Postare prezentată

Raiul capitalist postpucist

După lovitura de stat antiromânească din 1989, agresiunea psihologică împotriva poporului român a îmbrăcat forme foarte diversificate. Una...

2015/07/29

Identitatea dintre capitalism şi democraţie


Una dintre minciunile propagate de ideologii capitaliştilor este că democraţia este capitalismul. 

 

Identificarea frauduloasă a democraţiei cu capitalismul este doar unul dintre procedeele de deturnare a a cunoaşterii prin deturnarea gândirii corecte. Alături de la această procedură distructivă a gândirii raţionale se află şi altele. Aici acum ne concentrăm numai asupra acestui procedeu a cărui esenţă este nimicirea principiului identităţii. Acest principiu al cunoaşterii logice cere să considerăm că orice lucru este identic cu sine însuşi şi numai cu sine însuşi.

 

Cum poate fi identică democraţia cu capitalismul?

 

Iată cum.

 

Proprietatea individuală sau particulară asupra bunurilor materiale ale colectivităţii creează un ascendent al individului şi grupului înavuţit asupra restului majoritar al colectivităţii. Acesta este primul semn al puterii poporului. Puterea poporului se înfiripă cu îmbogăţirea unei minorităţi.

 

Chiar din punctul în care persoana sau grupul dispune de mijloacele materiale de trai poate să îşi subordoneze prin plătire celelalte persoane, persoane care nu au bunuri materiale pentru că nu au stăpânit acea artă a deposedării care te face proprietar de capital. Acesta este al doilea semn al puterii colectivităţii în sistemul social şi politic.

 

Următoarea fază în creşterea puterii poporului este condiţionarea existenţei şi funcţionării statului de către posesorii mijloacelor materiale. În această fază vedem cel de la treilea semn al democraţiei capitaliste: creşterea puterii poporului prin subordonarea organizaţiei statale faţă de voinţa persoanelor şi grupurilor deţinătoare de capital.

 

Pasul următor al puterii poporului se concretizează diferenţiat în condiţionarea celor trei tipuri de organe ale puterii statale capitaliste de finanţarea de către posesorii de capital. Aici avem de a face cu lucrul migălos al meşteşugarilor statali: lucrul legiuitor, lucrul executor şi lucrul judecător.

 

De bună seamă că lucrul legiuitor este democratic deoarece veniturile legiuitorilor sunt dependente numai de finanţarea populară făcută prin intermediul contribuţiilor proprietarilor capitalişti. De aceea şi produsele muncii legiuitorilor nu vor fi decât expresia voinţei şi puterii poporului. Capitaliştii sunt garanţii autenticităţii legiuirii populare. Ei nu au interese personale sau de grup. Deci legea nu are caracter de clasă ci numai o natură populară. Această situaţie este suficientă şi nici nu se mai îndoieşte nimeni de buna credinţă a clasei capitaliste. 

 

Deoarece statul capitalist nu este unitar deoarece capitaliştii ca reprezentanţi siguri ai poporului l-au împărţit în trei grupuri de organe care se bat între ele cu puteri egale, organul legiuitor nu are cum să îşi impună voinţa organului executiv sau organului judecător. Nu are cum deoarece deşi este finanţat de minoritatea cinstită a proprietarilor imediat ce ar încerca să înşele legiuitorilor li s-ar şi paraliza oarece de frica poporului. Legiuitorilor li s-a inoculat virusul paralizării la alegeri, virus ce se activează imediat la începerea legiuirii. În mod inexorabil atât proprietarul capitalist cît şi legiuitorul sunt slujitori ai majorităţii cel puţin, dacă nu ai totalităţii poporului.

 

Trecând la organele executive constatăm că legea de fier a democraţiei acţionează imperturbabil. Organul executiv are garantată egalitatea de putere cu organul legiuitor deoarece execută întocmai şi la timp norma făcută de legiuitor finanţat de capitalist care musai nu poate fi capitalist decât sub acceptul şi controlul poporului.

 

Organul judecător se află în egalitate cu organul executor deoarece şi el se subordonează legilor făcute de legiuitor care este controlat de popor prin garanţii capitalişti. De asemenea organul judecător este egal cu legiuitorul deoarece judecă numai în baza legilor făcute de acesta, legi care nu pot fi decât expresia motivaţiilor populare garantate de clasa proprietarilor. Judecătorul are o dublă egalitate: este egal cu legiuitorul ca judecător pe norme făcute de legiuitor dar este egal şi cu executorul pentru că îi judecă faptele iar executorul trebuie să se subordoneze deciziilor judecătorului. Această dublă egalitate o are şi organul executor deoarece el execută şi legea făcută de legiuitor dar şi hotărârea judecătorului.

 

Cine are felonia de a crede că este ierarhie  socială este de o mârşăvie condamnabilă deoarece egalitatea este liniară: puterea poporului este egală cu puterea capitaliştilor şi puterea capitaliştilor este egală cu puterile statale.

 

Ceea ce era de demonstrat.

Trimiteți un comentariu