Drepturile
oamenilor pot fi egale. Obligațiile nu pot fi egale. Libertățile
pot fi egale. Normele juridice pot viza: obligații de a face,
interdicții de a face, libertatea de a face. Principiile, normele și
regulile vizează acționarea. Cu privire la drepturi trebuie să
facem precizarea că un drept este o potență. Existența unui drept
stabilit prin normă nu scoate dreptul respectiv din potență și îl
trece în act. Popa are dreptul de a fi creștin. Pentru a fi creștin
trebuie să și poată fi. Deci un drept nu este o garanție pentru realizare. Popa nu poate fi creștin pentru că
are structură personală de parazit social. Această organizare
personală în special caracterială pune în centrul persoanei
valorile necreștine și care obligă la atitudini materialiste și în
fond capitaliste. Popa este om de afaceri. De aceea biserica a
căpătat o asemenea dezvoltare în capitalismul postpucist: dă bine
la construirea societății capitaliste multilateral dezvoltate și
înaintarea umanității spre imperialism în zbor. În principiu
această asimetrie între drepturi și obligații decurge din
inegalitatea dată de Iahve oamenilor. Lui Iahve nu îi place
dreptatea sau mai bine spus în vizuina lui Iahve dreptatea se
bazează pe inegalitatea dintre oameni. Întrucât noi ca specie
suntem ulteriori facerii lumii aproape că nu avem nimic de obiectat
aici. Nu avem competența necesară.
Oamenii
deștepți nu pot fi subordonați de către cei proști. Majoritatea
acțiunilor proștilor au eșuat în decursul evoluției speciei
umane nerealizându-și scopurile pentru că neputând opera în zona
posibilului, în primul rând nu concepeau scopuri realizabile în
condițiile date cu mijloacele de care dispun. Justețea unei acțiuni
nu garantează reușita acțiunii. Există o contradicție între
caracterul just al acțiunii proștilor și rezultatul acțiunii lor.
Cea mai mare dramă a lor este că deși cunosc faptul că au
dreptate, totuși ei nu reușesc să concretizeze scopul lor nevăzînd
calea către realizare adică mijloacele materiale, compoziția
operațională, agenții necesari, condițiile, și normele după
care trebuie să opereze. Din punct de vedere psihologic este o
chestiune de clarificare a conștiinței, a spiritului personal și
colectiv. O mulțime umană poate fi inconștientă, poate fi
semiconștientă s-au deplin conștientă de posibilitatea acțională.
În funcție de stadiul de clarificare a conștiinței acțiunii o
mulțime umană poate fi obiect sau poate fi agent al acțiunii. Dacă
este obiect înseamnă că nu este conștientă de acțiunea care se
săvârșește asupra ei. Dacă este agent atunci stăpânește și
scopul și mijloacele realizării scopului. Gradul de conștientizare
a statutului acțional al unei mulțimi de oameni este dependent și
de vârsta medie a mulțimii umane respective. Iehova în
înțelepciunea lui a dat minte puțină celor puternici și tineri
și minte multă celor bătrâni și slabi. De aceea trebuie
folosite înțelept puterea tinerească și experiența
bătrânească. Nu mușcați momeala capitalistă a dușmanilor voștri
care vă dezbină organizându-vă în organizații de tineret,
organizații de maturet și organizații de bătrânet. Toate acestea
sunt subiecte de râs între ei și cauză a nenorocirii poporului
român. Unde vedeți imediat divizare veți vedea imediat și
dizolvarea scopului comun. Acolo este și dușmanul acțiunii
inteligente colective. Acolo unde este puterea
poporului se va exercita și înțelepciunea colectivă. Conducerea
poporului nu este lacomă, perfidă și ticăloasă. Dacă ar fi așa
poporul ar acționa împotriva lui însuși. Această ipoteză nu
este credibilă. Ceea ce mănâncă ideologii capitalismului este
altceva. Conducătorii momentului pot fi ticăloși, meschini,
perfizi etc. Conducătorii momentului sunt inteligenți pentru că
profită de prostime menținându-se deasupra poporului în mod
parazitar. A fi însă inteligent nu este încă suficient. Deasupra
inteligenței de un fel sau de altul este însă înțelepciunea. De
aceea poporul i-a apreciat în istorie pe acei oameni care erau mai
mult decât inteligenți: înțelepții. Poporul are nevoie de
înțelepciune și de înțelepți nu de șmecheri de inteligenți.
