Postare prezentată

Hören und Sprechen #1 | A1-A2-B1 | mit Untertiteln

2016/12/07

Ceva despre democrație și despre impostură


Drepturile oamenilor pot fi egale. Obligațiile nu pot fi egale. Libertățile pot fi egale. Normele juridice pot viza: obligații de a face, interdicții de a face, libertatea de a face. Principiile, normele și regulile vizează acționarea. Cu privire la drepturi trebuie să facem precizarea că un drept este o potență. Existența unui drept stabilit prin normă nu scoate dreptul respectiv din potență și îl trece în act. Popa are dreptul de a fi creștin. Pentru a fi creștin trebuie să și poată fi. Deci un drept nu este o garanție pentru realizare. Popa nu poate fi creștin pentru că are structură personală de parazit social. Această organizare personală în special caracterială pune în centrul persoanei valorile necreștine și care obligă la atitudini materialiste și în fond capitaliste. Popa este om de afaceri. De aceea biserica a căpătat o asemenea dezvoltare în capitalismul postpucist: dă bine la construirea societății capitaliste multilateral dezvoltate și înaintarea umanității spre imperialism în zbor. În principiu această asimetrie între drepturi și obligații decurge din inegalitatea dată de Iahve oamenilor. Lui Iahve nu îi place dreptatea sau mai bine spus în vizuina lui Iahve dreptatea se bazează pe inegalitatea dintre oameni. Întrucât noi ca specie suntem ulteriori facerii lumii aproape că nu avem nimic de obiectat aici. Nu avem competența necesară.


Oamenii deștepți nu pot fi subordonați de către cei proști. Majoritatea acțiunilor proștilor au eșuat în decursul evoluției speciei umane nerealizându-și scopurile pentru că neputând opera în zona posibilului, în primul rând nu concepeau scopuri realizabile în condițiile date cu mijloacele de care dispun. Justețea unei acțiuni nu garantează reușita acțiunii. Există o contradicție între caracterul just al acțiunii proștilor și rezultatul acțiunii lor. Cea mai mare dramă a lor este că deși cunosc faptul că au dreptate, totuși ei nu reușesc să concretizeze scopul lor nevăzînd calea către realizare adică mijloacele materiale, compoziția operațională, agenții necesari, condițiile, și normele după care trebuie să opereze. Din punct de vedere psihologic este o chestiune de clarificare a conștiinței, a spiritului personal și colectiv. O mulțime umană poate fi inconștientă, poate fi semiconștientă s-au deplin conștientă de posibilitatea acțională. În funcție de stadiul de clarificare a conștiinței acțiunii o mulțime umană poate fi obiect sau poate fi agent al acțiunii. Dacă este obiect înseamnă că nu este conștientă de acțiunea care se săvârșește asupra ei. Dacă este agent atunci stăpânește și scopul și mijloacele realizării scopului. Gradul de conștientizare a statutului acțional al unei mulțimi de oameni este dependent și de vârsta medie a mulțimii umane respective. Iehova în înțelepciunea lui a dat minte puțină celor puternici și tineri și minte multă celor bătrâni și slabi. De aceea trebuie folosite înțelept puterea tinerească și experiența bătrânească. Nu mușcați momeala capitalistă a dușmanilor voștri care vă dezbină organizându-vă în organizații de tineret, organizații de maturet și organizații de bătrânet. Toate acestea sunt subiecte de râs între ei și cauză a nenorocirii poporului român. Unde vedeți imediat divizare veți vedea imediat și dizolvarea scopului comun. Acolo este și dușmanul acțiunii inteligente colective. Acolo unde este puterea poporului se va exercita și înțelepciunea colectivă. Conducerea poporului nu este lacomă, perfidă și ticăloasă. Dacă ar fi așa poporul ar acționa împotriva lui însuși. Această ipoteză nu este credibilă. Ceea ce mănâncă ideologii capitalismului este altceva. Conducătorii momentului pot fi ticăloși, meschini, perfizi etc. Conducătorii momentului sunt inteligenți pentru că profită de prostime menținându-se deasupra poporului în mod parazitar. A fi însă inteligent nu este încă suficient. Deasupra inteligenței de un fel sau de altul este însă înțelepciunea. De aceea poporul i-a apreciat în istorie pe acei oameni care erau mai mult decât inteligenți: înțelepții. Poporul are nevoie de înțelepciune și de înțelepți nu de șmecheri de inteligenți. Șmecherii, inteligenții, sunt buni la colțul străzii, la mica bișniță, la micul șmen dar nu la conducerea poporului. Acolo...trebuie înțelepți. Nu se mai vorbește la noi de mult depre înțelepciune. Nu se mai vorbește nici măcar de căutarea înțelepciunii. Filosofarea a devenit sub conducerea luminată a capitaliștilor, gândire analitică. De la gândire analitică a ajuns la  gândire sifilitică...


Expresia șablonardă capitalistă ,,clasă politică” este o făcătură recentă care are un scop manipulator. În primul rând capitaliștii ca clasă socială vor să inoculeze irațional ideea că poate exista o altă clasă conducătoare decât ei. Adică nu ei sunt paraziții principali. Acționează preventiv. Aici capitaliștii joacă la două capete. În cazul în care câștigă poporul ei câștigă pentru că au luptat împotriva paraziților sociali. În cazul în care câștigă politicianiștii ei câștigă pentru că așa-numita clasă politică îi reprezintă de fapt prin partid exact pe ei. Partidul este exact vârful social al aisbergului capitalist care veghează de sub ape mișcarea politicianistă. Politice sunt partidele nu clasele sociale. Apoi condiția cantitativă este nesatisfăcută pentru a fi o clasă politicianiștii. Sunt prea puțini și prea nesiguri. Politicianiștii nu sunt oameni politici adică nu sunt oameni ai cetății ci sunt doar mâna cu care burghezia capitalistă efectuează operațiunile mizerabile. Pe de altă parte admiterea existenței clasei politice merge către încercarea oligarhică de constituire a unei caste, adică a unei noi nobilimi. Începe să semene fragmentul istoric actual cu altele din trecut: repetabila înnobilare prin intrarea în sarcofagul istoriei speciei umane. Nu cu ajutorul poporului se va perpetua sistemul capitalist ci cu ajutorul servitorilor politicianiști care în fapt nu constituie o clasă ci o minoritate dependentă de sacul cu bani al oligarhiei capitaliste.


