Postare prezentată

Hören und Sprechen #1 | A1-A2-B1 | mit Untertiteln

2017/02/01

Dușmanii meritocratismului-Paraziții sociali


Nu credeam că meritul poate avea atâția urâtori.Dușmanii meritului sunt foarte diversificați cel puțin în România.

Să începem descrierea urâtorilor de merit începând de undeva.

Primii care ne sar înainte sunt paraziții sociali. Paraziții sociali asemenea paraziților naturali sunt ființe care trăiesc pe alte ființe. Pute urât nu? Chiar va puți mai urât decât vi se pare acum. Deci pregătiți-vă de pestilențe. Diferența specifică este că paraziții sociali sau umani sunt ființe umane care trăiesc pe alte ființe umane. Nu trăiesc neapărat corporal pe alți oameni. Într-un mod indirect, nesesizabil trăiesc pe activitatea altor oameni. Ei sunt oameniii care așteaptă. Ei așteaptă ca muncitorii să termine produsul. Ei nu pe obiectul muncii se concentrează ci pe produsul finit. Ei nu mănâncă pământ ci mănâncă pâine. Pământul îl mănâncă țăranul căruia i se dă în cap după ce a produs pâinea homălăilor și curvelor.

Așa cum a arătat filosoful Hegel, a trăi pe seama altor oameni înseamnă a depinde de cei ce muncesc. Durata acestei viețuiri parazitare va fi lungă pentru că lungă este și însușirea științei . Mai avem de așteptat până atunci.

Parazitismul social îmbracă veștminte foarte diferite. În ordine istorică parazitismul social este atât de vechi încât începe cu sfârșitul comunei primitive.

După balivernele scriitorilor biblici consfințirea parazitismului începe de pe vremea scrisă de Moise când se apăra relația de robie prin poruncile date de Jahve. ,, Să nu poftești robul semenului tău.”

Dacă dumnezeu era cinstit ar fi interzis parazitismul de la început. Nu a făcut așa ci a creat o lume a trântorilor și numai încălcarea legii trândăviei a dat naștere muncii ca pedeapsă. Dumnezeu l-a pedepsit pe căutătorul neliniștit al adevărului.,, Prin sudoarea frunții să-ți câștigi existența”. Al dracului e dumnezeu! Să nu credeți mârșăviile biblice. Ele vă vor aduce nenorocirea așa cum i-au adus-o lui Iisus. Pe el paraziții sociali l-au omorât. Să lăsăm glumele orientale și să ne vedem de explicațiile noastre raționale căci civilizația europeană a fost clădită pe acționare nu pe trândăvie.

Se pare că muncirea nu este activitate naturală. Se pare. Totuși presupunând că nici un om nu ar munci ajungem la concluzia că toți ar muri. Există deci necesitatea muncirii. Ea este ținută sub preșul gros la istoriei lumii noastre. Munca l-a făcut pe om dar nici parazitismul nu îl omoară. Dacă muncirea era o necesitate naturală paraziții sociali ar fi avut de ales între viață și moarte de la început și dacă ar fi ales moartea omenirea i-ar i uitat așa cum i-a uitat pe cei cinstiți.

Există deci un fel de a fi care justifică existența paraziților sociali. Există două feluri de ființări: ființarea pe baza naturii și ființarea pe baza umanității. Ființarea pe baza umanității este labilă, instabilă pentru că parazitul social poate desfășura temporar activitate utilă în sistemul social. Pe această bază dă aparența utilității lui. Dă impresia că organizează, conduce, administrează, rânduiește, ajută cu ceva colectivitatea muncitoare. Forma brutală a exploatării a dispărut din activitatea umanității. Exploatarea capitalistă este șmecheră. Parazitimul capitalist este mascat sub forma activității de afacere: a – facere.

Una peste alta în această lume relativă gunoiul este atât de important față de baza pe care stă că nu avem nici o istorie a muncii. Avem însă o istorie a paraziților sociali: istoria boierilor, istoria regilor, istoria, hoților, istoria curvelor, etc. etc. 

Numai istoria muncii și a muncitorilor nu figurează printre amintirile umanității. Nu avem o istorie a muncii pentru că este activitate bazală și lentă. Pentru paraziții sociali este treabă plictisitoare să știe cum au muncit oamenii de-a lungul timpului. Paraziții sociali ca gunoaie ale istoriei au furat și energia și timpul și banii creatorilor de bunuri. Ei și-au făcut o istorie a lor: istoria parazitismului social ( cine ce a furat, cine cum a furat, cine cum a deposedat, cine cu cine s-a îmbârligat.) Pute lumea de istorii ale bășinilor parazitare.

Există o cauză perversă care face ca licheaua parazitară să se ridice mereu deasupra și să iasă în prim-planul istoriei dând impresia că gunoiul parazit este creatorul culturii și civilizației umane. Marele creator mut rămâne profund și necunoscut în istorie. Este adevărat că s-a ridicat și pentru muncitori cineva. Paraziții l-au ucis câinește pe cel ce a ridicat capul din tăcere. Meritul trebuie pedepsit iar merituoșii trebuie ținuți sub curul gros și împuțit al paraziților sociali.

Pentru paraziții sociali meritul este un pericol capital. Viermii istoriei luptă continuu pentru îngroparea celor fără de care nici ei nu pot trăi.

 Meritocratismul este doctrina care nu le convine paraziților sociali. Lumpen-proletarii țin isonul acestei acțiuni tembele. Ei sunt fantomele în oglindă ale acelei lumi ce viermuiește deasupra muncitorilor.

Psihologic, esența parazitului social este abilitatea viețuirii pe seama semenului tău uman care muncește. 

Dacă suprimi traiul pe seama activității altor oameni de fapt suprimi un rău social fundamental din care derivă majoritatea speciilor de rele sociale.
Trimiteți un comentariu