Educaţie capitalistă anticomunistă bucalistă

Oamenii cavernelor şi fotbalul. Când bătaia unor părinţi la meciul copiilor de 10 ani explică eşecul unei naţiuni

Zăcămintele inepuizabile de barbarie ale României mă răstignesc uneori, reamintindu-mi de disperarea lui Gabriel Liiceanu în „Întâlnire cu ţara mea“.
Ceea ce s-a petrecut sâmbătă dimineaţă în plin Bucureşti, la un meci de fotbal al unor copii de 10 ani, depăşeşte puterea de înţelegere a unui om întreg la cap şi născut într-o comunitate trecută de Evul Mediu timpuriu. 20 de indivizi, părinţii copiilor care jucau, bărbaţi şi femei laolaltă, s-au bătut cu bestialitate pe marginea terenului, au rupt gardurile, şi-au cărat pumni şi picioare într-o izbucnire de violenţă şi instincte primare inimaginabilă. O regresie spontană şi colectivă la omul cavernelor.
Aprofundaţi la sursă: http://meritocratia.ro/2016/03/oamenii-cavernelor-si-fotbalul-cand-bataia-unor-parinti-la-meciul-copiilor-de-10-ani-explica-esecul-unei-natiuni/

Cacialmaua capitalistă a economizării

Retrospectiv ne punem întrebarea: de ce a fost posibilă tâmpirea românească postpucistă?

Unul din factorii care au facilitat procesul degradării conştiinţei sociale a românilor postpucişti a fost educaţia idealistă imprimată în perioada socialistă.

Noi am fost învăţaţi a-i considera pe toţi oamenii buni. În virtutea acestei credinţe, mulţi dintre noi românii am crezut că capitaliştii ne vor binele. Tocmai pe această credinţă s-au bazat capitaliştii occidentali. Au ştiut că suntem naivi. Ei fiind căliţi în lupta sălbatică internaţională au râs văzând asemenea adversari de paie în România.

Noi nu aveam virilitatea necesară supravieţuirii în lumea postpucistă. Ne-am comportat a femeile după asasinarea familiei Ceauşescu. În loc să îi zdrobim atunci pe duşmanii poporului român, noi ne-am amăgit femeieşte cu iluziile capitalismului occidental. A fost exact ceea ce şi-au dorit şi le-a plăcut capitaliştilor. Ne-au distrus ei pe noi fără luptă, fără război. Treptat adaptaţi la fază au început a folosi tembelizarea religioasă în special îndobitocirea creştină pentru a mortifica orice tendinţă de revenire la conduita adecvată criminalităţii capitaliste occidentale.

Una din cacialmalele capitaliste postpuciste a fost economizarea activităţiilor sociale. Se creea iluzia că dacă aşezăm totul pe principiul obţinerii prifitului atunci toate activităţile sociale vor funcţiona bine iar pe această bază noi românii vom progresa. Capcană capitalistoidă.

Economizarea activităţilor şi subsistemelor sociale este în fapt o denaturare socială. Nu toate activităţile sociale au o raţiune economică de a fi. Sunt subsisteme ale colectivităţii umane care nu au nici un temei economic dar ele trebuie să fiinţeze pentru că altfel societatea se îmbolnăveşte.

O batjocură antiromânească dintre cele mai odioase a fost economizarea învăţământului românesc după lovitura de stat din 1989. Aşezarea sistemului de învăţământ şi a activităţii educative pe principiul economizării a dus la transformarea instituţiilor educaţionale române în sereloaie capitaliste care nu fac mai mult decât să mânânce parazitar venitul naţional al poporului român şi furnizează salahori corporali şi intelectuali pentru bandiţii capitalismului occidental.

Sub pretextul eficienţei economice pentru poporul român instituţiile învăţământului postpucist au devenit fabrici de impostori şi diplome. Când poporul român caută meseriaşi nu îi găseşte. Când caută funcţionari găseşte nişte gloabe televizoriste. Când caută intelectuali găseşte nişte doctoraţi agramaţi care altceva nu ştiu face decât să paraziteze biologic rămăşiţele culturii române.

În mod aparent acest mod de a interpreta faptele este idealist. În realitate în ierarhia sitemului social fiecare activitate trebuie să îşi ocupe locul şi să îşi joace rolul.

Nu se poate realiza în România postpucistă o aşezare normală a oamenilor şi activităţilor pentru că oligarhia americană şi oligarhia bruxeleză nu permit normalizarea socială română. De acest fapt trebuie să deveniţi cu toţii conştienţi.