Democrație nu înseamnă ceea ce vă inoculează capitaliștii adică puterea minorităților-scule și nici puterea clasei capitaliste ci înseamnă puterea inteligentă a poporului. Democrație înseamnă nu forța brută a gloatei ci acțiunea geniului colectiv. Tocmai de caracterul genial al colectivității se feresc reacționarii sociali și s-au ferit întotdeauna în istoria lumii umane pentru că este forța care nu permite paraziților sociali să-și subordoneze colectivitatea umană din cauza dinamismului. Un indiciul al geniului poporului este tendința majoritară inteligentă a unei colectivități. Paznicii grupurilor reacționare sunt aproape tot timpul vigilenți ca acest spirit realist și eficient să fie cel puțin supravegheat și contolat dacă nu poate fi ucis. Spiritul colectiv uneori reușește să rămână liber și mulțimea ghidată de el destramă improvizatele capcane sociale ale grupurilor reacționare. De obicei când simt că majoritatea întrevede calea nouă de conduită socială reacționarii pun ochii pe cei mai conștienți oameni din popor și caută să distrugă iluminarea populară reprimându-i pe cei mai inteligenți membri ai poporului, membrii care în libertatea reflectării simt tendința rațională a mulțimii umane. Puterea poporului nu este puterea proștilor ci puterea majorității prin cei mai conștienți membrii ai colectivului.


Există în actualul moment istoric credința paraziților sociali că ei ( hoții, curvele, cerșetorii, speculanții etc.) reprezintă grupul progresist al istoriei noastre contemporane. Străinii în batjocura lor, le creează condiții pentru menținerea acestei iluzii. În spatele acestei mascarade sociale ei râd de cât de prost poate fi poporul român. Democrație este exercitarea puterii conștiinței de sine a poporului. Conștiința de sine a poporului sintetizează înțelepciunea momentului istoric și este purtată îndeosebi de oamenii care își rezervă timpul și energia pentru a se examina ca membri ai poporului. Faptul că unii membrii ai poporului devin conștienți de necesitate într-un popor, nu asigură succesul dar atingerea unei mase critice de oameni conștienți în cadrul unui popor oferă posibilitatea convertirii motivației poporului în motivație a acțiunii grupului conștient. Când se face această joncțiune atunci puterea poporului este de neoprit iar paraziții sunt aruncați la groapa de gunoi a istoriei umane acolo unde le este locul. Atâta vreme cât membrii conștienți ai poporului sunt pervertiți, derutați, cumpărați, această masă critică nu atinge condiția de eroi.
Condiția de erou este numai în momente deosebite, numai atunci când coincid mai mulți factori. Cazurile de acțiuni singulare pot avea doar efectul exemplar pentru conștiința ce va să vină dar nu pentru un popor care nu a atins conștientizarea condiției sale. Ciudățenia este că totuși fără exemplele personale care în fapt nu duc la rezultate sociale nu se poate păși înainte. De aceea premergător unei acțiuni revoluționare, este absolut necesar pasul acțiunilor eroice personale. Dacă aceste cazuri se înmulțesc atunci această înmulțire catalizează conștientizarea colectivă a necesității revoluției.


Primii revoluționari sunt rași. Acestă regulă trebuie să o știe oricine. Să nu aștepte recompensă cel cel ce vrea să se ridice la nivelul istoriei. Recompensa va fi cel mult amintirea actului lor. Ei atunci nu vor mai fi. De aceea apar atât de rar eroii. Cine trăiește pentru amintire? Ca să verificați ipoteza  puneți-vă întrebarea de ce îi iubesc capitaliștii pe infractorii de drept comun? Nu numai pentru că sunt de aceeași categorie umană? Este infinit mai agreabil un infractor de drept comun decât un revoluționar. Iubirea de infractorii ordinari a fost ridicată în perioada postpucistă la rangul de cult pentru a-i învăța pe români să devină sclavii oligarhiei capitaliste imperialiste. Un infractor de drept comun este un om bun pentru capitalist; el este oaia mult dorită de paraziții sociali. Săracul hoț, săraca curvă.... În orice caz nu trebuie să apară la orizont omul de excepție, revoluționarul. Va fi vânat cu ferocitate de hoiturile istoriei. Paraziții poporului au un instinct al identificării imediate a excepțiilor. Cine scoate capul din turmă este văzut imediat. Țipă imediat rânza în capitaliști în momentul în care simt adversarul la orizont. Marea înșelăciune pe care o iau paraziții sociali este că procesul aparent ținut sub control este în realitate inevitabil. Nici stăpânii de sclavi, nici nobilii, nici capitaliștii nu au știut că ei vor muri istoric. Ce este drept, în secolul XX capitaliștii au luat măsuri proporționale  cu anvergura secolului ca așa ceva să nu se mai întâmple: să fie răsturnată clasa conducătoare adică parazitară. Au făcut capitaliștii mijloace moderne de mortificare a democrației. Marea masă este ,, drogată” cu aceste mijloace. În fapt nu realizează decât o întârziere a spargerii ordinii statuate de ei, ordine care îi menține pe poziție.
Trimiteți un comentariu