Putorile capitaliste; unitatea şi separarea lor

Nu există puteri in statul român  deoarece nu există stat. 

Există un grup de oameni care se imparte in subgrupuri pe criteriul intereselor de grup pe care propaganda imperialistă a Americii il numeste stat. A pretinde că esti stat inseamnă a servi poporul. Din momentul in care nu mai servesti poporul ci nevoile tale de grup poti fi o putere dar nu a poporului. Insusi statul a fost pervertit devenind dusmanul poporului. Cand statul se instrăinează de functia lui de apărător al poporului, atunci statul nu mai există fiind transformat in simplu parazit al poporului si slugă a statelor suprapuse. 


Propaganda mincinoasă a banditillor postpucisti nu este si nu va fi crezută de popor. Statul care si-a pierdut credibilitatea si care isi pierde unitatea de actiune in raport cu nevoile poporului se ascunde după eticheta capitalistă a separării puterilor ce luptă pentru scopuri ale indivizilor ce compun institutiile. In cazul acesta poporul poate refuza să-i plătească pe cei ce lucrează pentru străini după cum le poate lua si dreptul de a-i reprezenta.

In cazul precis al dreptacilor romani, oamenii dreptului au gandirea alterată de specificul activitătii pe care o fac mintea mergandu-le ca o rasnită in interesul capitalist nu in scopul justitiei.

 
Nu există identitate intre justitie si puterea judecătorească după cum nu există identitate intre capitalism si democratie. Identitatea intre capitalism si democratie  ca şi identitatea între justiţie şi sistemul judecătoresc sunt marote ale ideologiei postpuciste iar identitatea intre institutiile judecătoresti si justitie este cacialma occidentală realizată pentru inselarea cetătenilor romani.

Identitatea dintre capitalism şi democraţie

Una dintre minciunile propagate de ideologii capitaliştilor este că democraţia este capitalismul. 

 

Identificarea frauduloasă a democraţiei cu capitalismul este doar unul dintre procedeele de deturnare a a cunoaşterii prin deturnarea gândirii corecte. Alături de la această procedură distructivă a gândirii raţionale se află şi altele. Aici acum ne concentrăm numai asupra acestui procedeu a cărui esenţă este nimicirea principiului identităţii. Acest principiu al cunoaşterii logice cere să considerăm că orice lucru este identic cu sine însuşi şi numai cu sine însuşi.

 

Cum poate fi identică democraţia cu capitalismul?

 

Iată cum.

 

Proprietatea individuală sau particulară asupra bunurilor materiale ale colectivităţii creează un ascendent al individului şi grupului înavuţit asupra restului majoritar al colectivităţii. Acesta este primul semn al puterii poporului. Puterea poporului se înfiripă cu îmbogăţirea unei minorităţi.

 

Chiar din punctul în care persoana sau grupul dispune de mijloacele materiale de trai poate să îşi subordoneze prin plătire celelalte persoane, persoane care nu au bunuri materiale pentru că nu au stăpânit acea artă a deposedării care te face proprietar de capital. Acesta este al doilea semn al puterii colectivităţii în sistemul social şi politic.

 

Următoarea fază în creşterea puterii poporului este condiţionarea existenţei şi funcţionării statului de către posesorii mijloacelor materiale. În această fază vedem cel de la treilea semn al democraţiei capitaliste: creşterea puterii poporului prin subordonarea organizaţiei statale faţă de voinţa persoanelor şi grupurilor deţinătoare de capital.

 

Pasul următor al puterii poporului se concretizează diferenţiat în condiţionarea celor trei tipuri de organe ale puterii statale capitaliste de finanţarea de către posesorii de capital. Aici avem de a face cu lucrul migălos al meşteşugarilor statali: lucrul legiuitor, lucrul executor şi lucrul judecător.

