Nu credeam că
meritul poate avea atâția urâtori.Dușmanii meritului sunt foarte
diversificați cel puțin în România.
Să începem
descrierea urâtorilor de merit începând de undeva.
Primii care ne
sar înainte sunt paraziții sociali. Paraziții sociali asemenea
paraziților naturali sunt ființe care trăiesc pe alte ființe. Pute
urât nu? Chiar va puți mai urât decât vi se pare acum. Deci
pregătiți-vă de pestilențe. Diferența specifică este că
paraziții sociali sau umani sunt ființe umane care trăiesc pe alte
ființe umane. Nu trăiesc neapărat corporal pe alți oameni.
Într-un mod indirect, nesesizabil trăiesc pe activitatea altor
oameni. Ei sunt oameniii care așteaptă. Ei așteaptă ca
muncitorii să termine produsul. Ei nu pe obiectul muncii se
concentrează ci pe produsul finit. Ei nu mănâncă pământ ci
mănâncă pâine. Pământul îl mănâncă țăranul căruia i se
dă în cap după ce a produs pâinea homălăilor și curvelor.
Așa cum a arătat
filosoful Hegel, a trăi pe seama altor oameni înseamnă a depinde
de cei ce muncesc. Durata acestei viețuiri parazitare va fi lungă
pentru că lungă este și însușirea științei . Mai avem de
așteptat până atunci.
Parazitismul social
îmbracă veștminte foarte diferite. În ordine istorică
parazitismul social este atât de vechi încât începe cu sfârșitul
comunei primitive.
După balivernele
scriitorilor biblici consfințirea parazitismului începe de pe
vremea scrisă de Moise când se apăra relația de robie prin
poruncile date de Jahve. ,, Să nu poftești robul semenului tău.”
Dacă dumnezeu era
cinstit ar fi interzis parazitismul de la început. Nu a făcut așa
ci a creat o lume a trântorilor și numai încălcarea legii
trândăviei a dat naștere muncii ca pedeapsă. Dumnezeu l-a
pedepsit pe căutătorul neliniștit al adevărului.,, Prin sudoarea
frunții să-ți câștigi existența”. Al dracului e dumnezeu! Să
nu credeți mârșăviile biblice. Ele vă vor aduce nenorocirea așa
cum i-au adus-o lui Iisus. Pe el paraziții sociali l-au omorât. Să
lăsăm glumele orientale și să ne vedem de explicațiile noastre
raționale căci civilizația europeană a fost clădită pe
acționare nu pe trândăvie.
Se pare că muncirea
nu este activitate naturală. Se pare. Totuși presupunând că nici
un om nu ar munci ajungem la concluzia că toți ar muri. Există
deci necesitatea muncirii. Ea este ținută sub preșul gros la
istoriei lumii noastre. Munca l-a făcut pe om dar nici parazitismul
nu îl omoară. Dacă muncirea era o necesitate naturală paraziții
sociali ar fi avut de ales între viață și moarte de la început
și dacă ar fi ales moartea omenirea i-ar i uitat așa cum i-a
uitat pe cei cinstiți.
Există deci un fel
de a fi care justifică existența paraziților sociali. Există două
feluri de ființări: ființarea pe baza naturii și ființarea pe
baza umanității. Ființarea pe baza umanității este labilă,
instabilă pentru că parazitul social poate desfășura temporar
activitate utilă în sistemul social. Pe această bază dă aparența
utilității lui. Dă impresia că organizează, conduce,
administrează, rânduiește, ajută cu ceva colectivitatea
muncitoare. Forma brutală a exploatării a dispărut din activitatea
umanității. Exploatarea capitalistă este șmecheră. Parazitimul
capitalist este mascat sub forma activității de afacere: a –
facere.
Una peste alta în
această lume relativă gunoiul este atât de important față de
baza pe care stă că nu avem nici o istorie a muncii. Avem însă o
istorie a paraziților sociali: istoria boierilor, istoria regilor,
istoria, hoților, istoria curvelor, etc. etc.
Numai istoria muncii și a muncitorilor nu figurează printre amintirile umanității. Nu avem o istorie a muncii pentru că este activitate bazală și lentă. Pentru paraziții sociali este treabă plictisitoare să știe cum au muncit oamenii de-a lungul timpului. Paraziții sociali ca gunoaie ale istoriei au furat și energia și timpul și banii creatorilor de bunuri. Ei și-au făcut o istorie a lor: istoria parazitismului social ( cine ce a furat, cine cum a furat, cine cum a deposedat, cine cu cine s-a îmbârligat.) Pute lumea de istorii ale bășinilor parazitare.
Numai istoria muncii și a muncitorilor nu figurează printre amintirile umanității. Nu avem o istorie a muncii pentru că este activitate bazală și lentă. Pentru paraziții sociali este treabă plictisitoare să știe cum au muncit oamenii de-a lungul timpului. Paraziții sociali ca gunoaie ale istoriei au furat și energia și timpul și banii creatorilor de bunuri. Ei și-au făcut o istorie a lor: istoria parazitismului social ( cine ce a furat, cine cum a furat, cine cum a deposedat, cine cu cine s-a îmbârligat.) Pute lumea de istorii ale bășinilor parazitare.
Există o cauză
perversă care face ca licheaua parazitară să se ridice mereu
deasupra și să iasă în prim-planul istoriei dând impresia că
gunoiul parazit este creatorul culturii și civilizației umane. Marele creator mut rămâne profund și necunoscut în istorie.
Este adevărat că s-a ridicat și pentru muncitori cineva.
Paraziții l-au ucis câinește pe cel ce a ridicat capul din tăcere.
Meritul trebuie pedepsit iar merituoșii trebuie ținuți sub curul
gros și împuțit al paraziților sociali.
Pentru paraziții
sociali meritul este un pericol capital. Viermii istoriei luptă
continuu pentru îngroparea celor fără de care nici ei nu pot trăi.
Meritocratismul este doctrina care nu le convine paraziților sociali. Lumpen-proletarii țin isonul acestei acțiuni tembele. Ei sunt fantomele în oglindă ale acelei lumi ce viermuiește deasupra muncitorilor.
Meritocratismul este doctrina care nu le convine paraziților sociali. Lumpen-proletarii țin isonul acestei acțiuni tembele. Ei sunt fantomele în oglindă ale acelei lumi ce viermuiește deasupra muncitorilor.
Psihologic, esența
parazitului social este abilitatea viețuirii pe seama semenului tău
uman care muncește.
Dacă suprimi traiul pe seama activității altor oameni de fapt suprimi un rău social fundamental din care derivă majoritatea speciilor de rele sociale.
Dacă suprimi traiul pe seama activității altor oameni de fapt suprimi un rău social fundamental din care derivă majoritatea speciilor de rele sociale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu