2009/07/10

Şarlatanie ştiinţifică

O definiţie obiectivă, reală a psihicului, o definire ca redare a unei existenţe încă nu poate fi găsită în scrierile de specialitate. Cauza acestei stranii situaţii este aceea că nu s-a descoperit materia din care este constituit psihicul, substanţa lui specifică.

Unii autori neagă existenţa pshicului pe motiv că nu este cognoscibil direct prin mijloace obiective.

Diverşii autori care încearcă a circumscrie psihicul ca existenţă sunt nevoiţi să se menţină în sfera fenomenalului, perceptibilului, limitându-se la descripţii exterioare prin redarea manifestărilor indirecte ale psihicului.

Alţi autori uită că sarcina cunoaşterii ştiinţifice este să definească riguros obiectul de care se ocupă şi după eşecul definirii directe a existenţei pshicului trec la descrierea şi explicarea diferitelor tipuri de manifestări psihice, la descrierea relaţiilor şi funcţiilor pshicului dezvoltând o imensă cantitate de informaţii despre ceea ce nici măcar nu au definit. În această direcţie sunt ilustrative definiţiile date psihicului de autori ca Paul Popescu Neveanu, Mielu Zlate.

În ,, Psihologie,, manual de liceu clasa a-X-a, 2005 Mielu Zlate arăta că psihicul este o formă.
Anume este o formă de reacţie a organismului la solicitările mediului formă de reacţie având ca scop adaptarea organismului la mediu. Această formă de reacţie este una din multele forme de reacţie la mediu a organismelor de-a lungul evoluţiei biologice. (Zlate, 2005, p. 13)

Se menţionează în ordine cronologică la organismele vegetale reacţia ca fotosinteză sau ca tropism. La organismele animale se remarcă forme mai evoluate de reacţie ca iritabilitate, excitabilitate, instinct, reflex şi altele.

Forma de reacţie ,,pishic,, a apărut la animalele care au sistem nervos denumite cefalopode. La rîndul său această formă de reacţie a organismului la mediu a parcurs o succesiune de faze evolutive, succesiune determinată de condiţiile schimbătoare ale mediului în care organismul a trăit.

Se susţine că pishicul este formă a vieţii de relaţie adică a vieţii trăite de organism în legătură cu împrejurările în care se află. În sprijinul acestei idei se afirmă că psihicul are sursa şi expresia sa vitală în realitatea exterioară. Deci pshicul are sursa şi expresia în relaţia cu mediul dar ce este psihicul nu se demonstrează.

Se argumentează că întreruperea contactului cu realitatea exterioară activitatea psihicului s-ar perturba.

Reamintim că această definiţie deşi generală se menţine în zona observabilului nedefinind substanţial psihicul.

,,Psihicul este un rezultat, un produs, o funcţie a materiei superior organizate care este creierul. Deşi psihicul are un suport material-cuantic, energetic, fizico-chimic, electrofiziologic, neurologic, el nu se confundă cu acesta,, (Zlate, 2005, p 13)

Deci psihicul este produs al creierului. Creierul produce psihic. Dar ce este acest produs al creierului?

Pishicul este o funcţie. Deci există funcţia de psihic. Funcţia de pshic este exercitată de creier.

Psihicul are suport material dar nu se confundă cu suportul material. Cine nu îl confundă? Sau poate nu trebuie confundat cu suportul său. Să presupunem că nu îl confundă nimeni pe psihic cu suportul său care este material şi implicit îl distingem de suportul material deci suntem obligaţi să îl considerăm nematerial. Dacă psihicul este nematerial atunci nu există identitate între psihic şi materie. De aici decurge concluzia logică: psihicul nu trebuie identificat cu o existenţă materială. În consecinţă psihicul nu este decât o existenţă nematerială. Dar fiind un produs al materiei aceasta presupune că materia produce nematerie adică ceva total diferit de ea însăşi. Este o trecere a ceva în opusul său. Presupunînd că materia este universală trebuie să admitem că materia negându-se pe sine s-a transformat din existenţă în nonexistenţă. În consecinţă psihicul este nonexistenţă. Această consecinţă ar explica imposbilitatea definirii sale ca obiect existent. Pentru a putea defini psihicul ca entitate existentă trebuie să permitem să existe în Univers atât materia cât şi nemateria. În cazul acesta materia nu mai este universală ci este doar existenţă particulară alături de nematerie care este o altă existenţă particulară care este psihic. Deci Universul are o compoziţie duală materială şi nematerială. În acest caz psihicul fiind o existenţă particulară el poate fi definit ca existenţă specifică printr-o definiţie reală: psihicul este cutare existenţă. Autorul nu dă o definiţie reală a unei existenţe.

Neatacând problema la bază adică nedefinind obiectul real autorii se văd nevoiţi a continua substituţii de definiţii după cum urmează.

,, Psihicul reprezintă o altă expresie a activităţii nervoase superioare, a activităţii reflexe a creierului,, (Zlate, 2005, p 13)

Psihicul este deci o expresie. Activitatea nervoasă superioară are diferite expresii din care una este psihicul.În sprijinul afirmaţiei că activitatea reflexă a a creierului produce această expresie care este psihic aduce argumentul că orice tulburare a funcţionării neurocerebrale produce tulburare a activităţii psihice. Dar ni se atrage atenţia să nu înţelegem că procesele din creier determină activitatea psihică. Deci activitatea creierului produce psihicul dar nu îl determină. Deci ceea ce produce nu determină. Creierul, scrie autorul nu este izvorul vieţii psihice ci doar organul prin care fiinţează viaţa psihică. Cauza pshicului este în realitate. ( Se înţelege că realitatea nu este în creier ci în afara lui, în creier fiind altceva decât realitatea). Realitatea acţionează din exterior prin intermediul materiei superior organizate asupra psihicului. Creierul printr-o anumită funcţionare (cauzată din exterior) face să apară o anumită funcţie a sa care este psihicul.

Psihicul este o construcţie subiectivă (internă, mintală, a realităţii obiective care se exteriorizează în comportament (Zlate, 2005, p14)

Această definiţie ne spune că există un subiect care construieşte psihicul adică există o minte care construieşte o entitate numită pshic entitate care apoi iese din minte şi se concretizează în exterior.

Se dă o definiţie negativă a psihicului care arată ce nu este pshicul nu ce este el după cum urmează.

Psihicul nu este o copie a realităţii ci o filtrare a realităţii prin ansamblul de trebuinţe, necesităţi, etc.

Deci psihicul este un produs care trece prin filtrele motivaţiilor care preexistă psihicului. Abia după ce realitatea trece prin filtrele motivaţiei se constituie psihicul. Aici psihicul se reduce la un anumit fenomen psihic.

Caracterul subiectiv a psihicului constă în :

1. Apartenenţa psihicului la un subiect

Aceasta presupune preexistenţa subiectului faţă de psihic.

2. Psihicul selectează, aproximează obiectul în funcţie de particularităţile personalităţii;

Se presupune preexistenţa personalităţii pentru apariţia psihicului.

3. Psihicul reprezintă transpunerea şi traducerea pe plan mintal a realităţii, înconjurătoare, a obiectuvului în subiectiv fiind o modelare informaţională a lumii şi a relaţiilor cu lumea;

Se presupune preexistenţa minţii, a subiectului ca o condiţie pentru apariţia pshicului.

4. Psihicul are un caracter prin excelenţă activ ; se realizează prin intermediul unor operaţii de mânuire, prelucrare, etc.

Omite fenomene psihice pasive: ca de exemplu visul din timpul somnului.
Psihicul este condiţionat social şi istoric ( Zlate, 2005)
Este condiţionat dar nu se ştie ce este.
_______________________________________

Aceasta este ştiinţa psihologică la nivel bazal, adică la nivelului învăţământului liceal. Veţi vedea însă că nici la nivel superior ştiinţa psihologică nu este mai avansată.

