Postare prezentată

Raiul capitalist postpucist

După lovitura de stat antiromânească din 1989, agresiunea psihologică împotriva poporului român a îmbrăcat forme foarte diversificate. Una...

2016/10/05

Asupra subminării postpuciste a statului nostru


Criza politică actuală și remediul acestei crize trebuie căutate normal în baza economică a poporului român. Totuși trebuie examinată originea și devenirea statului statului român. Inumana așezare a instituțiilor statale române actuale este rezultatul acestei origini și deveniri.

Subminarea și lovirea statului român din 1989 în luna decembrie a fost un moment critic al unei acțiuni începute înainte cu circa 10 ani. Abolirea în 1991 Constituției socialiste a fost un pas important spre ruinarea puterii statale române. Distrugerea postpucistă a statului socialist a continuat cu procesul legislativ de improvizare a legii fundamentale. Legiuitorii s-au întrecut ca într-o psihoză colectivă în dezmățul antipopular al destrămării statului poporului român. În această conjunctură cei mai mulți și-au arătat configurația caracterială autentică caracterizată prin lipsa dimensiunilor umane sociale: cunoașterea și acțiunile lor erau cel mult de parametri grupali și nicidecum naționali.

În locul unei construcții juridice care menținea unitatea statului și poporului puciștii au adus în fața poporului român un fapt împlinit la care poporul nu a participat: Constituția din 1991. Nici poporul român nici Partidul Comunist Român nu au avut un rol esențial în această degradare legislativă dirijată cu răbdare din exteriorul României de către agenturile oligarhiei capitaliste occidentale. Nici în cei zece ani premergători lovituri de stat P.C.R. nu a avut vreun rol esențial în destrămarea ce avea să vină. Casta constituită în interiorul partidului a făcut inutile eforturile de salvare prin cele patru milioane de membri ai P.C.R. Divizarea și camuflarea politică au fost procedurile de slăbire și derutare politică a poporului român. Asalturile străine au luata prin surprindere un popor convins de multă vreme că are instituții de apărare. Desigur străinii cunoașteau mai bine capacitatea de apărare a poporulului român decât însuși poporul. În acest fel se și explică prăbușirea instituțiilor puterii ca o construcție făcută de mântuială.

Acțiunea antistatală antiromânească se concretiza în acțiunea paralelă de construire a monstruosului stat de drept. Chiar profesori universitari de drept propovăduiau ideea că dreptul este de sorginte divină și nu expresia nevoilor și voinței poporului. Paleta aberațiilor ideatice nu avea limite. Ideea absurdă prin caracterul său contradictoriu a statului de trept era trâmbițată perturbator pe toate căile de manipulare a maselor. Până atunci existase statul de nedrept și puciștii acum făceau statul bazat pe norme juridice. Se proclama prin instituțiile postpuciste că puciștii erau aleșii poporului că legiuitorii tocmai dobândeau demnitatea exercițiului suveranității, miniștrii dobândeau responsabilitatea guvernării iar magistrații dobândeau atributele independenței și inamovabilității pe baza acestui proces legislativ postpucist și al creării improvizate de subsisteme sociale nesigure la sugestia mizerabilă a instituțiilor capitaliste occidentale. Oligarhii occidentali își râdeau în gușă de circul juridic și instituțional pe care l-au creat cvasiexperimental în România. În acest cadru juridic dezorientat și dezorientant puciștii pretindeau mai mult sau mai puțin perfid că obligau organelele de stat să se supună în mod rațional legii și numai legii și totodată condamnau arbitrariul și abuzul de drept ca și cum până în 1990 statul român nu ar fi trăit după legi. Bineînțeles că totul era o cacialma în spatele căreia se auzea hohotul grotesc la magnaților din Occident. În realitate puciștii executau întocmai și la timp ordinele oligarhiei capitaliste imperialiste occidentale și nicidecum voința poporului care îi crescuse pe puciști și îi hrănise din munca lui timp de 40 de ani.
Trimiteți un comentariu