 

De bună seamă că lucrul legiuitor este democratic deoarece veniturile legiuitorilor sunt dependente numai de finanţarea populară făcută prin intermediul contribuţiilor proprietarilor capitalişti. De aceea şi produsele muncii legiuitorilor nu vor fi decât expresia voinţei şi puterii poporului. Capitaliştii sunt garanţii autenticităţii legiuirii populare. Ei nu au interese personale sau de grup. Deci legea nu are caracter de clasă ci numai o natură populară. Această situaţie este suficientă şi nici nu se mai îndoieşte nimeni de buna credinţă a clasei capitaliste. 

 

Deoarece statul capitalist nu este unitar deoarece capitaliştii ca reprezentanţi siguri ai poporului l-au împărţit în trei grupuri de organe care se bat între ele cu puteri egale, organul legiuitor nu are cum să îşi impună voinţa organului executiv sau organului judecător. Nu are cum deoarece deşi este finanţat de minoritatea cinstită a proprietarilor imediat ce ar încerca să înşele legiuitorilor li s-ar şi paraliza oarece de frica poporului. Legiuitorilor li s-a inoculat virusul paralizării la alegeri, virus ce se activează imediat la începerea legiuirii. În mod inexorabil atât proprietarul capitalist cît şi legiuitorul sunt slujitori ai majorităţii cel puţin, dacă nu ai totalităţii poporului.

 

Trecând la organele executive constatăm că legea de fier a democraţiei acţionează imperturbabil. Organul executiv are garantată egalitatea de putere cu organul legiuitor deoarece execută întocmai şi la timp norma făcută de legiuitor finanţat de capitalist care musai nu poate fi capitalist decât sub acceptul şi controlul poporului.

 

Organul judecător se află în egalitate cu organul executor deoarece şi el se subordonează legilor făcute de legiuitor care este controlat de popor prin garanţii capitalişti. De asemenea organul judecător este egal cu legiuitorul deoarece judecă numai în baza legilor făcute de acesta, legi care nu pot fi decât expresia motivaţiilor populare garantate de clasa proprietarilor. Judecătorul are o dublă egalitate: este egal cu legiuitorul ca judecător pe norme făcute de legiuitor dar este egal şi cu executorul pentru că îi judecă faptele iar executorul trebuie să se subordoneze deciziilor judecătorului. Această dublă egalitate o are şi organul executor deoarece el execută şi legea făcută de legiuitor dar şi hotărârea judecătorului.

 

Cine are felonia de a crede că este ierarhie  socială este de o mârşăvie condamnabilă deoarece egalitatea este liniară: puterea poporului este egală cu puterea capitaliştilor şi puterea capitaliştilor este egală cu puterile statale.

 

Ceea ce era de demonstrat.

Puterea capitalistă judecătorească

Puterea capitalistă este unitară. Latura judiciară a puterii capitaliste se exercită prin prin mecanisme de drept şi de stat mult mai flexibile astăzi decât altădată mai adecvate exploatării oamenilor. Unul dintre aceste mecanisme este pedepsirea celui care cere dreptate. 

Împotriva celui care vrea justiţie oligarhia capitalistă are următoarele pârghii juridice:

1.Încărcarea cu cheltuieli a celui care cere dreptate.

Pentru a putea împrăştia eforturile celui care justiţie, capitaliştii impun taxe crescânde pe actele judiciare astfel încât cel nedreptăţit să nu le poată plăti şi depăşi.

Pentru a nu fi tras la răspundere capitalistul care acţionează în defavoarea cetăţeanului. 
Cel ce vrea să combată un abuz capitalist prin lege, cetăţeanul cinstit este obligat să plătească cheltuieli ocazionate de proces supraîncărcate faţă de necesitatea procesului. De exemplu trebuie să folosească un onorariu foarte mare pentru avocat.

Experţii sunt scoşi în afara activităţii statale pentru a lucra particular. Deci statul este slăbit exact în zonele de activitate în care ar trebui să îl servească pe cetăţeanul cinstit. Aceasta este o dovadă că statul capitalist nu este un stat al oamenilor cinstiţi.

Tot pentru a nu fi traşi la răspundere capitaliştii stabilesc tarife foarte mari pentru experţi ca să nu nu poată fi plătite de către petent.

2. Complicarea procedurilor.

Sunt îngreunate condiţiile de admisibilitate a cererii de chemare în judecată.

Un cetăţean ce munceşte nu poate îndeplini condiţiile de admisibilitate ale cererii pentru că sunt complicate şi sub pretextul profesionalizării activităţii legiuitorii capitalişti le multiplică până la sabotaj.

Prin mulţimea regulilor şi prin dispunerea lor neştiinţifică şi nepractică capitaliştii caută să îl descurajeze pe petent.

3. Scurtarea programului de lucru cu publicul.

Prin organizarea antidemocratică a programului de activitate zilnică a instituţiilor juridice este împiedicat accesul la justiţie a părţii vătămate şi este urmărită protejarea prelungită a răufăcătorilor. Orarul instituţiilor este astfel făcut ca cetăţeanul prin în munca capitalistă nu mai ajunge să îi contacteze pe funcţionarii sistemului judecătoresc.

4. Parazitismul birocratic al capitalismului.

Deşi cheltuiesc sume enorme cu tehnica informatizării în fapt cantittate de hârtii pe care dublează evidenţa face ca munca funcţionarilor să devină o rutină. Fiecare funcţionar caută să scape de corvoada arhivistică şi să petreacă timpul într-un mod mai uşor de suportat.

De fapt scade calitatea actilui judecătoresc prin cantitatea dosarelor ce se adună.

5. Perfecţionarea infracţională în interiorul sistemului judecătoresc.

Esenţa partinică, de clasă a orânduirii capitaliste imprimă şi sistemului judecătoresc acest caracter de deposedare prin multiple metode judiciare de fraudare, înşelare şi furare. Activitatea judecătorească capitalistă ocazionează acumularea de experienţă periculoasă social în activitatea deposedare materială.

Există în sistemul capitalist judiciar o experienţă infracţională care depăşeşte pe departe experienţa amatoricească din afara sistemului.

6. Propaganda mincinoasă a dreptului capitalist.

Pe multiple căi se propagă diferite principii care sunt principii false ale dreptului capitalist: principiul separării puterilor capitaliste de stat, principiul statului de drept etc. În realitate aceste idei nu sunt principii pentru că în realitate statul capitalist acţionează unitar în diversitatea formelor sale de subjugare faţă de motivaţiile capitaliştilor.

De exemplu separarea puterilor capitaliste în stat nu este compusă din puterile legislativă, executivă şi judecativă ci se dispune în cele trei puteri susmenţionate pentru că trebuie salvgardată puterea unică a capitaliştilor asupra restului poporului în vederea exploatării pentru profit.

În general procesul judiciar capitalist se sfârşeşte prin sărăcirea petentului cinstit, abandonarea acţiunii judiciare, pedepsirea petentului pentru încercarea de a face dreptate.

7. Manevrarea personalului incompetent.

Capitaliştii au grijă ca şcolile de drept să fie din ce înce mai neştiinţifice. Aceasta produce ca efect creşterea cantităţii de licenţiaţi în drept care nu posedă cunoştinţele priceperile şi deprinderile profesionale.

Această masă de absolvenţi necalificaţi este însă foarte utilă pentru manipularea dosarelor. În caz de descoperire vinovaţii nu sunt pedepsiţi ci sunt pedepsiţi aceste slugi capitaliste. De exemplu o anchetă poate să nu fie bine făcută, o cauză să nu fie bine încadrată o sentinţă să fie greşit judecată. O slabă pregătire nu formează conştiinţă cetăţenească şi nici una profesională ceea ce se poate constata în modul iresponsabil în care este făcut lucrul judiciar.

Un efect al existenţei acestei mase de manevră este că în multe cazuri personalul judiciar nu acţionează ca părţi ale unei instituţii sociale utile cetăţenilor ci ca persoane particulare. De exemplu un funcţionar poate să îşi rezolve o problemă personală prin exercitarea funcţiei sale pentru a presa un cetăţean să sustragă un document de la dosar pentru a avantaja o parte din proces.