2009/06/22

Antiromânism pacepat

Imperialiştii occidentali împrumută 20 miliarde euro românilor cu dobândă. Românii nu pun mâna pe bani direct ci prin intermediul Băncii Naţionale conduse de Isărescu.Isărescu dă banii băncilor străine şi băncile străine vă dau banii vouă celor care nu aveţi case cerându-vă dobândă pe banii pe care tot voi i-aţi împrumutat cu dobândă de la capitaliştii internaţionali cu sediul în SUA. După ce Ceauşescu a lăsat poporul român fără datorie externă capitaliştii au îndatorat-o în 20 de ani cu 100 de miliarde de euro după ce le-a distrus economia românească pentru a nu mai putea achita datoria.
Mulţumiţi-le americanilor pentru că v-au făcut sclavii lor pe viaţă.
Generalul Pacepa este preamărit pentru trădarea României şi protejat de statul american.
Necolaiciuc este de asemenea protejat de americani după ce a devalizat CFR.
Dinu Patriciu dă din banii românilor 100.000 de mii de euro pe an pentru studenţii români de capacitate care vor studia în străinătate în vederea slujirii duşmanilor României deposedând România de intelectualii de care are nevoie.
Salvarea economiei româneşti este în exploatarea canadiană a rezervelor de aur din Roşia Montană pentru 4 miliarde de euro pe an! Aceasta este ultimul răcnet al propagandei neocolonialismului antiromânesc.
În aceste condiţii desigur poporul român ridică în slăvi indivizi taraţi şi face vedete din lesbiene, perverse sexuale, prostituate şi vedete porno.
Mai nou ministerul învăţământului vrea să scoată din liceu logica şi economia politică pentru a transforma liceul în fabrică de zombii.
Pe tineri i-au prostit cu aşa-zisele facultăţi capitaliste din care ieşi muncitor necalificat.
I-a minţit până acum cu promisiunea economiei de piaţă şi cu munca în străinătate. Popii contribuie la prostirea poporului prin amăgirea pensionarillor iar ministeriul sănătăţii are grijă să-i trimită la moarte.
Români voi nu vedeţi că suntem în război?

Revoluţionarii din 1989

Eu cred că în 1989 au fost şi revoluţionari.

Revoluţionarii însă au fost sufocaţi de pucişti. Revoluţionarii au murit sau au trăit denaturaţi dacă au scăpat de represiune puciştilor.

Revoluţionarii reali din 1989 au fost reprimaţi cu brutalitate inconştientă pentru ca alt strat social să se ridice deasupra: capitaliştii ascunşi sub masca de comunişti. Aceştia furaseră bine în timpul socialismului şi voiau să se bucure acum ,,creştineşte,, de pradă.

Voi revoluţionarii reali aţi fost puţini pe lângă ei care au luat legătură cu hoţii occidentali şi şi-au consolidat averile şi puterile în paguba poporului român.

Revoluţionarii au uitat însă că viaţa individului uman este efemeră. Au uitat că se îmbătrâneşte se slăbeşte şi se moare.

Şi au mai păţit ceva revoluţionarii adevăraţi: au uitat că mintea omenească este slabă şi fără să şi dea seama au muşcat momeala ideologică occidentală. Atunci au fost pierduţi.

Occidentului ia convenit ca o acţiune revoluţionară să îmbrace forma ordinară a unei acţiuni stradale. I-a convenit Occidentului această degenerare a unei revoluţii pentru că le era ceva familiar, ceva cunoscut şi manevrabil aşa cum acum le-ar conveni de minune nişte acţiuni dure pentru că au aplicat eticheta de terorist tuturor celor care se revoltă practic împotriva diminaţiei oligarhiei occidentale. aceste forme vizibile teatrale palpabile le convine că le intră exact în mână. Au specialişti în lovituri de stat. Au specialişti în războaie neconvenţionale.