Ce este drept noi nu ne aşteptam la efectele distructive la care au ajuns procesele sociale româneşti prin aplicarea principiului economizării. Trebuia să ne punem întrebarea asupra valabilităţii aplicării principiului capitalist al banificării oricărei activităţi. Poate că pentru că procesul învăţării sociale este foarte lent şi ineficace trebuia ca poporul român să treacă prin experienţa criminală a distrugerii capitaliste pentru a dobândi convingeri naturale.

Deşi noi socialiştii ne consideram materialişti în realitate mult mai materialişti erau capitaliştii căci în războiul antiromânesc ei au dovedit că aveau dreptate.

Probabil este că în societatea noastră antepucistă erau şi acţionau constant duşmanii poporului român. După lovitura de stat din 1989, capitaliştii occidentali doar au finalizat opera de subminare şi distrugere socială antiromânească. Chiar educaţia idealistă pe care noi am primit-o în timpul socialismului este un indiciu al acestei acţiuni criminale a agenţilor din interiorul României.

S-ar putea pune întrebarea dacă ne mai folosesc la ceva aceste constatări. Răspunsul este că deşi sunt târzii, constatările crimei antiromâneşti ne folosesc. Ne folosesc la radicalizarea poporului român. Pentru a se salva poporul român trebuie să fie lucid şi să acţioneze intolerant faţă de toate momelile occidentale, faţă de toate capcanele materiale şi spirituale pe care oligarhia capitalistă occidentală ni le pune în calea vieţii noastre româneşti.

Cei ce se ocupă acum de educaţia română, trebuie să cultive realismul, intransigenţa, intoleranţa faţă de acţiunile săvârşite de agenţii Occidentului în România.

Experienţa dezastruoasă postpucistă este destulă căci este jumătatea de viaţă a unui om distrusă.

Suprimarea funcţiei informative a jurnalismului

Capitaliştii au suprimat practic jurnalismul de informare.

Este logic să suprimi prima funcţie a jurnalismului atunci când scopul guvernării este subordonarea cetăţeanului faţă de oligarhia capitalistă.

În condiţiile actualului jurnalism , neinformativ, needucativ, preponderent degenerativ nimeni nu îşi va putea vreodată compune vreo viziune adevărată asupra lumii actuale. Cu atât mai puţin va putea vreodată să îşi construiască cineva vreo doctrină asupra acestei lumi în care trăim pe baza acestui jurnalism zombificat.

Unii oameni conştientizează amputarea informaţională a jurnalismului actual. De aceea ei caută mijloace de contracarare a acestei cenzuri şi manipulări informaţionale practicată de capitalişti. Capitaliştilor le scapă deocamdată cel puţin comunicarea nonjurnalistică.

Totuşi comunicarea nonjurnalistică a început să fie controlată prin cenzurarea făcută de administratorii platformelor, de proprietarii motoarelor de căutare informatică. Sabotarea comunicării internetistice a început deja şi se află în faza identificării opozanţilor la sistemul capitalist a identificării tematicii contestatarilor, a controlării corespondenţei şi relaţiilor interumane din reţelele internetistice de comunicare socială.

Controlul crescut al activităţii internetistice este o branşă a activităţii capitaliste de suprimare a puterii poporului adică a democraţiei. Un indicator al acestei activităţi este inaccesibilitatea posturilor şi funcţiilor politice pentru cei sinceri, pentru cei din popor. Grupurile politice capitaliste s-au mafiotizat şi au creat un sistem dinamic de accesare exclusivă a puterii politice în stat.

Discuţiile cu cetăţenii obişnuiţi pe tema democraţiei au ajuns obiect de batjocură căci toată lumea ştie că nu există putere a poporului ci numai o putere a curvelor şi hoţilor. Democraţia a devenit o iluzie acum: nu ai avere, nu ai putere, nu ai drepturile elementare pe care socialiştii ţi le asigurau în anii antepucişti. Poporului i se inoculează o teamă difuză nedefinită în care orice încercare de a spune opinii adevărate este obstrucţionată ameninţător.