Șmecherii, inteligenții, sunt buni la colțul străzii, la mica
bișniță, la micul șmen dar nu la conducerea poporului.
Acolo...trebuie înțelepți. Nu se mai vorbește la noi de mult
depre înțelepciune. Nu se mai vorbește nici măcar de căutarea
înțelepciunii. Filosofarea a devenit sub conducerea luminată a
capitaliștilor, gândire analitică. De la gândire analitică a ajuns la
gândire sifilitică...
Expresia
șablonardă capitalistă ,,clasă politică” este o făcătură
recentă care are un scop manipulator. În primul rând capitaliștii
ca clasă socială vor să inoculeze irațional ideea că poate
exista o altă clasă conducătoare decât ei. Adică nu ei sunt
paraziții principali. Acționează preventiv. Aici capitaliștii
joacă la două capete. În cazul în care câștigă poporul ei
câștigă pentru că au luptat împotriva paraziților sociali. În
cazul în care câștigă politicianiștii ei câștigă pentru că
așa-numita clasă politică îi reprezintă de fapt prin partid
exact pe ei. Partidul este exact vârful social al aisbergului
capitalist care veghează de sub ape mișcarea politicianistă.
Politice sunt partidele nu clasele sociale. Apoi condiția
cantitativă este nesatisfăcută pentru a fi o clasă
politicianiștii. Sunt prea puțini și prea nesiguri.
Politicianiștii nu sunt oameni politici adică nu sunt oameni ai
cetății ci sunt doar mâna cu care burghezia capitalistă
efectuează operațiunile mizerabile. Pe de altă parte admiterea
existenței clasei politice merge către încercarea oligarhică de
constituire a unei caste, adică a unei noi nobilimi. Începe să
semene fragmentul istoric actual cu altele din trecut: repetabila înnobilare prin intrarea în sarcofagul istoriei speciei umane. Nu cu ajutorul poporului se va perpetua
sistemul capitalist ci cu ajutorul servitorilor politicianiști care
în fapt nu constituie o clasă ci o minoritate dependentă de sacul
cu bani al oligarhiei capitaliste.
Democrație
nu înseamnă ceea ce vă inoculează capitaliștii adică puterea
minorităților-scule și nici puterea clasei capitaliste ci înseamnă
puterea inteligentă a poporului. Democrație înseamnă nu forța
brută a gloatei ci acțiunea geniului colectiv. Tocmai de caracterul
genial al colectivității se feresc reacționarii sociali și s-au
ferit întotdeauna în istoria lumii umane pentru că este forța
care nu permite paraziților sociali să-și subordoneze
colectivitatea umană din cauza dinamismului. Un indiciul al geniului
poporului este tendința majoritară inteligentă a unei
colectivități. Paznicii grupurilor reacționare sunt aproape tot
timpul vigilenți ca acest spirit realist și eficient să fie cel
puțin supravegheat și contolat dacă nu poate fi ucis. Spiritul
colectiv uneori reușește să rămână liber și mulțimea ghidată
de el destramă improvizatele capcane sociale ale grupurilor
reacționare. De obicei când simt că majoritatea întrevede calea
nouă de conduită socială reacționarii pun ochii pe cei mai
conștienți oameni din popor și caută să distrugă iluminarea
populară reprimându-i pe cei mai inteligenți membri ai poporului,
membrii care în libertatea reflectării simt tendința rațională a
mulțimii umane. Puterea poporului nu este puterea proștilor ci
puterea majorității prin cei mai conștienți membrii ai
colectivului.
Există
în actualul moment istoric credința paraziților sociali că ei (
hoții, curvele, cerșetorii, speculanții etc.) reprezintă grupul
progresist al istoriei noastre contemporane. Străinii în batjocura
lor, le creează condiții pentru menținerea acestei iluzii. În
spatele acestei mascarade sociale ei râd de cât de prost poate fi
poporul român. Democrație este exercitarea puterii conștiinței de
sine a poporului. Conștiința de sine a poporului sintetizează
înțelepciunea momentului istoric și este purtată îndeosebi de
oamenii care își rezervă timpul și energia pentru a se examina ca
membri ai poporului. Faptul că unii membrii ai poporului devin
conștienți de necesitate într-un popor, nu asigură succesul dar
atingerea unei mase critice de oameni conștienți în cadrul unui
popor oferă posibilitatea convertirii motivației poporului în
motivație a acțiunii grupului conștient. Când se face această
joncțiune atunci puterea poporului este de neoprit iar paraziții
sunt aruncați la groapa de gunoi a istoriei umane acolo unde le este
locul. Atâta vreme cât membrii conștienți ai poporului sunt
pervertiți, derutați, cumpărați, această masă critică nu
atinge condiția de eroi.
Condiția
de erou este numai în momente deosebite, numai atunci când coincid
mai mulți factori. Cazurile de acțiuni singulare pot avea doar
efectul exemplar pentru conștiința ce va să vină dar nu pentru un
popor care nu a atins conștientizarea condiției sale. Ciudățenia
este că totuși fără exemplele personale care în fapt nu duc la
rezultate sociale nu se poate păși înainte. De aceea premergător
unei acțiuni revoluționare, este absolut necesar pasul acțiunilor
eroice personale. Dacă aceste cazuri se înmulțesc atunci această
înmulțire catalizează conștientizarea colectivă a necesității revoluției.
Primii
revoluționari sunt rași. Acestă regulă trebuie să o știe
oricine. Să nu aștepte recompensă cel cel ce vrea să se ridice la
nivelul istoriei. Recompensa va fi cel mult amintirea actului lor. Ei
atunci nu vor mai fi. De aceea apar atât de rar eroii. Cine trăiește
pentru amintire? Ca să verificați ipoteza puneți-vă întrebarea de ce îi
iubesc capitaliștii pe infractorii de drept comun? Nu numai pentru
că sunt de aceeași categorie umană? Este infinit mai agreabil un
infractor de drept comun decât un revoluționar. Iubirea de
infractorii ordinari a fost ridicată în perioada postpucistă la
rangul de cult pentru a-i învăța pe români să devină sclavii
oligarhiei capitaliste imperialiste. Un infractor de drept comun este
un om bun pentru capitalist; el este oaia mult dorită de paraziții
sociali. Săracul hoț, săraca curvă.... În orice caz nu trebuie
să apară la orizont omul de excepție, revoluționarul. Va fi vânat
cu ferocitate de hoiturile istoriei. Paraziții poporului au un
instinct al identificării imediate a excepțiilor. Cine scoate capul
din turmă este văzut imediat. Țipă imediat rânza în capitaliști
în momentul în care simt adversarul la orizont. Marea înșelăciune
pe care o iau paraziții sociali este că procesul aparent ținut sub
control este în realitate inevitabil. Nici stăpânii de sclavi,
nici nobilii, nici capitaliștii nu au știut că ei vor muri
istoric. Ce este drept, în secolul XX capitaliștii au luat măsuri
proporționale cu anvergura secolului ca așa ceva să nu se mai întâmple: să fie
răsturnată clasa conducătoare adică parazitară. Au făcut
capitaliștii mijloace moderne de mortificare a democrației. Marea
masă este ,, drogată” cu aceste mijloace. În fapt nu realizează
decât o întârziere a spargerii ordinii statuate de ei, ordine care
îi menține pe poziție.