Voi contestatarii loviturii de stat aţi fost un simplu exerciţiu de rutină cu acţiunea voastră care a fost integrată imediat de agenturile occidentale în lupta antiromânească. aţi muşcat momeala pavloviană. Ştiau că vă curg balele după căteva bunuri materiale de producţie occidentală, căteva spectacole violente, căteva imagini llibidinoase şi veţi uita imediat esenţa umană şi identitatea naţională. Unul din exemplarele ,,revoluţiei,, este impostorul Marian Munteanu care face creştineşte trafic de arme sub momeală occidentală. Unde este idealul fericirii umane unde este interesul naţional? Capitaliştii v-au avut. Îmi pare rău dar trebuie să vă spun aceste adevăruri pentru ca lumea să nu trăiască cu iluzia inoculată de ideologii imperialismului occidental: că voi românii vă conduceţi singuri.

Nu tătucă vă conduce America prin intermediul găştii capitaliste de la Bruxelles.

Ce revoluţie? Ce democraţie? O minciună propagandistică sfruntată în serviciul puterilor economice şi politice occidentale!

Aici este zona ideologică unde trebuie să vă separaţi , să vă detaşaţi de antiromânism, măcar ca gest de onoare înaintea de terminarea unei vieţi trăite degeaba pentru voi şi cu folos pentru pentru străini şi slugile lor interne.

2009/06/09

Oligarhizarea postpucistă

În urma ultimelor experienţe sociale româneşti putem concluziona. Gaşca politică română a devenit un grup de indivizi care trăiesc autonom juridic. Nu poporul îi ţine pe ei în funcţii ci străinătatea şi ei înşişi pe baza sereleului politic format şi consolidat în urma loviturii de stat din 1989.

Odată formată baza materială şi financiară a oligarhiei politice nu mai există şanse de readucere la normalitate a vieţii cetăţeneşti. Se consolidează mecanismele acumulării materiale mecanismele deţinerii şi controlului politic şi nimeni nu mai intră şi nimeni nu mai iese. Un cetăţean cinstit fără nici un ban nu mai are acces la conducerea României. Eşti filtrat prin averea pe care o deţii prin pârgiile politico-juridice de care dispui şi nu mai rămâne nimic din grupul sau persoana care încearcă să acceadă la conducerea poporului român. Aceasta a fost baza oligarhizării politice postpuciste a României.

Această stare de separare a poporului de conducerea sa va fi folosită de străini ( Occident) pentru noi lovituri de stat poreclite revoluţii . Din această mascaradă imperiul occidental va ieşi nepătat pentru că el este ,,democratic,, şi vrea ,,ordine,, socială în România.

În această conjunctură Imperiul americano-european vrea la ,, conducerea Europei,, numai oameni incababili ca exmatriculata Elena Băşescu sau ca Adrian Severin care serveşte interesele antiromâneşti.

Borfăşimea politică română trăieşte cu iluzia că poporul român este prost. Poporul român nu este prost şi le-a transmis animalelor politicii că nu le vrea la conducerea României dar borfetele nu au înţeles prea seriosul mesaj al absenţei de la vot ci au înţeles că pot să se voteze pe ei înşişi în jurul cazanului cu ciolane eurate.
Are dreptate poporul român deocamdată. Le-a dat timp de gândire 19 ani. Probabil îi va mai lăsa câţiva ani ca să adune probe concludente şi imparabile. SUA ştie şi stă în spate. Mai vedem...

2009/05/07

Universitatea ca bişniţărie capitalistă

Universitatea din Bucureşti mai are doar numele din ceea ce a fost.

Nu mai este facultatea ceea ce a fost. Acum facultăţile funcţionează pe principiul prostesc al economiei de piaţă. Dai banii şi nu fac cursuri. Dai banii şi nu fac seminarii. Dai banii şi îţi vin nişte profesori necalificaţi, nişte postpucişti care învaţă odată cu studenţii, făcându-se de râs. Nişte profesori ce nu fac distincţia între raţionament şi judecată între acţiune şi activitate dar predau cursuri de psihologie şi metodologie a cercetării.

În fiecare semestru trag chiulul profesorii câteva cursuri, câteva seminarii. Se închină şi lui Cristos şi lui Buda numai banii să iasă. Chiulurile le organizează cu unii studenţi în acord. Îi umflă pe studenţi cu nişte note mari pentru eticheta reclamei de piaţă şi merg cu bişniţa mai departe cu producţia angrosistă de licenţiaţi care nu disting inteligenţa de gândire.

O soluţie ar fi să dea banii înapoi studenţilor pentru cursurile şi seminariile nefăcute. Ministerul ar trebui să vadă de Universitatea din Bucureşti deoarece este universitate plătită din banii poporului român şi aceşti bani nu se mai întorc niciodată la cel care a plătit. Până nu va fi prea târziu! Până nu va împuţi Romania de mediocrităţi intelectuale capitaliste pustpuciste care vă vor învăţa că judecata este corectă şi raţionamentul este adevărat!

2009/05/03

Scule capitaliste

Maşină, telefon, leptop, costum.
Acestea sunt scule cu care i-au tâmpit capitaliştii pe români .

Nu le mai trebuie locuinţă că au maşină. Nu le mai trebuie vaci că mulg leptopul. Nu le mai trebuie pâmânt pentru că se fură mai bine cu telefonul. Nu le mai trebuie salopetă pentru că se înşeală mai bine la costum şi cravată. Se mai adăugă un accesoriu capitalist indispensabil: organul sexual. Acesta este necesar deoarece prin el devii oamă de ştiinţă, oamă de afaceri, oamă de ,,cultură,, şi în general curlingist.

2009/04/21

Republica Burdihan

Politica bucureşteană de concentrare a puterii şi averii pe şandramaua dâmboviţeană a început pe vremea turcilor şi a continuat şi în vremea monarhiei şi în vremea socialismului. Partidul Comunist Român şi-a dat seama de această tendinţă şi a instituit principiul dezvoltării proporţionale a forţelor de producţie pe teritoriul României. A instituit chiar interdicţia de a te stabili în capitală fără justificare de prin anul 1980.

Dezvoltarea mostruoasă a oraşului Bucureşti faţă de oraşele României începuse a fi stopată. Totuşi încă din vremea socialismului se trăia cel mai bine în Bucureşti. De aceea foarte mulţi oameni au migrat la Bucureşti.

Concentrarea puterii şi averii la Bucureşti a continuat şi după lovitura de stat din 1989. De data aceasta nu mai exista nci un principiu legat de popor ci numai legat de principiul capitalist al profitului când Românmia a devenit obiect la jafului capitaliştilor naţionali şi internaţionali.

Consecinţa actuală români este că aşa-zisa capitală a României vă mănâncă banii cu care este întreţinut poporul bucureştean şi hoţii de pe Dâmboviţa. Şti voi români că guvernanţii au luat mită de vreo şapte milione de euro pentru a cumpăra pe banii voştri nişte elicoptere inutile englezeşti şi că au plătit americanilor opt sute de milioane de euro pentru una sută de metri de autostradă? Ştiţi că acum vor să vă bage mâna în buzunar şi să vă deposedeze de puţinele venituri pe care le aveţi obligându-vă să plătiţi asigurare pe locuinţă pe lângă impozitul nedrept pe care vi-l iau pe coteţ? Ştiţi că vă vor deposeda de 700 de euro ca să vă renovaţi forţat locuinţa sub numele de îmbunătăţire termică tocmai acum când clima se încălzeşte?

Poporul bucureştean, ţine locul poporului român pentru că de bucureşteni le este frică guvernanţilor şi nu de voi cei 70 la sută din populaţia României. Dacă poporul bucureştean are maţul plin, are coteţ şi parteneri sexuali el constituie o garanţie a deţinerii puterii în România. Aceasta se întâmplă pentru că dacă voi populaţia României vreţi să cereţi ceva capitalei, burdihanul plin al Bucureştiului se interpune între voi şi guvernanţi ca o garanţie că poporul trăieşte bine.

