2015/10/13

Cacialmaua capitalistă a economizării


Retrospectiv ne punem întrebarea: de ce a fost posibilă tâmpirea românească postpucistă?
Unul din factorii care au facilitat procesul degradării conştiinţei sociale a românilor postpucişti a fost educaţia idealistă imprimată în perioada socialistă.
Noi am fost învăţaţi a-i considera pe toţi oamenii buni. În virtutea acestei credinţe, mulţi dintre noi românii am crezut că capitaliştii ne vor binele. Tocmai pe această credinţă s-au bazat capitaliştii occidentali. Au ştiut că suntem naivi. Ei fiind căliţi în lupta sălbatică internaţională au râs văzând asemenea adversari de paie în România.
Noi nu aveam virilitatea necesară supravieţuirii în lumea postpucistă. Ne-am comportat a femeile după asasinarea familiei Ceauşescu. În loc să îi zdrobim atunci pe duşmanii poporului român, noi ne-am amăgit femeieşte cu iluziile capitalismului occidental. A fost exact ceea ce şi-au dorit şi le-a plăcut capitaliştilor. Ne-au distrus ei pe noi fără luptă, fără război. Treptat adaptaţi la fază au început a folosi tembelizarea religioasă în special îndobitocirea creştină pentru a mortifica orice tendinţă de revenire la conduita adecvată criminalităţii capitaliste occidentale.
Una din cacialmalele capitaliste postpuciste a fost economizarea activităţiilor sociale. Se creea iluzia că dacă aşezăm totul pe principiul obţinerii prifitului atunci toate activităţile sociale vor funcţiona bine iar pe această bază noi românii vom progresa. Capcană capitalistoidă.
Economizarea activităţilor şi subsistemelor sociale este în fapt o denaturare socială. Nu toate activităţile sociale au o raţiune economică de a fi. Sunt subsisteme ale colectivităţii umane care nu au nici un temei economic dar ele trebuie să fiinţeze pentru că altfel societatea se îmbolnăveşte.
O batjocură antiromânească dintre cele mai odioase a fost economizarea învăţământului românesc după lovitura de stat din 1989. Aşezarea sistemului de învăţământ şi a activităţii educative pe principiul economizării a dus la transformarea instituţiilor educaţionale române în sereloaie capitaliste care nu fac mai mult decât să mânânce parazitar venitul naţional al poporului român şi furnizează salahori corporali şi intelectuali pentru bandiţii capitalismului occidental.
Sub pretextul eficienţei economice pentru poporul român instituţiile învăţământului postpucist au devenit fabrici de impostori şi diplome. Când poporul român caută meseriaşi nu îi găseşte. Când caută funcţionari găseşte nişte gloabe televizoriste. Când caută intelectuali găseşte nişte doctoraţi agramaţi care altceva nu ştiu face decât să paraziteze biologic rămăşiţele culturii române.
În mod aparent acest mod de a interpreta faptele este idealist. În realitate în ierarhia sitemului social fiecare activitate trebuie să îşi ocupe locul şi să îşi joace rolul.
Nu se poate realiza în România postpucistă o aşezare normală a oamenilor şi activităţilor pentru că oligarhia americană şi oligarhia bruxeleză nu permit normalizarea socială română. De acest fapt trebuie să deveniţi cu toţii conştienţi.
Ce este drept noi nu ne aşteptam la efectele distructive la care au ajuns procesele sociale româneşti prin aplicarea principiului economizării. Trebuia să ne punem întrebarea asupra valabilităţii aplicării principiului capitalist al banificării oricărei activităţi. Poate că pentru că procesul învăţării sociale este foarte lent şi ineficace trebuia ca poporul român să treacă prin experienţa criminală a distrugerii capitaliste pentru a dobândi convingeri naturale.
Deşi noi socialiştii ne consideram materialişti în realitate mult mai materialişti erau capitaliştii căci în războiul antiromânesc ei au dovedit că aveau dreptate.
Probabil este că în societatea noastră antepucistă erau şi acţionau constant duşmanii poporului român. După lovitura de stat din 1989, capitaliştii occidentali doar au finalizat opera de subminare şi distrugere socială antiromânească. Chiar educaţia idealistă pe care noi am primit-o în timpul socialismului este un indiciu al acestei acţiuni criminale a agenţilor din interiorul României.
S-ar putea pune întrebarea dacă ne mai folosesc la ceva aceste constatări. Răspunsul este că deşi sunt târzii, constatările crimei antiromâneşti ne folosesc. Ne folosesc la radicalizarea poporului român. Pentru a se salva poporul român trebuie să fie lucid şi să acţioneze intolerant faţă de toate momelile occidentale, faţă de toate capcanele materiale şi spirituale pe care oligarhia capitalistă occidentală ni le pune în calea vieţii noastre româneşti.
Cei ce se ocupă acum de educaţia română, trebuie să cultive realismul, intransigenţa, intoleranţa faţă de acţiunile săvârşite de agenţii Occidentului în România.
Experienţa dezastruoasă postpucistă este destulă căci este jumătatea de viaţă a unui om distrusă.

2015/09/22

Lupta antiromânească pe cale lexicală


Lupta antiromânească s-a amplificat şi s-a aplicat într-un război neconvenţional manifestându-se şi în limba românească. Schimbarea înţelesului cuvintelor este o modalitate de luptă împotriva poporului român. Pervertirea vocabularului românesc este practicat acum la nivel înalt. Degeaba fuge cineva de cuvântul ,,naţionalist” pentru simplul fapt că pervertitorii i-au schimbat înţelesul. Au încriminat naţionalismul. Urmează să încrimineze şi patriotismul în această logică criminală. După încriminarea patriotismului va urma încriminarea legitimei apărări după care vor legifera obligativitatea sinuciderii.

Avocatul care l-a derutat pe Laurenţiu Primo a reuşit să îl alunge din direcţia sa originală. Acum urmează să îl sfătuiască să fugă şi din patriotism. Apoi va urma binevoitorul sfat să fugă şi din viaţă.

Vizavi de această turnură perversă a conduitei duşmanilor noştri nu există decât o singură direcţie: Împotrivă. Frontal. Adevărul nu este decât unul. Această fugă permanentă de toate pleznelile pe care ţi le aplică criminalii antiromâni nu duce decât la dezastrul poporului. Aceste lovituri le aplică antiromânii persoanelor de vârf care sunt cei mai capabili,care sunt cei mai conştienţi.

Această retragere pe baza pervertirii vocabularului limbii române nu este o lovitură pe care o primeşte Laurenţiu Primo ci este una din loviturile pe care le primim noi românii cu fiecare zi de luptă antiromânească în care noi în loc să ripostăm ne nemernicim.

2015/09/18

Problema Românirei


Într-adevăr problema României este o problemă grea. Greutatea acestei probleme se originează în efortul străinilor de a convinge lumea că noi nu suntem daci deci nu suntem un popor ci o naţiune adică români. Aici este originea nefastă a problemei noastre. Alţi oameni care se ocupă de această problemă cum este Coja sunt înverşunaţi să susţină eterogenitatea noastră acentuând problema artificială creată de duşmanii dacilor.

Soluţia este revenirea la poporul dac şi la ţara Dacia. Străinii însă urlă cât pot împotriva revenirii noastre la popor şi la ţara Dacia. Totul se luminează dacă delimităm acţiunea străină de acţiunea dacică.

Meritocraţia este o soluţie secundă şi se poate aplica doar în interiorul unui popor şi nu în interiorul unei naţiuni. Chiar dacă meritocraţia este o problemă secundă necesită în sine o soluţionare specială deoarece este dependentă de o verigă foarte slabă a omului anume de conştiinţa morală. K. Marx a demonstrat magistral că o orânduire socială durabilă nu se poate clădi pe conştiinţa umană.

Un meritocrat problematic


Laurenţiu Primo

Este un om dubios.

Autorul mesajului televizat în 17 septembrie 2015 se ridică în mod legitim la nivelul de gândire necesar conducerii unui popor. Dacă face acest fapt atunci imediat acest cetăţean trebuie să suporte temperatura acestui nivel.

Nu putem şti dacă după ardere va rămâne ceva din penajul său. Dar odată ce omul există, el este dator să se expună forţelor naturale. Dacă voia să nu-şi ardă penajul trebuia să rămână la un nivel mai jos acolo unde nu sunt loviturile aşa de puternice.

Era de gândit să nu ne atingem de Laurenţiu. Nu ne lasă însă realitatea. Dacă nu îl atacăm rămâne nedezvoltat. Dacă îl atacăm îi stricăm penajul. Pentru că insistă să trăiască la nivelul conducerii poporului suntem nevoiţi să îi aplicăm corecţiile aferente. Deci ori se face mare şi tare ori dispare în focul luptelor pentru popor. El acum vrea să intre în arenă.

Deci nu se poate să nu îl criticăm.


Referindu-ne strict la conţinutul acestui mesaj filmat din data de 17 septembrie 2015 foarte uşor putem face următoarele observaţii imparabile:

1. Laurenţiu Primo nu posedă termenii de naţiune şi naţionalism şi conceptele aferente de naţiune şi de naţionalism.

a. Naţiunile sunt creaţii sociale ale epocii moderne din faza destrămării imperiilor feudale. Naţionalismul este concepţia şi doctrina care susţine individualizarea comunităţilor eterogene de oameni formate din mai multe rase, popoare şi minoritţi etnice. Naţiunea este o treaptă spre globalizare. Naţionalismul este o perfidă ideologie a mondializării. Dă impresia unei individualizări naturale a comunităţii umane dar în fapt este o comunitate artificială. Naţionalismul dă un fals patriotism pentru că propagă creştineşte iubirea faţă de străinii încorporaţi în naţiune. Deci propagă o iubire eteroclită. Nu este caracteristică naţionalismului ura faţă de alogeni. Numai comunităţile amestecate pot fi naţionaliste. Popoarele neafectate pot avea patriotism. Naţiunea este o însoţire nenaturală de popoare şi etnii. Cel ce susţine cu fervoare naţiunea acela este viitorul mondialist.

b. Poporul este comunitatea care stă la baza unei ţări şi a patriotismului. De ce credeţi că nu există şi nu se foloseşte termenul de poporanism? Nu se foloseşte pentru că este expresia cea mai sănătoasă a bazei patriotismului. Patriot poate fi numai acela care face parte din popor şi nu alogenul.

Patriotismul este o stare de conştiinţă faţă de poporul tău şi ţara ta. Poporanismul şi patriotismul sunt solidare şi sunt elementul potrivnic mondializării şi uniformizării neamurilor din rasă şi din specia umană.

2. Procese penale de calomnie

a. Se pare că Laurenţiu Primo nu a fost informat că lingăii Americii şi uniunii bruxeleze au denaturat Codul Penal Român trecând insulta şi calomnia din clasa normelor juridice în clasa normelor morale şi civile. În procesul criminal de distrugere a personalităţii româneşti capitaliştii au luat măsura dezincriminării faptelor de distrugere a demnităţii umane. În cadrul acestor legi criminale poţi înjosi fiinţa umană până la distrugerea conştiinţei sale morale că nu vei primi nici o pedeapsă. Într-un cadru legislativ mai general aceste dezincriminări au rolul degradării vieţii sociale româneşti.

b. Procesele lui Tudor au la bază conduita iraţională a acestui cetăţean. Pentru iraţionalitatea sa generală el a plătit cu pierderea întregului capital politic. Totuşi facem observaţia că există două dimensiuni ale acţiunii de deconspirare a crimelor capitaliste. O dimensiune detaliată şi o dimensiune generalizată. Fiecare din aplicaţiile acestor dimensiuni prezintă avantaje şi dezavantaje. Deconspirarea generală are avantajul că luminează fundalul mărşăviilor capitaliste şi antipopulare dar are dezavantajul lipsei de priză acţională deci ineficacitatea practică. Deconspirarea individuală are avantajul prizei practice la realitate dar efectul ei este minor. Tudor nu avea capacitatea surpriderii generalului practic şi de aceea acţiona la individ cu riscurile aferente ( nefondare, etc.).

c. Laurenţiu Primo deocamdată nu dovedeşte nici atac punctual la mârşăvia individuală capitalistă şi antiromânească şi nici acţiune generală cu priză practică. Probabil lipsa mediului social şi informaţional adecvat sunt factori ai acestui gen de amatorism al acţiunii sociale, la care se adaugă şi vârsta insuficientă. Din experienţa eşuată a lui Tudor Corneliu noi trebuie să învăţăm scoţând elemente folositoare. Laurenţiu nu are procese pentru că nu atacă realmente precis, la obiect.

3. Laurenţiu şi personalităţile

Se pare că Laurenţiu Primo a făcut o constatare a gradului de degenerare a poporului român dacă a ajuns să aprecieze drept personalităţi române contemporane pe sportivii români de performanţă. Dacă aşa stau lucrurile atunci suntem pierduţi. Nu cred că am ajuns atât de rău. Cred că personalităţile nu se ivesc pentru că românii nu se unesc şi nu se organizează chiar în condiţiile luptei antiromâneşti actuale.


4. Laurenţiu şi expresiile verbale agramate.

Dacă Laurenţiu Primo se ridică la nivelul criticării procesului de învăţământ român atunci să înveţe limba română că de aceea l-au învăţat profesorii poezii ca să se exprime frumos şi nu ,,crecă” în loc de ,,cred că”. La nivelul poporului român ridicîndu-se Laurenţiu Primo trebuie să vorbească literar adică nu agramat spunând că ,,principiile distruge”.

5. Confuzia comunismului cu socialismul şi autodemascarea.

a. Dacă nu era bun socialismul aşa cum susţine mereu Laurenţiu de ce recurge mereu la soluţiile desuete ale socialismului cum este aceea a corelării procesului de învăţământ cu necesităţile colectivităţii poporului român?

6. Laurenţiu şi sistemul de învăţământ

a. Dacă Laurenţiu îşi închipuieşte că de vină pentru distrugerea sistemului de învăţământ şi a procesului de învăţământ românesc este un agent necalificat precum Ecaterina Andronescu atunci Laurenţiu dovedeşte necunoaşterea caracterului procesual, premeditat şi cu mulţi autori al acestei crime antipopulare.

2015/09/17

Rătăcire

Mintile au luat-o razna

Mințile au luat-o razna!
Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.
Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă “stat” în Stat !
S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd!
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !
Crişul, Mureşul, Târnava
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.
Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş!
Vatra sfântă strămoşească
E tăiată-n curmeziş.
Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.
Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent!
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.
Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui…
Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt!
Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc!
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc!
De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj!
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj!
Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români!
Distribuiti-o sa circule in toata Romania !!!

2015/09/14

Acţiune creştină de apărare românească

În data de 14 septembrie 2015 în jurul orei 18 în  Bucureşti pe Bulevardul Expoziţiei nr. 22-30 pe terenul poporului român rămas de la martirul creştin Constantin Brâncoveanu un grup de români ortodocşi a făcut o slujbă ortodoxă şi apoi au plantat circa 100 de cruci de lemn. Această acţiune-simbol este refuzul cesionării terenului în favoarea musulmanilor care i-au decapitat pe cei patru fii nevinovaţi ai lui Brâncoveanu şi pe domnitorul Brâncoveanu însuşi.

La acţiune au dovedit curaj cei trei preoţi care nu s-au supus patriarhului Bisericii Ortodoxe Române care în mod trădător a aprobat construirea marii moschei în mijlocul capitalei ţării noastre în schimbul unei colaborări cu turcii de la care vrea şi el un teren pentru construirea unui locaş creştin în Istambul. Alături de preoţi au fost şi cei doi băieţi care au avut iniţiativa acestei opoziţii la silnicia antiromânească sîvârşită de asiatul Victor Ponta.

După cum reiese din textele mele eu nu agreez nici o religie. Aici în acest caz nu trebuie să interpretăm fenomenul în mod religios ci ca un fenomen al luptei pentru supremaţie între neamuri. În acest cadru al crimei antiromâneşti această mişcare este o reacţie instinctivă de legitimă apărare a neamului românesc. Este teritoriul nostru şi nici un alogen nu are dreptul să înstrăineze nimic din ceea ce este al nostru.

Pe timpul procesiunii religioase grupul de români ce îi înconjurau pe preoţii ce oficiau slujba nu a fost deranjat de nici un organ de forţă al statului. Dacă ar fi făcut această greşeală în următoarea zi autorităţile urmau să înfrunte de zece ori mai mulţi români într-o altă stare de spirit.

Principalii responsabili ai acţiunii au depus cerere la guvernul României pentru anularea hotării de punere gratuită la dispoziţia musulmanilor a terenului de 11.000 metri pătraţi pentru circa 40 de ani. Dacă guvernul va acţiona în continuare împotriva poporului român atunci iniţiatorii acţiunii vor acţiona în judecătorie pentru a-i trage la răspundere pe guvernanţii responsabili de silnicia aceasta.

În jurul orei 20 oamenii au părăsit locul acţiunii iar pe Bulevardul Expoziţiei a apărut un echipaj de jandarmi şi două echipaje de poliţie. Nu s-au observat intervenţii sau interpelări.

2015/09/13

Acţiuni antieuropene-Franţa


În timp ce extraeuropenii înaintează din ce în ce mai grupat, organizat şi sistematic în vîrfurile statelor europene ei au plantat indivizi care pun căluşul în gura şi jugul pe spatele europenilor pentru a nu reacţiona apărându-se de străini.

Franţa

În această ţarăre presiunea exercitată de agenţii antieuropeni se află într-o fază incipientă datorită fricii alogenilor implantaţi în conducerea statală. Se simte însă de pe acum presiunea crescândă asupra cetăţenilor europeni care încearcă să se apere în propriile ţări de agresiunile extraeuropenilor.. Pare să se contureze o luptă între europeni şi extraeuropeni. Nordamericanii ca exponenţi şi dirijori ai procesului de distrugere europeană au în vedere mai multeposibilităţi ale devenirii Europei printre care şi războiul de decimare cu ajutorul agenturilor lor islamice.

În Franţa legiuitorii antifrancezi au interzis publicarea statisticilor infracţionalităţii pe origini etnice. Au pretextat cu principiul egalităţii acolo unde în mod natural nu există egalitate. De aceea primarul oraşului Beziers Robert Menard a fost anchetat fiind bănuit de dezvăluirea compoziţiei etnice a şcolarilor. Francezii sunt acuzaţi pentru că au săvârşit infracţiunea de cunoaştere a compoziţiei etnice a naţiunii. Scopul acestei interdicţii de a cunoaşte este acapararea pe ascuns a Franţei. Prin interzicerea efectuării de documente statistice etnice alogenii antifrancezi îşi închipuie că vor putea ascunde înmulţirea alogenilor în Franţa şi pericolul distrugerii poporului francez.

,,Le Journal de Bezier” a afirmat că 86 la sută din musulmani au votat politic forţele de stânga. Aceasta însă este doar etapa mascată a luptei împotriva poporului francez. Când cantitatea străinilor şi poziţia de putere îi va avantaja atunci vor depăşi operaţia ştampilării şi vor trece la represiunile făţişe.
Reacţia musulmanilor din Beziers la fişajul etnic se exprimă în opinia că părinţii lor au venit să apere libertatea poporului francez în 1940 şi de aceea ei sunt acum francezi. Au inventat şi o organizaţie de luptă împotriva fricii de islam: ,,Observatorul naţional contra islamofobiei”. Preşedintele acestui grup antifrancez este Abdulah Zekri.

Despre agentura islamică a americanilor