Ceea cea a mai rămas din pretenţia politicii burgheze postpuciste este o aparenţă. Capitaliştii ştiu că procesul deposedării este un proces legic al societăţii capitaliste şi de aceea luptă atunci cînd pericolul real se evidenţiază, luptă să mascheze sărăcirea inexorabilă a majorităţii poporului. În aceste condiţii lingăul capitaliştilor rage jurnalistic pe toate canalele împotriva comunismului ca fantomă creată de capitalişti spre sperierea poporului drogat cu alimente intoxicate. Oridecâteori cineva ridică demn capul în favoarea poporului, pata anticomunistă se pune pe creierul ideologului burghez atât de intens încât întră în delir anticomunist. Totuşi avem o întrebare pentru capitalist: ce legătură este între comunism şi ridicarea demnă a cetăţeanului împotriva exploatării capitaliste?

Modelul interbelic al vieţii româneşti

12.000 de prostituate în 1927 erau în capitala bucalistă a României capitaliste. Este un indicator al civilizaţiei libidiniste mult idolatrizate de apologeţii capitalismului român. Legionarii voiau să îi omoare pe guvernanţii de atunci. Comuniştii deja le puseseră bombe la cur. Perioada interbelică a fost o perioadă interbelită adorată de intelectualitatea biologică a burgheziei româneşti. Borfăşia era ridicată la rang de cultură în acea perioadă. Astăzi criminalii demagogi ai Occidentului burghez vor să acrediteze modelul bordelesc de viaţă practicat atunci.

Minciuni antidace dexate

URIAȘA MINCIUNĂ DIN DEX: Conform acestuia, toate piesele componente ale costumului național românesc au nume… luate de la străini! Nimic de la geto-daci!!!!!!

V-ați întrebat vreodată ce fel de etimologii or fi având, conform DEX-ului, piesele componente ale costumului nostru național?

M-am gândit să desenez o pereche de români îmbrăcați în straie tradiționale, pe care să atârn, ca pe un pom de Crăciun, etimologiile instrumentului nostru ,,științific”.

Ştiţi la ce mă gândesc, când mă uit la acest desen? Dacă ar fi avut măcar un pic de imaginaţie, autorii DEX-ului s-ar fi jenat ei înşişi de absurditatea ce o impuneau.

Numele pieselor din costumul național românesc sunt toate ,,împrumutate”.

Etimologiile DEX-ului par „normale”, când sunt rupte de întreg. Dar când analizăm întregul, ele devin mai mult decât absurde: sunt antiştiinţifice. Poţi să împrumuţi de la vecini numele unui fel de mâncare (ciulama, gulaş, pizza) sau al unei băuturi (vodka, wisky, coca-cola), al unei arme (iatagan, katiuşa, kalaşnikov), al unui aparat inventat de curând (sputnic, lunohod, computer, mouse). Dar nu majoritatea pieselor de port naţional, care, la toate popoarele, vin din timpuri imemorabile.

Uitați-vă atent la ţăranca specialiştilor în răsfoit dicţionare.

Bunda[1] din piele de oaie şi catrinţa[2] de lână le-au inventat strămoaşele noastre din neolitic, când au domesticit oile. Pe spatele bundelor românii brodează și azi simboluri geto-dacice vechi cât lumea, cum ar fi Pomul Vieții și pasărea-suflet. Catrința o ţeseau la stativele alcătuite dintr-un băţ sprijinit pe două crăci înfipte în pământ, iar urzeala era întinsă de pietre legate de fire. Dar, conform DEX-ului, ele n-au fost în stare să inventeze și nume pentru hainele lor. Mii de ani le-au arătat cu degetul. Au venit legionarii, apoi slavii, dar nu știu de ce nu le-au luat de la aceștia. I-au așteptat pe maghiari, ca sa se producă alt miracol lingvistic în stil DEX: deși vedeau pentru prima dată o catrinţă, maghiarii le-au dat româncelor numele fustei lor tradiţionale. Deși e mai logic să admiți că femeile maghiare, dupa ce au învățat să țeasă, au luat de la dace catrința și, pocind niţel cuvântul dac, au ajuns la katrinca. Este absurd să afirmi că pentru piese vestimentare străvechi românii au împrumutat nume de la ultimii migratori veniți lângă noi.

            Ia[3], bluza femeiască, dacă ar putea vorbi, ar spune că nu-i luată de la romani. O purtau femeile de la Cucuteni când desenau pe oalele lor aceleaşi semne ca cele de pe mâneca sa. În fața iei, toată suflarea europeană trebuie să se închine adânc. Pe mânecile sale a păstrat, în formă de ornamente, pictogramele celei mai vechi scrieri din lume. Femeile traco-dace scriau pe altiţă[4] formule magice, care îndepărtau duhurile rele de la persoana ce o purta. Din păcate acestea n-au putut îndepărta duhurile respective și din etimologiile DEX-ului. Conform lui, când au venit legionarii, strămoaşele noastre n-au avut altă treabă decât să umble pe sub gardurile castrelor cerșind cuvinte, inclusiv pentru cămaşa lor. DEX-ul afirmă că legionarii le-au dat linea, care, printr-o minune lingvistică, s-a transformat în ie.

Când mă uit la picioarele ţărăncii îmbrăcate în etimologiile „specialiştilor” de la Academie, mă copleşeşte mila pentru biata femeie. Pentru ciorapi[5] a aşteptat turcii ca să le dea un nume. Iar pentru colţuni închipuiţi-vă că s-a dus tocmai în Grecia. La limba neogreacă. Dar când, cu ce mijloc de transport şi în ce regiune a Greciei au mers strămoaşele noastre după numele unor simple obiecte de îmbrăcat pe picioare, specialiştii în confecţionat etimologii tac mâlc.

Cu opincile şi nojiţele le-a fost mai uşor. Au tras o fugă la bulgari.

Pentru brâu[6] au făcut o drumeţie lingvistică în Albania. Conform răsfoitorilor de dicţionare, alte popoare importau mirodenii, mătase, cafea. Noi importam cuvinte.

Să nu uităm de traistă[7]. Geanta tradiţională de lână ţesută la stative. Strămoaşele noastre o purtau pe umăr din străvechime. Dar numele ei, aţi ghicit, l-au împrumutat. De la cine? Tot de la albanezi. Când, cum, în ce împrejurări? Ce întrebări dacomanice? Răsfoitorii de dicţionare trebuie crezuţi pe cuvânt. Altfel se supără şi te fac dacoman, dacopat, promotor de teorii nocive.

Acum uitați-vă la țăranul român. N-are în costumul tradițional niciun cuvânt de la geto-daci.

NOTA MEA (Daniel Roxin): Este incredibil! Până și OPINCA ROMÂNEASCĂ, aia pe care o puteți vedea pe Columna lui Traian, purtată de strămoșii noștri încă de acum 2.000 de ani, cică e împrumut din BULGARĂ, de la migratorii care au venit după veacuri de la războaiele dintre Decebal și Traian. Ce mizerie! Ce mistificatori!!!

Sumanul[8], paltonul dacic din lână bătută la piuă, gluga[9], opincile, nojițele au nume bulgărești. Cojocul[10] l-a luat de la slavi. Dar dacă ar putea vorbi, această haină dacică ar spune că originea numelui său vine dintr-o rădăcină proto-indo-europeană -koug’, care însemna ,,coajă”, ,,înveliș”. O piele uscată, ca o coajă, ce învelea trupurile dacilor când bătea crivățul de nord. Dovada: acest radical există în mai multe limbi indo-europene. Știu că lingviștilor oficiali le tremură barba, când un Mihai Vinereanu sau alți cercetători de bună credință fac paralele între limba română și limbile indo-europene. Dar altfel nu se poate face etimologie științifică. N-au demonstrat chiar autorii DEX-ului că, răsfoind dicționarele vecinilor, obții acest tablou monstruos: costum național românesc cu numele pieselor exclusiv de împrumut?!

            Pălăria, fiindcă nu au găsit-o nicăieri, au dat-o cu ,,et. nec.”

            Dar culmea cinismului e că autorii DEX-ului nu se sinchisesc să spună despre cioareci, pantalonii dacici strânși pe picior, că au ,,etimologie necunoscută”. Am observat că susținătorii romanizării au frică de lucrurile clare. Metoda comparativa, principiile ferme, găsirea unor echivalente în limbile indoeuropene vechi nu sunt în favoarea romanizării. De aceea în DEX nu veți găsi nici principii ferme, nici metodă, nici criterii științifice. Totul este arbitrar. De aici și masa compactă de etimologii bizare. Asta se vede foarte bine când ne uităm la feluritele etimologii prin care a fost purtat cuvântul ,,cioareci”. Cihac îl considera împrumutat din maghiarul szövelèk ,,țesătură”. Șăineanu îl lua din turcă, čarek ,,cisme orientale”. Capidan din aromână, cioară ,,șireturi pentru picioare”. Observați intenționata încâlceală. Dacă ar fi mers, ca domnul Mihai Vinereanu, pe linia unui radical proto-indo-european, cum fac și alți etimologi serioși de pe alte meridiane, ar fi dat de (s)keu- ,,a acoperi”. Acestui radical i s-a adăugat, în limba veche traco-dacă, sufixul -iko-s, obținându-se keuriko-s. În traco-dacă se zicea k’uriko-s. În străromână ciorecu. Iar în română cioarec(i). Prin geto-daci, cuvântul a ajuns la noi. Metoda urmată de Vinereanu se cheamă comparativ istorică. Și ea chiar îl duce pe cercetător la originea cuvintelor. Spre deosebire de răsfoitorii de dicționare, care vor să ne convingă că cuvintele nu evoluează în decursul a mii de ani, ci sar pârleazul, ca niște găini, de la un vecin la altul. Dar mai ales că au sărit pârleazul de la toți vecinii în limba noastră. Asta te face să pui la îndoială corectitudinea celor de la DEX.

            Până și unealta principală de muncă a țăranului român are denumiri numai de la migratori: de la legionari securea[11], de la slavi toporul[12], de la maghiari barda[13], de la turci baltagul[14].

            Nici pleata[15] nici chica[16] nu-i a lui. Și pe acestea le-a împrumutat de la slavi.

            Da poate nici trupul[17] nu-i al lui? parcă-l aud întrebând pe un cititor inimos.

            Firește că nu. Conform DEX-ului, l-a luat din vechea slavă.

            Dar măcar sufletul[18] îi al lui?

            Ce întrebare dacomanică! Firește, că nu. Conform DEX-ului l-a luat din latină. De la un suflitus cu asterisc, adică el nu există în limba latină, dar răsfoitorii de dicționare presupun că ar fi existat. De ce? Ca să provină din el românescul suflet, pe care ei nu l-au găsit nicăieri.

            Dar măcar capul, creierul, mintea, a munci, a gândi sunt ale lui?

            Nu, nici vorbă. Capul, mintea și creierul i le-au dat legionarii. Iar a munci și a gândi l-au învățat maghiarii.

            Citind etimologiile DEX-ului, ai senzația că te afli în lumea acelor ,,trolls” de pe internet care neagă totul. Cu un cinism și o lipsă de logică demnă de un balamuc, românului i se neagă adevărata identitate. Are în vocabular cuvinte de la toți vecinii și străinii. Numai de la strămoșii săi reali, geto-dacii, nici unul. Îți vine greu să crezi în profesionismul celor ce au alcătuit un asemenea ,,instrument științific”.

            Întrebarea este: ,,Cui folosește el?”

Nota mea: Bulversant acest articol al Iuliei Brânză Mihăileanu! Simplul bun simț este suficient pentru a ne da seama că DEX-ul este o catastrofă științifică, un instrument de menținere a falsului istoric. Cum e posibil ca un popor cu vechimea noastră, cu rădăcini clare în spațiul geto-dac (costumul popular românesc seamănă bine cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian), cu tradiții care se pierd în negura timpului, să nu poată păstra nici măcar o denumire geto-dacă din costumul pe care îl poartă de peste 2.000 de ani? Cine ar putea crede așa ceva? În concluzie, putem spune că dicționarul Explicativ al Limbii Române este o mizerie iar faptul că Academia Română îl girează este foarte grav. Ar fi interesant să se facă o cercetare pentru a vedea câți dintre autorii DEX-ului, în ultimul secol și jumătate, au fost români. Din informațiile mele, majoritatea au fost de altă etnie…

Oameni buni, acest articol trebuie să circule, trebuie răspândit pentru ca toți românii să înțeleagă minciuna în care trăiesc. Dați-i Share, trimiteți-l pe e-mail, publicați-l pe blogurile voastre. Măcar atât!!!

Daniel Roxin

---

                [1] Din fondul pre-latin. Cf. MihaiVinereanu, Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, Alcor Edimpex, 2009, p. 166.

                [2] Din fondul indo-european. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 188-189.

                [3] Din radicalul proto-indo-european lino, care definește inul. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 431; p. 434.

                [4] Din radicalul proto-indo-european al- ,,a crește”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 74; p. 445.

                [5] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 230.

                [6] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 155.

                [7] Origine dacică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 843.

                [8] Din fondul prelatin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 798.

                [9] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 398-399.

                [10] Din radicalul proto-indo-european keug’-, koug’- ,,coajă”, înveliș”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 253.

                [11] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 754.

                [12] Din fondul indo-european. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 842.

                [13] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 116.

                [14] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 113.

                [15] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 647.

                [16] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 217.

                [17] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 850.

                [18] Din radicalul proto-indo-european bhel-, bhle- ,,a (se) umfla, sufla”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 796.

Publicat de Daniel Roxin la 18:25