Televiziunile de pe gârla Dâmboviţa trăind din plin această psihoză a monopolului cultural românesc
îşi închipuie că formează conştiinţă de cetăţean cu tembelismele lor de şatră dâmboviţeană. La fel fac şi radiourile şi presa scrisă. Republica Capitalistă Bucureşti. Republica Capitalistă România se va reduce la Republica Gârleană Dâmboviţa.

Iată şi explicaţia serioasă pentru dispreţul basarabenilor faţă de România mare. Cu cine şi pentru ce să se unească? Au destulă sărăcie ei acolo. Nu mai au nevoie de cea a României mari. E trist dar adevărat: burdihanul Bucureştiului este mai important decât România Mare. Aceasta este o axiomă peste care naţionaliştii adevăraţi nu vor putea trece fără să înfrunte aşa-zisa capitală a românilor.

2009/04/18

Idealul curviei creştine

Există acum în România o categorie umană dependentă de pârghiile puterilor occidentale adică de fondurile băneşti ale unor instituţii străine. În virtutea acestei susţineri acesti intelectuali trebuie să facă politica impusă de Occident. Partea proastă este că plăteşte şi poporul român pentru a i se educa tineretul. Plăteşte degeaba că tineretul este făcut adunătură de maimuţe prooccidentale de către aceşti intellectuali dedicaţi servilismului. În această categorie îi găsim pe unii intelectuali cum ar fi profesorii.Ei au o directă influenţă asupra studenţilor şi elevilor chiar şi asupra preşcolarilor.

Pare că spun banalităţi că doar toată lumea ştie că tineretul român este pervertit de harnicii agenţi ai educaţiei mondialiste. Este o banalitate consimţită de poporul român pentru că în schimb i se oferă cacialmale televizate pe post de cultură, alimente cancericene pe post de hrană, apă infectă şi toxică pe post apă potabilă organe sexuale de cauciuc şi alte bunătăţi capitaliste.

Acţiunea organizată de distrugere a idealului educaţional român merge până acolo încât un profesor de universitate nu mai are nici curajul să predea tema idealului educaţional de frica represiunii politico-ideologice care ia forma şantajului indirect. Nu numai idealul educaţional nu îl mai predă la cursul de pedagogie ci nu mai predă nici principiile pedagogice ploconindu-se în faţa ideii că învăţăcelul se dezvoltă singur. Adică îl dezvoltă ţigănimea de la televiziuni, ţigănimea care cerşeşte, filmele porno şi filmele criminale americane.

Adică voi cetăţenii români îi plătiţi pe aceşti paraziţi pentru a vă lăsa copii de izbelişte sau a-i educa în spiritul parazitismului, curviei şi hoţiei. Biserica creştină este biserică capitalistă funcţionând pe principiul servirii celui bogat şi puternic. Bisericile creştine protestante sunt slabe şi chiar persecutate.

Dacă sunt creştini cei care deţin televiziunile de ce lucrează în zi de paşti? Pentru că vor avere! Averea este baza creştinismului actual. Dacă nu ai avere eşti dispreţuit de orice creştin pentru că eşti prost. Studenţii creştini trag chiulul de rup şi înainte şi după paşti pentru că nu vor să înveţe ci să cumpere diplome ca să mănânce un ban nemuncit adică un ban creştinesc.

Iată de ce profesorii de pedagogie nu mai au curajul să prezinte astăzi un ideal educaţional.

2009/02/14

Imperializare şi lingăi români

Lingăii occidentului au următoarele elemente intelectuale comune:


1.Halesc momeala imperializării sub denumirea de mondializare.

De frică, păzindu-şi hoitul uită automat că agenţii imperializării nu sunt ruşii, japonezii, chinezii, indienii sau arabii -ca să menţionez câteva popoare care contează într-un proces de globalizare.


2.De frica pierderii ciolanului la care rod, nu iau informaţii în mod raţional, echilibrat din toate sursele şi despre toate popoarele cum s-ar cuveni unui cunoscător al mondializării ci numai din sursele furnizate de autorii imperializării.

3. Fac atâta propagandă anti mondializare încât sfârşesc prin a face propaganda imperializării şi a furniza informaţii gratuite spionajului imperialist şi trădează pe cei pe care pretind că îi slujesc adică pe cei din poporul propriu.

4. Utilizează preponderent limba imperialiştilor şi uneori până la absurd ca şi cum toată lumea ar fi americană şi se înţelege de la sine că trăieşte valorile Americii de Nord.

5. Orice bâşină propagandistică imperială o inhalează pentru a o transforma într-o emisie de ideologie naţionalistă, sinteză a veninului spiritual imperial occidental şi viermismului naţional local.

6. Preiau benevol directive imperiale occidentale şi le transformă în crez de viaţă personală în ciuda tuturor contradicţiilor existenţiale în care intră.

O probă a conformării lingăilor români faţă de imperialismul american a fost faptul că românii nu au făcut demonstraţie împotriva agresării americane a Europei prin distrugerea Slaviei de Sud şi nici împotriva pactului american al Atlanticului de Nord când şi-a pus steagul morţii pe Casa Poporului Român.

Pentru oamenii atenţi, toate aceste semne trebuie să dea de gândit că avem de a face cu o acţiune concertată a duşmanilor noştri prin intermediul propriilor noştri cetăţeni în condiţii de ocupaţie politică şi economică.

Se desprind unele reguli praxiologice pentru raportarea la toate grupurile şi indivizii cu care avem de face astfel încât să ne asociem în cunoştinţă de cauză.

Una din reguli este să ne definim termenii prin gen proxim şi diferenţă specifică sau măcar printr-o definiţie reală. De exemplu termenii de mondializare şi imperializare, comunism, socialism, capitalism, democraţie, aristocraţie, oligarhie, etc trebuie definiţi cu precizie căci sunt puternic confuzi şi neclari adică exact aşa cum îşi doresc tâmpitorii occidentali. Aveţi în vedere că TÂMPITORII IMPERIALI lucrează continuu şi intens pentru degradarea spirituală apoi psihică a românimii. La fel de continuu şi de intens trebuie să lucrăm şi noi căci fără conştiinţă aţi văzut că nici măcar partidele comuniste, care au avut puterea politică 70 de ani într-o treime de lume nu au reuşit să construiască societatea comunistă niciunde.

2008/09/05

Noi revoluţionarii

O manifestare politică trebuie să respecte regulile impuse de stăpâni. Iată lecţia pe care ne-o dă Radu Soviani, postul de televiziune Realitatea şi Petre Roman.
O exigenţă aparte o aduce Roman este de a nu se spune că statul naţional român este în disoluţie. Bineînţeles o face în scopul ascunderii transferului atributelor statului român către statul supranaţional al Americii.

Deci noi revoluţionarii ar trebui să nu mai fim huligani, să nu ieşim neautorizaţi în stradă.
Noi revoluţionarii suntem cuminţi, nu spargem geamurile magazinelor socialiste, nu mergem grupaţi către sediul judeţean al Partidului Comunist Român. Nu scandăm, nu luptăm cu forţele de ordine.
Nu strigăm ,,Jos Ceauşescu,,. Nu ocupăm Piaţa Operei.
Noi revoluţionarii suntem cuminţi şi aşteptăm aprobare de la primărie pentru manifestaţie paşnică în cerc închis, pe stadioane, dacă se poate în câmp, pe teren viran, în afara localităţii, ascunşi de oameni, unde ne văd păsările cerului numai şi gângăniile.

