Deznodământ

ION VĂCARU

Deznodământ

Prin decenii ce trecură
Pline de trădări şi ură,
Voi, cautați la crime scuză
Când orice faptă vă acuză.
Vorba ce vă stă pe buză,
Ca şi jarul de sub spuză,
Nu vă scuză! Vă detestă şi acuză…
C-ar fi comis n genocid,
Un mare Dac fu pus la zid
Şi a căzut cu fruntea sus
De gloanțele ce l-au răpus,
Cântând cu multă detașare
Imnul luptei proletare…
Glonțul nu i-a luat credința
Să-i pună în suflet umilința,
A rămas ca bradul drept.
Român demn şi înțelept…
Sfidând hidoasa asistență
Şi criminala ei demență
Şi-a privit călăii puși în şir
Cu ochiul unui Dac martir.
Când vor pricepe ” patriotii”
Ce-şi promovează idioții
Prin parlamente şi guverne -
Loaze imbecile şi perene -
Că Țara nu-i un ” car cu boi”
Să-i slugărească pe ciocoi
Sau ca Vodă, mic de-un cot
Să ne-o vândă la talcioc.
Ei nu pricep că cei învinși,
De crude mârșavii atinși,
Îşi pierd bruma de răbdare
Şi ca un val din larg de mare,
Spumegând de supărare,
Vor porni. Sărăcia îi adună
Ca un bucium care sună
Să-şi lase plugul în ogor,
Să pună mâna pe topor,
Pe țapină, pe secure şi resteu
Să-şi rupă jugul, traiul greu….
Munții nu mai pot să-ndure.
Urlă codrii sub secure.
Stânca plânge. Jalea curge,
Curge şi pe văi se strânge,
Dând dezastrului măsură,
În fluvii spumegând de ură…
Viteji, ai Munților Carpați,
Luptați! Nu-ngenunchiaţi!…
Prin milenii ce-au trecut,
Cu lancea-n mână şi sub scut,
Aţi rezistat cu demnitate
Multor frunți încoronate
Din imperii ticăloase,
Avare, crude, sângeroase
Care prin crimă şi trădare
A subjugat țări şi popoare.
De ce? De ce cu nepăsare
Lăsăm trecutul în uitare?…
De ce odată cu pământul
Vindem părinților mormântul
Şi sângele ce l-au vărsat
În luptele ce le-au purtat?…
Prin jerfa lor suntem popor,
Neam din neam nemuritor.
De ce, atunci, în zi creștină,
Domnul Țării, far-de vină,
Bărbat demn din os de Dac
Fu pus la zid şi împușcat?…
De ce n-am înțeles cu toții
Că moartea i-au dorito hoții,.
Iuda, masonii şi apusul…
De la Moscova chiar Rusul?
De ce? De ce n-am priceput
Că Vodă a fost şi braț şi scut,
Stejar crescut din zare-n zare,
Ostași de veghe-ntre hotare,
Sabie scoasă din teacă
Ca dușmanul să nu treacă…
Stâncă, El, le-a stat în cale
Celor ce dorea o cale
Ca zborul nostru să-l doboare.
De ce ,creștine, ai tăcut
Şi n-ai făcut în juru-i scut
Când oculte minți corupte
Veneau parșiv să ne ocupe?
De ce şi azi sunt adulați
Sub poala Munților Carpați.
Ca Salvatori, ca mari Eroi,
Când sunt escrocii ” Lumii Noi”?
Voi nu vedeți cum tâlhăresc
Neamul nostru românesc?…
Cum hoardele de-aleşi ” titrați”,
Bogații storc din Carpați
Şi ocrotiți, de-o justiție nedreaptă,
Urcă treaptă după treaptă
Şi se cred stăpânii noştrii
Că-întrecut, n-au fost cu foștii.
Stăpâni pe bănci şi pe tezaur
Trăiesc epoca lor de aur
Şi an de an şi-n orice zi
Duc averi în străine vestiri
Sau în mari Bănci Elvețiene
Când Țara sufere şi geme…
Când, tu, terorizat, Române,
Duci viată ca de câine
Şi rabzi, şi rabzi, şi rabzi tăcut…
Rabzi cu funia de gât
Şi cu fruntea în pământ….
Rabzi îngenunchiat, supus
Şi cu speranță-n cel de sus,
Cerșești cu mâna-ntinsă
În Tara de ” baroni” învinsă..
De ce Române ai luptat
Şi sânge-a curs,şi s-a vărsat
Sub gloanțe, tăfălog de roti
Ca azi să fi slugă la hoți,
Protejați de legi demente,
Strâmbe şi voit nedrepte?..
Azi ţi-e clar de ce-au răpus
Pe cel ce Ţara Domn la pus:
Sub înțeleapta lui Domnie
N-am fi în Europa Colonie!…
Ieșiți din neagra nepăsare
Înfrățiți, cu mic cu mare,
Că ne-au furat Sceptrul Puterii
Şi stă în Mâinile Trădării.
Rupeți lanțul dezbinării
Când în joc e soarta Ţării!…
Ardeți pe rug tot ce-i trădare
Oricât ar fi jerfa de mare!..
Nu sta! Întoarce-te la rădăcină
Şi scoate-ți Tara la lumină!..