în realitate pe bază de bani, pe bază de slugărnicie, pe bază de autovindere la taraba capitalistă.

Clarificări terminologice

În urma discuțiilor cu oamenii care au binevoit să intre în dialog pe teme patriotice și meritocratice am constatat că mulți nu cunosc lucrurile despre care vorbesc. De aceea este necesar să facem  unele precizări ale termenilor des folosiți în dezbaterile politice.

Primul cuplu de entități sociale și politice: socialism-comunism. Diferențe între socialism și comunism:

1. Comunism nu a existat decât în formă primitivă la începuturile civilizației umane când productivitatea muncii nu permitea decât repartiție egalitară a produsului activității comunității umane. Celelalte manifestări comuniste în evoluția umanității nu au fost decât încercări de comunism. După comuna primitivă nu a existat nici o colectivitate umană comunistă.

2. Condițiile realizării comunismului:

a. Evoluția speciei umane

i. Apariția motivației naturale a muncii și activității creatoare;

ii. Autocontrolul conștient al ființei proprii;

iii. Apariția altruismului ca proprietate inerentă ființei umane;

iv. Expansiunea condiției biologice a omului;

v. Apariția instinctului de autontrolare socială reciprocă.
vi.Libertate și responsabilitate deplină a personalității.

b. Existența unei singure forme de proprietate: proprietatea Umanității;

c. Inexistența formațiunilor sociale naturale precum: familia, poporul, rasa, statul, piața etc.

d. Inexistența mărfurilor speciale, particulare,

 generale sau universale; (inexistența banilor);

e. Repartizarea venitului social după nevoile oamenilor;

f. Umanitatea iese din preistorie adică din determinarea exterioară a devenirii sale;

3. Examinând condițiile existenței orânduirii comuniste și raportându-le la orânduirile ce au existat în evoluția Umanității până acum constatăm că nici o societate de până acum nu satisface aceste condiții.

4. Ceea ce putem constata ca fiind cel mai apropiat de comunism este modul socialist de organizare a colectivității umane. 

Orânduirea socialistă a existat în evoluția omenirii și are următoarele caracteristici:

a. Orânduirea socialistă păstrează elemente capitaliste în funcționarea sa;

b. Orânduirea socialistă moștenește specia umană de la capitalism cu toate tarele sale;

i. Motivare exterioară a muncirii și creării;

ii. Necesitatea controlului extern al mișcării ființei umane;

iii. Dominarea ființei umane de către Sine concomitent cu activitate secundară a conștiinței;

iv. Altruismul inoculat prin educare;

v. Condiție biologică umană tarată;

vi. Controlul instituționalizat al conduitei umane;

c. Orânduirea socialistă este o organizare tranzitorie care are caracteristici mixte între cele capitaliste și cele comuniste:

i. Existența unor multiple forme de proprietate asupra bunurilor: individuală, colectivă, de stat, populară etc.

ii. Existența formațiunilor sociale naturale: familie, popor, stat, piața, etc.

iii. Existența tuturor formelor de mărfuri ( inculsiv a banilor);

iv. Repartizarea venitului social după cantitatea și calitatea muncii depuse;

v. Umanitatea încă nu iese din preistorie adică soarta omenirii este determinată de factori exteriori umanității;

vi. Existența înstrăinării persoanei de natura sa umană;