Noi revoluţionarii suntem cuminţi, nu spunem nimănui nimic ci vorbim fiecare cu sine însuşi în monolog interior şi murim fericiţi că nu-i deranjăm pe boieri.
Noi revoluţionarii români nu dăm cu pietre ci ne împreunăm mâinile impotent a rugăciune, boşorogeşte.
Noi nu ocupăm Piaţa Palatului, nu aruncăm cu petarde, nu tragem în armată ca să provocăm împuşcarea celor ce nu se răscoală împotriva PCR. Noi revoluţionarii mondialişti nu îl prindem pe Ceauşescu şi nici pe Elena. Nu îl închidem pe preşedintele statului şi nu îl judecăm la colţul ascuns al unui oraş de provincie departe de ochii poporului.

Noi revoluţionarii capitalişti nu strigăm jos dictatura, nu riscăm să murim în luptă cu poliţia politică capitalistă.

Noi revoluţionarii nu intrăm în sediu guvernului, nu furăm banii, bijuteriile, obiectele preşedintelui şi nici tablourile.
Noi revoluţionarii capitalişti purtăm botniţă şi nu ne urcăm în balconul Operei din Timişoara şi nici în balconul Palatului Regal ca să nu ne împuşte nimeni în timpul revoluţiei elegant televizate. Noi revoluţionarii imperialismului occidental suntem sfinţi deoarece nu îi atacăm decât pe cei slabi şi neputiincioşi. De aceea noi suntem cetăţeni onorabili şi nu suntem arestaţi. Noi revoluţionarii capitalismului de cumetrie suntem de fapt revoluţionari cuminţi şi nonviolenţi.
Noi revoluţionarii imperiului american ştim. Numai proştii mor degeaba. Numai proştii muncesc degeaba. Numai proştii fac puşcărie degeaba. De aceea suntem trăitori. De aceea suntem nemuritori. De aceea suntem profitori. De aceea suntem farseuri. De aceea suntem impostori. Pentru că suntem ştiutori. Neştiutorii au murit degeaba. Noi dispreţuim moartea. Noi revoluţionarii furtului inteligent preţuim viaţa. Preţuim viaţa şi nu credem în balivernele lui Hristos privind viaţa de apoi. Predăm creştinismul pentru că este bun pentru conservarea hoiturilor. Practicăm profesional filozofia pentru că profesionalizarea filozofiei împiedică apariţia insurmontabilei şi obsedantei probleme a sensului şi valorii existenţei umane.

Noi revoluţionarii pucismului nu asasinăm nici pe preşedintele statului nici pe nevasta lui. Noi revoluţionarii ochilor la pândă şi ai mâinilor iuţi cunoaştem dinainte şi rezultatele şi efectele acţiunilor noastre căci suntem lucizi şi calculaţi. Noi nu ne vindem sufletul Eternităţii căci nu credem în veşnicie. Viaţa de vierme revoluţionar este mai presus de iluzia istoriei sau a veşniciei divine.
Noi revoluţionarii loviturilor de stat nu judecăm şi nu condamnăm ca să nu fim judecaţi şi condamnaţi.

Noi revoluţionarii maţului plin ştim să ne batem pe stadioane cu alţii ca noi pentru ca nemulţumiriele anticapitaliste să nu se perceapă. Pentru averea unui potentat noi revoluţionarii calificaţi în universităţi plătite cu bani furaţi suntem în stare să facem moarte de om dar nu vom comite niciodată odioasa crimă de a ne revolta pentru emanciparea poporului deoarece suntem politicieni de dreapta adică elitişti, fascişti, rasişti. O putem declara cu voce tare deoarece avem aprobare de la primărie. Lupta pentru popor ne pute dar nu ne put perversiunile sexuale, drogurile şi aurolacul acestea fiind simboluri ale democraţiei capitaliste.

Noi revoluţionarii pucismului occidental mergem să murim pentru 20.000 de euro în slujba afaceriştilor americani dar nu punem piciorul în pragul datoriei externe de 50 de miliarde de euro a României.
Noi revoluţionarii actuali am jurat să ne ignorăm strămoşii şi să le batjocorim amintirea în faţa stăpânilor străini căci mai presus de morţi sunt vii şi mai presus de vii suntem noi, noi scursura istoriei.