Postare prezentată

One Million Years BC 1966 Full Movie Hindi Dubbed

2015/04/26

Zombificarea acţiunii politice

Dacă nu va disparea iluzia ajutorului american majoritatea celor preocupaţi de actualitatea românească se află în gargară. Cu această gargară încearcă impostorii culturii române să tâmpească poporul. Până la un timp românii făceau demonstraţii ca să intre şi ei în rândul ,,lumii bune,,. După aceea când capitaliştii postpucişti le-au trimis câteva gloanţe ,,democratice,,  în gură, cei care au rămas în viaţă nu au mai vrut democraţie ci s-au transfigurat în anticomunişti. Uneori mai făceau românii demonstraţii capitaliste aprobate frumos de primărie şi jucau pinguinu. Pinguinu nepinguinu până la urmă s-au săturat de pinguinat şi au trecut la cerşit. Metamorfoza revoluţionarului în vierme postpucist a fost condusă cu delicateţe de psihologii sociali ai Occidentului homălău.

În momentul de faţă românul nu numai că nu mai impune şi nu mai cere ceva statului său dar nu mai face nici măcar cerşetorie statului român. Românul a ajuns pe lângă sluga occidentalilor, să facă cerşetorie statelor străine europene şi americane, chiar împotriva statului său.  Democraţia capitalistă vrea să transforme cetăţeanul naţional în anonimul globtrotărist fără mamă fără tată fără patrie adevărată: Boschetarul mondial…

Suntem la un punct critic. De lătrături capitaliste la bulevard deschis  e plin de 20 de ani. Este tocmai ceea ce îşi doresc duşmanii românilor. Acest mod de acţiune are multiple avantaje pentru opresorii noştri:

1. În esenţă o manifestare publică este o cerere pe care stăpânii au grijă să o transforme în cerşetorie;

2. O manifestare este o acţiune pe care stâpânii opresori o transformă într-o luptă fizică cu paznicii burgheziei;

3. O manifestare publică uşurează activitatea poliţiei politice capitaliste accelerând identificarea actorilor. şamd.

Situaţia este deci mai complicată pentru oamenii serioşi. Este normal să fie aşa din moment ce capitaliştii deţin averea,puterea şi mijloacele de informare în masă. Românul actual este deprins să interpreteze prezentul prin prisma trecutului interbelic sau mai vechi. Puţine elemente de atunci mai sunt valabile acum şi numai cele principale poate. 

Actiunea se compune din operaţii şi operaţiile din mişcări şi tocmai în aceste componente situaţia actuală diferă de trecut. Nu sunt suficiente principiile. Capitaliştilor le convin de minune oamenii incremeniţi în principii şi fără nici o posibilitate de ajustare a lor prin norme şi reguli de acţiune  la viaţa actuală. Aşa se şi explică mortificarea tuturor grupurilor politice autentice de după 1989. Oameni au fost dar au fost zombificaţi de sculele capitaliste remunerate de escrocherimea economică. De exemplu ,,lupta anticomunistă,,  după 20 de ani de la căderea sistemului socialist internaţional şi naţional este o marotă moflăită de criminalii sociali ai burgheziei de orice provenienţă.

Niciun comentariu: