Identitatea dintre capitalism şi democraţie

Una dintre minciunile propagate de ideologii capitaliştilor este că democraţia este capitalismul. 

 

Identificarea frauduloasă a democraţiei cu capitalismul este doar unul dintre procedeele de deturnare a a cunoaşterii prin deturnarea gândirii corecte. Alături de la această procedură distructivă a gândirii raţionale se află şi altele. Aici acum ne concentrăm numai asupra acestui procedeu a cărui esenţă este nimicirea principiului identităţii. Acest principiu al cunoaşterii logice cere să considerăm că orice lucru este identic cu sine însuşi şi numai cu sine însuşi.

 

Cum poate fi identică democraţia cu capitalismul?

 

Iată cum.

 

Proprietatea individuală sau particulară asupra bunurilor materiale ale colectivităţii creează un ascendent al individului şi grupului înavuţit asupra restului majoritar al colectivităţii. Acesta este primul semn al puterii poporului. Puterea poporului se înfiripă cu îmbogăţirea unei minorităţi.

 

Chiar din punctul în care persoana sau grupul dispune de mijloacele materiale de trai poate să îşi subordoneze prin plătire celelalte persoane, persoane care nu au bunuri materiale pentru că nu au stăpânit acea artă a deposedării care te face proprietar de capital. Acesta este al doilea semn al puterii colectivităţii în sistemul social şi politic.

 

Următoarea fază în creşterea puterii poporului este condiţionarea existenţei şi funcţionării statului de către posesorii mijloacelor materiale. În această fază vedem cel de la treilea semn al democraţiei capitaliste: creşterea puterii poporului prin subordonarea organizaţiei statale faţă de voinţa persoanelor şi grupurilor deţinătoare de capital.

 

Pasul următor al puterii poporului se concretizează diferenţiat în condiţionarea celor trei tipuri de organe ale puterii statale capitaliste de finanţarea de către posesorii de capital. Aici avem de a face cu lucrul migălos al meşteşugarilor statali: lucrul legiuitor, lucrul executor şi lucrul judecător.

 

De bună seamă că lucrul legiuitor este democratic deoarece veniturile legiuitorilor sunt dependente numai de finanţarea populară făcută prin intermediul contribuţiilor proprietarilor capitalişti. De aceea şi produsele muncii legiuitorilor nu vor fi decât expresia voinţei şi puterii poporului. Capitaliştii sunt garanţii autenticităţii legiuirii populare. Ei nu au interese personale sau de grup. Deci legea nu are caracter de clasă ci numai o natură populară. Această situaţie este suficientă şi nici nu se mai îndoieşte nimeni de buna credinţă a clasei capitaliste. 

 

Deoarece statul capitalist nu este unitar deoarece capitaliştii ca reprezentanţi siguri ai poporului l-au împărţit în trei grupuri de organe care se bat între ele cu puteri egale, organul legiuitor nu are cum să îşi impună voinţa organului executiv sau organului judecător. Nu are cum deoarece deşi este finanţat de minoritatea cinstită a proprietarilor imediat ce ar încerca să înşele legiuitorilor li s-ar şi paraliza oarece de frica poporului. Legiuitorilor li s-a inoculat virusul paralizării la alegeri, virus ce se activează imediat la începerea legiuirii. În mod inexorabil atât proprietarul capitalist cît şi legiuitorul sunt slujitori ai majorităţii cel puţin, dacă nu ai totalităţii poporului.

 

Trecând la organele executive constatăm că legea de fier a democraţiei acţionează imperturbabil. Organul executiv are garantată egalitatea de putere cu organul legiuitor deoarece execută întocmai şi la timp norma făcută de legiuitor finanţat de capitalist care musai nu poate fi capitalist decât sub acceptul şi controlul poporului.

 

Organul judecător se află în egalitate cu organul executor deoarece şi el se subordonează legilor făcute de legiuitor care este controlat de popor prin garanţii capitalişti. De asemenea organul judecător este egal cu legiuitorul deoarece judecă numai în baza legilor făcute de acesta, legi care nu pot fi decât expresia motivaţiilor populare garantate de clasa proprietarilor. Judecătorul are o dublă egalitate: este egal cu legiuitorul ca judecător pe norme făcute de legiuitor dar este egal şi cu executorul pentru că îi judecă faptele iar executorul trebuie să se subordoneze deciziilor judecătorului. Această dublă egalitate o are şi organul executor deoarece el execută şi legea făcută de legiuitor dar şi hotărârea judecătorului.

 

Cine are felonia de a crede că este ierarhie  socială este de o mârşăvie condamnabilă deoarece egalitatea este liniară: puterea poporului este egală cu puterea capitaliştilor şi puterea capitaliştilor este egală cu puterile statale.

 

Ceea ce era de demonstrat.

Modelul interbelic al vieţii româneşti

12.000 de prostituate în 1927 erau în capitala bucalistă a României capitaliste. Este un indicator al civilizaţiei libidiniste mult idolatrizate de apologeţii capitalismului român. Legionarii voiau să îi omoare pe guvernanţii de atunci. Comuniştii deja le puseseră bombe la cur. Perioada interbelică a fost o perioadă interbelită adorată de intelectualitatea biologică a burgheziei româneşti. Borfăşia era ridicată la rang de cultură în acea perioadă. Astăzi criminalii demagogi ai Occidentului burghez vor să acrediteze modelul bordelesc de viaţă practicat atunci.

Iresponsabilitate prezidenţială

 

“Iar acum vedem cu adevărat că atunci am făcut o alegere corectă, care ne asigură securitatea, într-un context internațional complicat și extrem de periculos. Cooperarea pe multiple planuri între București și Washington s-a accentuat și consolidat în ultimii 15 ani, lucru recunoscut și continuat de președinții și guvernele care s-au succedat de atunci la conducerea României. Ne-am asumat niște angajamente, care nu sunt nici ale mele, nici ale lui Traian Băsescu sau ale noului președinte, Klaus Iohannis. Sunt ale României, sunt în logica servirii intereselor României. Revin și spun: pentru toate există un cost. SUA și-au asumat lupta împotriva terorismului. Această luptă a avut și are niște costuri, umane și materiale. Costuri pe care le-am cunoscut și noi, în angajamentul nostru în Irak și Afganistan. Nu trebuia să ni le asumăm? Nu trebuia să respectăm regulile stabilite prin tratatele la care suntem parte?”, a spus Ion Iliescu.

Sursa:  http://www.ziuaveche.ro/

1. Putem vedea şi cu minciunat;

2. Alegere corectă faţă de cine?

3. Dacă securitatea se asigură atunci securitatea ce asigură?

4. Unde vede Iliescu context căci nu suntem în text?

5. Acum este conjunctură periculoasă dar când a distrus echilibrul României nu era o faptă periculoasă.

5. A trimis mercenari români pe banii noştri în ţara irakienilor şi în ţara afganilor pentru a reprima pe duşmanii americanilor şi de aceea ne-a băgat preşedenţia în costuri pentru care ei  preşedinţii nu răspund.
 

6. Preşedinţii şi-au asumat nişte angajamente care nu sunt ale lor dar nu au făcut referendum deşi pretind că au făcut democraţie în România după lovitura de stat.

7. Parcă în 1989 nu era vorba că ne va costa lovitura de stat antiromânească. Acum ne costă.

8. Unde aveam noi terorism de ne trebuia teroarea americană pe cap în România?

9. Noi nu suntem parte la nici un tratat şi în consecinţă nu ne asumăm noi nici o obligaţie şi nici nu trebuie să respectăm angajamentele impostorilor postpucişti . Preşedinţii să-şi trimită copii şi nepoţii la moarte pe fronturile americane să nu-i lase să se prăsească pe banii noştri în România.

Nelegiuirea ca guvernare

Guvernanţii români nu conduc prin legi. Utilizează legile numai ca mijloc de şantaj şi atunci când guvernanţilor le oferă executarea legilor un avantaj.

Adevărata conducere în România se face în afara legii. Motivul pentru care guvernantul român nu execută legea este că îi trebuie libertate de acţiune în afara legii. Pentru a avea libertate în afara legii guvernantul român permite la rândul lui guvernatului să acţioneze în afara legii. În felul acesta obţine dublul avantaj: el poate acţiona în afara legii şi totodată îl compromite şi pe guvernat luându-i forţa morală de a cere lege şi dreptate. Împlicit prin permisiunea acţiunii în afara legii guvernantul creează supapele de defulare a nemulţumirii populare şi de reducere a ameninţărilor politice. Guvernantul îl face pe guvernat complice la ticăloşia sa prin tacita şi ilicita momire la obţinerea ilicită a bunurilor.

Prin această practică a cointeresării în nelegiuire România este condusă printre legi şi nu prin legi de douăzeci de ani şi are toate şansele să continue în acest mod deoarece s-au format deja automatisme acţionale individuale şi colective româneşti în toate sferele activităţii sociale. Ele sunt suficient de maturizate pentru a putea fi transmise printr-un proces informal de învăţare socială de la o generaţie la alta.